Observ ca sunt tabere: elevii vs. profesorii, se generalizeaza, se acuza, se urasc uneori sau pur si simplu exista un dispret din asta superior in ambele parti. Imi amintesc acum, la aproape 10 ani de cand am incheiat cu liceul, cat de dragi mi-au fost profesorii si cat de bine ne-am inteles pana la urma.
Nu mi-am vazut niciodata profesorii ca pe o “categorie”, i-am cunoscut pe fiecare in parte, am interactionat mai mult decat doar raspunzand la ore sau facand gura ca am luat 9 si nu 10.
Aveam un obicei ciudat cu minunata colega de banca. Ne ziceam “mon cri cri” (copiasem un alt “cuplu” din clasa noastra de fete) si ne plimbam de brat prin scoala, ca doua babe. Nu, nu eram “deviante”, aveam iubiti si nu ne interesa cealalta sub forma asta. Faza cu “mon cri-cri” era mai mult de gluma si ne distram cum se uitau toti ciudat la noi.
Asa, leganandu-ne agale si trocerind, ne deplasam prin Cancelarie .. tot timpul aveam ceva de facut pe acolo (sau macar cautam pe cineva). Mi-a placut mereu locul acela. Ii puteam vedea pe profesorii mei departe de mina aia severa din clasa. Vedeam oamenii din ei.
Rontaiau si ei cate ceva, radeau la o gluma buna, fumau, strigau unii dupa altii, stateau la povesti cu noi. Ne intelegeam bine cu majoritatea, pentru ca eram eleve bune. Un pic obraznice uneori (recunosc si eu asta acum), dar le eram dragi, pentru ca eram “destupate”. Mai faceam cate o gluma cu cei care stiau de gluma, le faceam diverse comisioane, luam si aduceam catalogul.
Cand se suna, fugeam spre clasa, nu cumva sa intarziem. Unii mai comentau ca “vedeti, mai, ca s-a sunat”, in timp ce noi le zambeam si le replicam “dar si dumneavoastra sunteti aici”. Radeau, recunoscand ca avem si noi dreptatea noastra.
Nu pot spune ca doream favoruri, pentru ca nu le primeam. Am mai impuscat si cate un 5 sau 7, am mai avut chiar si cate un 4, cand il meritam cu prisosinta. Astea erau insa accidente, pentru ca in liceul nostru se punea mare valoare pe rezultate bune la invatatura si aveam niste medii suparator de mari. E adevarat ca am si invatat mult, am citit enorm si nu mergeam la culcare decat (uneori) la 2-3 noaptea, pentru a-mi termina toate plansele (practica pedagogica) sau temele.
Am iubit enorm anii aceia, mi-am iubit sincer profesorii. I-am vazut razand, i-am vazut plangand, am tinut ore de cor in locul profesoarei de muzica, pentru ca era sarmana mereu bolnava si dorea totusi sa faca minuni, am incercat sa ii consolam, am primit un zambet intelegator si un sfat, cand si noi am avut necazuri.
Am avut parte de oameni deosebiti pe toata perioada scolarizarii: in primara, gimnaziu, liceu sau facultate. Ma intalnesc si acum cu unii dintre profesorii mei, ii salut de la 50 de metri si ma bucur enorm cand ma recunosc. Din miile de copii care le-au trecut prin mana isi amintesc inca de pustoaica uratica dar desteapta, care mereu le cerea sfaturi sau ceva nou de citit.
Sunt oameni carora le spun sarut mana, chiar daca in acest moment castig mult mai bine decat ei si poate sunt mai “bine” decat ei. Fata de unii dintre ei, noi elevii am crescut si am evoluat. Unii din colegii mei au salarii excelente, masini bune si casa, in timp ce unii dintre profesorii nostri inca poarta hainele pe care le stim noi de acum 10 ani.
Unii inca mai circula cu autobuzul pe care eu refuz sa il folosesc de ani buni, se plimba la piata de vechituri (poate mai gasesc o hainita ieftina); i-am intalnit acolo, in cautare de monede pentru iubi sau cappuccino la cutie pentru mine. In timp ce eu incep sa stramb din nas la unele haine scumpe, ei se bucura ca gasesc un second hand bun. Ii vad mai batrani cu niste ani, dar la fel de cititi si de dornici de a impartasi din cunostintele lor. Sunt la fel de interesati de cultura, de o carte buna sau un tablou, cum au fost intotdeauna. Poate ca unii dintre profesorii mei sunt din generatie de 40+ ani (acum), dar oricat de bine as fi “plasata” acum, ma simt tot ca o eleva nestiutoare in fata lor.
Am fost mereu fascinata de oamenii din spatele “titlului”, atat in ceea ce priveste profesorii cat si orice persoana cu care am avut contact (oameni de afaceri, actori, muzicieni). De multe ori omul m-a dezamagit in cazul anumitor categorii de oameni. In cazul profesorilor mei omul a fost mereu deosebit. In spatele profesorului cu catalogul temut in mana au stat oameni buni, cu viata personala, cu probleme, sanatosi sau bolnavi, cu dezamagirile lor si bucuriile pe care viata ni le rezerva tuturor. Sunt oameni pe care i-am iubit si ale caror actiuni am incercat mereu sa le inteleg, inainte de a declara ca sunt niste dobitoci sau ca sunt nedrepti.
Mi-e dor de oamenii acestia .. anul acesta ii voi intalni pe unii dintre ei si imi voi reaminti de anii aceia, de catalog, de note, de nopti nedormite pentru a invata, de zambetul lor, cand raspundeam corect, de povestile noastre prin cancelarie, de momentele in care au fost oameni.
