Recviem pentru o iubire mare

S-au cunoscut acum câţiva ani la un party studenţesc. El a privit-o şi a simţit că îi fuge pământul de sub picioare. Era micuţă de statură, brunetă, ochi negrii şi “şmecheri”. O studentă la Litere, venită din Oltenia, taman în Banat. El era fiu de mare patron de firmă de construcţii, dar ea nu ştia asta. I-a aruncat şi ea o privire şi s-a făcut că îl ignoră toată seara.

S-au reîntâlnit la o altă petrecere, ea însoţită de colegele ei, el cu băieţii. Se plăceau, dar erau prea timizi să facă un pas. Până la urmă masculul “feroce” s-a dus şi a cucerit-o cu vorbele sale. Nu era un tip cult, nici măcar sclipitor de deştept. Ce te atrăgea la el era însă comportamentul, modul de relaţionare. Făcuse şi el ceva facultate (nu accepta tată-su viaţa fără diplomă, pentru că spera să îl atragă în business), dar era pasionat de fotbal. Arbitra meciuri de divizii inferioare, dar o făcea cu deosebită pasiune.

Nu ştiu care a fost “declicul” până la urmă, dar s-au îndrăgostit unul de altul şi s-au căsătorit peste câteva luni.

Răutatea mea de femeie doreşte să găsească o motivaţie “nasoală” pentru atracţia dintre ei, dar nu reuşeşte. Refuz să cred că ea l-a luat pentru bani (nici ea nu murea de foame, chiar dacă tatăl lui avea avere serioasă), pentru că ştiu că nu este cazul. Am petrecut un an plin împreună la acelaşi loc de muncă şi el era pe acolo aproape zilnic. Şi se sorbeau din ochi de parcă timpul stătea în loc.

Pe vremea aia, când îi vedeam atât de îndrăgostiţi, făceam ce face orice alt om implicat într-o relaţie: mă îndoiam că eu îmi iubesc omul destul de des şi de intens. Mă gândeam că poate ceva nu e în ordine, că nu stăm să ne sărutăm cinci minute la despărţire sau că am făcut dragoste doar de 2 ori săptămâna asta.

Normal că nu erau motive de îndoială, dar comparaţia nu era în favoarea noastră. Perechea asta se iubea atât de intens, că ne făcea pe restul din firmă, toţi oameni cu “obligaţie” să părem frigizi.

Dacă ar trebui să caut de pe atunci semne ale “sfârşitului”, singura chestie care nu era prea lină era situaţia cauzată de refuzul lui de a renunţa la munca în fotbal, chestie care le răpea weekend după weekend. Nici rugăminţile ei, nici ameninţările nu au funcţionat. Aşa că a lăsat-o şi ea moartă şi s-a bucurat de relaţie, aşa cum era ea de frumoasă în rest.

Se înţelegeau de minune, chiar dacă discuţiile nu puteau trece în domeniul “cultului”, pentru că el nu împărtăşea cultura ei şi nici gustul pentru frumos. Mai glumea şi ea “mă, e atât de prost”. Nu era prost, dar nu puteai discuta despre Shakespeare cu el sau despre cine ştie ce documentar isteţ. Nici nu prea simţea ea nevoia de discuţii savante, pentru că se iubeau mult şi înţelegea că omul perfect e greu de găsit. Micile lui imperfecţiuni păleau în faţa calităţilor pe care clar le avea şi ea a ştiut mereu să le aprecieze.

Spre finalul şederii mele în firmă au decis să aibă şi un bebe, că tot erau căsătoriţi de aproape 2 ani şi fericiţi ca nimeni pe lumea asta. Au avut noroc şi peste câteva săptămâni ea a venit radioasă la firmă. Da, se întâmplase şi asta.

Evenimentul îl schimbase şi pe el, se maturizase instant. Am mai prins ceva timp cu ei şi cu burtica mereu în creştere. Pe ea o deranja că “arată ca o vacă”, în timp ce eu îi cântam că arată super bine (chiar arăta) şi că important este acum bebiţă, după aia, dacă va dori, vor dispărea şi kilogramele alea în plus, iar el îi spunea de 10 ori pe minut cât e de frumoasă şi cât de mult o iubeşte.

Bebe s-a născut, un băieţel absolut superb (din doi părinţi frumoşi, nici nu putea ieşi altfel), îmbrăcat de mămică mai ceva ca în Neckermann. Ah, uitasem să menţionez că mămica intrase la un regim de slăbit decent şi arăta mai ceva ca în anul 1 de facultate. Părinţii lui au terminat casa din “suburbie” şi s-au mutat acolo cu bebe.

Şi de acolo s-a dus dracului totul.

Nu înţeleg nici acum ce s-a întâmplat. Ce a determinat certuri tot mai dese şi mai intense. Noua responsabilitate, copilul nu e ceva de joacă. Sau poate faptul că s-au rupt de viaţa “mondenă” din oraş, acum că locuiau în afara lui şi aveau şi copilul. Poate revenise în discuţie vechea problemă a meciurilor şi teama ei că va creşte copilul “singură”. Nu ştiu, pot doar să speculez.

Cert este că din dragostea aia mare, a rămas doar ură. Au divorţat acum câteva săptămâni şi între ei e acum loc numai de injurii şi cuvinte grele. Copilul va rămâne la mamă şi el se va implica în creşterea lui, dar acum este ocupat să se certe cu ea de câte ori se întâlnesc. Ea are un prieten, un tip citit, cu care petrece weekendurile afară din oraş. Călătoresc şi ea declară că a găsit în el ce nu găsea în fostul soţ.

A fost o iubire mare. Ştiu asta. Şi pe vremea aceea, când pasiunea ardea atât de tare, putea trece cu vederea incompatibilitatea “intelectuală”, pentru că nu aveau timp de despicat firul în patru. În anii care au trecut însă, probabil că flăcările s-au mai domolit şi diferenţele şi-au arătat capul urât.

Drum de întoarcere nu mai este, s-a încercat chiar şi consiliere matrimonială, dar el a ieşit val-vârtej de la prima şedinţă. S-au spus multe şi divorţul este pe final. Am rămas cu gura căscată când am auzit vestea şi îmi pare sincer rău pentru fericirea lor. Pentru că au fost fericiţi.

Nu sper decât să reuşească să fie suficient de maturi încât să se implice corect în creşterea copilului, atât de dorit de ei. Şi să găsească fiecare dragostea alături de cineva nou. Se spune că iubeşti cu adevărat o singură dată în viaţă. Mi-aş dori să cred că ambii încă pot iubi, chiar dacă relaţia lor i-a secătuit de tot ce au avut mai bun.

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793