„Ia dă-te jos din brațe. De ce ești leneșă?” – o apostrofează pe Nadia o bătrână din bloc.
Este încă o zi din aia de vară, cu vreme foarte bună de ieșit, iar Nadia este ruptă de oboseală. A urcat/coborât patru etaje de 3 ori deja, s-a jucat prin curtea blocului, a alergat și sărit cât 10.
Acum este sleită de puteri, așa că decid să o duc eu în brațe cele 4 etaje, pentru că nu are niciun rost să o mai forțez.
Mă amuză într-un fel comentariul bătrânei, care locuiește doar la etajul întâi și tocmai și-a terminat singura plimbare pe ziua respectivă. Mă amuză într-un fel cuvântul leneș, adresat unui copil care merge de la nici 11 luni, care la un an și 4 luni a decis să urce singur pentru prima dată 4 etaje (și nu s-a lăsat până nu a reușit), care a făcut sute de kilometri, cred, cu cartul ei etc.
Da, este leneșă, ce să-i fac, că a prins-o zgripțuroaica exact în alea câteva minune când nu a mai putut pur și simplu să urce singură încă 68 de trepte.
„De ce nu saluți? Ești nesimțită ca mă-ta, care trece pe lângă noi ca vaca”.
Comentariul îi era adresat acum un an unei fătuțe de 3 ANI. Pe care o cam speria grupul de pensionare adunate în parcul blocului (poreclite de un hâtru „Garda de Fier”).
Așa că, de câte ori le vedea pe duamne, se făcea mică și nu mai spunea nimic. Iar individele tăbărau pe biata copilă sub privirea domoală a bunicii fetei, prea speriată să intervină.
Ar fi multe asemenea exemple de dat.
Dacă aș primi un ban pentru fiecare remarcă de genul „copilul ăsta e nesimțit”, „copilul ăsta e rău”, aș fi miliardară. Comentarii spuse cu ură și ochi încruntați, referindu-se la câte un boț de 1-3 ani.
Apoi laude că Nadia e atât de cuminte.
Ei, bine, nu e cuminte. Sau nu este mai cuminte decât alții, nu e mai cu moț.
E drept că în general este destul de liniștită. Explicația este simplă: sunt mereu cu ea, deci nu-mi duce dorul, sunt destul de atentă la programul de somn etc. Dar și ea are momentele ei proaste. Când e obosită, când nu vrea să doarmă, când nu suntem pe aceeași lungime de undă.
Dar eu nu o consider rea sau nesimțită.
Așa cum nici soțul nu crede (sper eu) că-s o scorpie, doar pentru că îi fac observație că (nu) a făcut x chestie.
Mă întristează ușurința cu care mulți bătrâni români cataloghează copiii. Lipsa de răbdare pe care nu se rușinează să o afișeze. Dezgustul cu care îi privesc uneori pe copii.
Am fost extrem de mirată să observ că mulți tineri au deja o atitudine mult mai relaxată.
Văd tot mai mulți (chiar și bărbați de 20-25 de ani) care zâmbesc, când trec pe lângă noi, unii intră în vorbă cu Nadia sau doar o admiră. Și este clar că pentru mulți încă nu bate ceasul biologic, să zici că-s topiți după copii, pentru că-și doresc în acest moment unii foarte mult.
La fel de interesant a fost să observ, în sejurul nostru la mare, că bătrânii altora sunt mult mai prietenoși față de copii.
În vila ce ne-a găzduit erau mai multe apartamente. Doar noi cu copil mic. Deși am făcut tot posibilul să nu deranjăm, s-a mai întâmplat ca Nadia să plângă sau să râdă prea gălăgios. Când ne-am întâlnit cu vecinii, le-am cerut scuze, știind că veniseră pentru relaxare și probabil că zgomotele noastre îi mai și deranjau.
Nicio problemă. Zâmbeau și-mi spuneau că nu-i deranjează, apoi intrau în vorbă cu fata. O salutau, îi admirau cartul sau vreun pluș din mână, făceau glume etc.
Pe stradă era spectacol, când mergea asta mică pe cart. O aplaudau diverși străini, o încurajau, făceau glume la adresa noastră, că făceam sprint-uri după ea. Vedeam pe fața lor plăcerea de a vedea un copil simpatic și relaxarea pe care la noi mulți bătrâni și-au pierdut-o.
Nu am auzit niciun comentariu că e leneșă (când o mai duceam în brațe), nu s-a crispat nimeni dacă refuza să salute pe cineva cunoscut, nici măcar când a intrat de căscată ce este peste un alt turist. L-a atins cu cartul in spatele piciorului, nu l-a lovit tare, dar sigur l-a speriat. Mi-am cerut scuze și i-am spus Nadiei să caște ochii, pentru că-l doare pe omul respectiv.
Tipul a fost cât se poate de relaxat, m-a liniștit că este în ordine și apoi a intrat în vorbă cu fata, pe cât se puteau ei înțelege, el englez și ea româncă de 2 ani jumate.
Nu spun că toți bătrânii români au pierdut orice urmă de empatie față de micuți, așa cum sigur ăia străinii nu-s toți cu moț, dar am găsit de multe ori la noi o dușmănie inexplicabilă față de cei mici. Nu discutăm aici despre copii care trec printr-un tantrum (deși nici asta nu e capăt de lume, nu moare nimeni că plânge un copil lângă el), pur și simplu sunt bătrâni care se trezesc făcând observații sau batjocorind un copil doar așa că-i mănâncă limba.
