Printre cei mai buni din lume …

Mă distrează puţin faptul că sunt mereu amănunte care ne deranjează, când vine vorba de România. Odată ce laşi la o parte patriotismul orb, începi să observi ce nu este OK la noi. Dacă am avut mereu ceva de comentat în ceea ce priveşte clasa noastră politică, atitudinea noastră în general, educaţie, sistem de învăţământ, turism, infrastructură (au mai rămas şi altele probabil de menţionat) există o chestie care mă face extrem de mândră de România: internetul.

În momentul în care scriu acest articol, nu am net. De aproape o oră. Avem aici net prin Verizon (şi-a băgat R. nuş’ ce linie deşteaptă, care face şi drege). Omul este şef de departament IT la o firmă mare, deci bănuiţi că 1. nu a luat ăl mai prost net şi 2. o fi ştiind să-l configureze. El e încântat de cum merge, eu şi ‘soarele’ zâmbim. Da, e bun, dacă nu ştii că există altfel de ‘net’.

În fiecare zi ‘cade’ câteva minute sau măcar 30 de secunde. Cât să ne întrebăm unul pe altul ‘bă, dar ai net?’, în condiţiile în care într-un deceniu aproape de convieţuire am învăţat secretul unei perfecte vieţi de familie: fiecare cu calculatorul lui. Deci 2 laptopuri care teoretic sunt conectate la net aproape toată ziua şi doi cerberi cu ochii pe ele.

Acu’ a picat în bot de tot. Nu l-am sunat pe R. să-l anunţ, aştept să-l fac fericit când vine acasă. Am destule idei de articole şi drept îi că, atât timp cât a mers netul, am tot avut altele pe cap. Am prins nişte clienţi noi, am lucrat pe situri etc. Aşa că acum, dacă nu pot să văd nimic online, stau să aberez pe un fişier wordpad întru publicarea pe blog ceva mai încolo.

Mă gândesc cu amuzament la dracii pe care i-am avut şi în Spania cu netul. Dacă făceam streaming pe un site de seriale (2 euro bine investiţi) trebuia să aştepţi, dacă erau doi utilizatori (eu şi cumnatu’ de pildă). De câte ori vorbim cu ei ori crapă netul, ori abia înţelegi ceva. Deh, are şi Skype doleanţele lui de conexiune.

Aici netul de anul ăsta e se pare chiar mai bun, pentru că în anii anteriori, dacă doream să vorbesc cu ai mei, scoateam video-ul, că altfel era inutil să încerci o comunicare aprox. coerentă. Cu toate că e bun (pentru standardul de aici), faţă de ce am eu pe ‘erdeeş’ este o glumă.

RDS-ul de care se tot plânge lumea (eu nu am ce să comentez, că-s chiar încântată de serviciile lor) sau oricare alt provider, că deja sunt destul de aproape unii de alţii la ce oferă. Netul românesc despre care mereu citeşti că-i prost, că-i naşpa providerul etc. Recomand cu mare căldură o ‘imersiune’ prin reţelele celorlalte, să vedeţi ce vă prind din nou sentimentele patriotice.

Ultimii draci pe tema asta i-am avut acum câteva săptămâni (cât eram încă în ţară) şi avem probleme (din nou) de hosting. Şi un bovin de la HostGator îmi explica în chat că probabil e netul meu de vină. Am fost foarte încântată să-i pun sub nas că ‘netul’ meu este unul dintre cele mai bune din lume şi aproape sigur mai bun decât are el în ţară.

Da, există o chestie la care dăm fum unor ţări cu pretenţii mai mari – conexiunea de internet.

PS: ne-a revenit conexiunea dimineaţa la 10 şi ceva (deci după mai mult de jumătate de zi). Verizon au schimbat planurile noastre de internet şi abia azi-dimineaţă s-a intrat pe noul sistem. R. era extrem de calm. Mă gândesc câţi sifnţi coboram noi în Ro pentru o asemenea ‘cădere’. 😀

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793