Ați mai observat și voi treaba asta? Mi se pare doar mie?
Mie mi se pare ca sunt ramasite de comunism. Asa stiu batranii sa se raporteze la copii. Asa au facut cand au fost ei tineri cand decretul a schimbat modul firesc si normal de viata referitor la copii.
Te citesc cu drag, e o draguta fetita ta.
Mihaela
Si eu am observat ca bătrânii altora ( Spania, spre exemplu) iubesc copiii. Zâmbesc, se uita cu drag, te opresc pe strada sa te întrebe câți ani are.
Te pui cu Garda de fier? :)) . Bun nume au primit :), sunt ramasitele babelor de pe vremurile plumbuite ce pandeau cine vine, cine pleaca, trimiteau sectoristul inclusiv coafezei de la etajul 1 ce tundea unii copii acasa, mai ales alora cu frica de coafor.
Cele inca umanizate nu rezista in asemenea comunitate 🙂
De mine s-a luat o baba ca de ce nu vorbesc in ceha cu copii mei. Nu-mi pasa. Cand suntem in România suntem vedete, toti mosii si babele de,la bloc sibde la tara ne laudă plozii. Daca traiam in România si aveam copii români, nu ne tratau asa bine, deh.
baba din biserică https://hemerai.blogspot.com/2015/03/baba-din-biserica.html
Oameni care urasc totul: si copii si vecinii si colegii, viata in general si pe sine. Pe vremuri, da, au fost stalpii regimului comunist.
Sunt oameni rai din toata firea lor. Asa sunt ei, cred ca rautatea e scrisa in propriul ADN, nu ai ce sa le faci. Poate doar daca ii ignori sau ii “arzi” din cand in cand cu cate o rautate subtila dar ascutita.
Am avut si eu o subordonata mai “ciudata”. Nu stiu daca era rea din fire 100%, dar era cumplit de imprevizibila; azi putea sa te spurce si apoi sa plece trantindu-ti usa in nas, iar maine-poimaine era doar lapte si miere, ba chiar iti solicita niscaiva ingaduinta sau vreo invoire sa isi rezolve vreo problema in cateva ore sau chiar o zi. Cat eram impreuna la servici adesea nu avea chef de treaba, dar avea nevoie de tine tocmai cand erai plecata la mama naibii in interes personal (boala, de pilda) sau in interes de serviciu (treaba in alta locatie, pus la punct anumite acte, treaba de documentare) si cand nu puteai sa te intorci la ea fara sa iti strici ziua, de parca ziua nu era stricata de la sine de hachitele ei. Pana la urma sefii ne-au despartit intr-un mod cat se poate de elegant, dar a considerat ca tot eu eram de vina ca nu i-am stat la dispozitie.
Oare si noi o sa fim la fel?
Bătrânii… Unii care au fost rai continua sa fie rai pana la capăt. Doar bunătatea celorlalți din jurul lor ii mai poate topi. Si asta ii deranjează.
Ma doare purtarea oamenilor mai in varsta. Multi dintre ei sunt rautaciosi, carcotasi, clevetitori, sa mai spun.. ca ar mai fi cateva cuvinte taman bune pentru ei? E drept ca mai stiu si vreo doi-trei care-s buni ca painea calda, dar majoritatea este obositoare. Ma obosesc pana la durere si nu spun asta ca sa ma “asortez” cu articolul, ci pentru ca ma doare cu adevarat. Ma doare sufletul! Am fost invatata sa-i respect si sa astept cuvinte intelepte de la ei. Am crezut si mai cred ca inaintam in varsta si acumulam niscaiva intelegere si un dram de intelepciune, macar. Vreau sa cred ca eu voi fi o “doamna in varsta” respectabila si inteleapta, care stie sa glumeasca, apoi sa dea un sfat pertinent atunci cand i se cere.
O zi frumoasa, va doresc, o zi alaturi de oameni calmi cu suflet frumos!
Nu ti se pare. Cunosc si eu cateva “rautati”.
Ai pus o eticheta pe batranii din Romania asa aiurea. Afla ca rautatea nu tine de varsta. Sunt destui copii rai by default, care au o placere morbida de a chinui alte fiinte. Deci sa eliminam prostia ca “toti copiii sunt buni”. Sunt asa cum le dicteaza constiinta (sau educatia) sa fie, eu ca si copil n-as fi facut rau altora, si nu trebuia sa imi spuna nimeni. Venea de la sine. La acesti copii de ce nu vine de la sine?
In cazul tau conteaza ca ti-ai cerut scuze si ai atras atentia copilului atunci cand gresea. Atitudinea parintilor valoreaza foarte mult. Da’ majoritatea stau ca niste bovine si nu fac nimic. Inainte sa te iei de batrani, uita-te mai intai la ce parinti sunt prin preajma. Nici copiii nu sunt mai reusiti, batranii doar incearca sa indrepte un comportament gresit al copilului. Chiar e de bun simt pentru un copil sa isi salute vecinii, nu e un moft. S-ar putea ca acei batrani sa le suporte urlelele ore in sir. Macar un “Sulica, spune si tu saru-mana lu’ tanti”, nu cred ca pica limba nimanui. E un bun simt elementar.
Ca fapt divers, am intalnit destui batrani buni. Conditia e sa te porti cu bun simt altfel se aricesc, ceea ce e si normal.