M-am tot învârtit în jurul cozii de ceva săptămâni, dar cuget că e momentul să mai zic una şi despre subiectul ăsta. Gurile ştirbe, cariile la vedere şi coroanele dentare prost făcute, care rânjesc către noi, sunt dovada că la capitolul ăsta românii sunt repetenţi. Cu riscul de a călca nişte bătături, îmi spun şi eu părerea, poate cineva bagă la cap.
Ingienă dentară …
Se uită lumea ca la urs la mine când iau aţă dentară sau apă de gură de pe raft. Am avut ocazia să fiu “şocul zilei” la un magazin de cartier, unde o proastă ştirbă se uita la mine ciudat şi îmi spunea cu superioritatea prostului “aţă dentară? Hm, n-avem aşa ceva”. Îmi stătea pe limbă să îi zic unde a dus-o neştiinţa asta, dar m-am abţinut şi am preferat să fiu privită ciudat de alţi cumpărători, la fel de informaţi ca ea.
Periuţa de dinţi se schimbă la 3 luni teoretic. Practic în momentul în care vedeţi că perişorii nu mai sunt OK. La mine, pe când aveam aparatul de metal sau acum cu ataşamentele de Invisalign, se duce periuţa o dată la lună. E clar că se schimbă deci mai des.
Spălaţi-vă dracului pe dinţi. Puţiţi. Mi se face greaţă când simt halena în cauză. Folosiţi apă de gură, periaţi corect, ajutaţi-vă de aţa dentară. Nu taie dinţii, aşa cum cred unii, perierea de 2-3 ori pe zi nu vă lasă fără dinţi.
Igiena proastă a dinţilor duce la parodontoză şi ajungeţi la 40 de ani cu proteză. Sună cunoscut? Aveţi părinţi sau cunoştinţe în situaţia asta? Oare de ce?
Marş la dentist!
Am avut nişte experienţe traumatice în copilărie. Două tratamente pe canal pe viu. Doare. Rău. După asta ani de zile am refuzat să merg la doctor, că mi-era teamă. Am avut noroc la 17 ani să dau de un prieten bun stomatolog, care mi-a explicat că nu toţi dentiştii sunt măcelari. Mi-a luat durerea cu mâna şi teama. Am fost luni de zile la el, pentru a repara cariile făcute din prostia mea. Am pierdut un molar din cauza asta. Nu e mare lucru, e însă un dinte care putea fi salvat, dacă nu eram atât de speriată.
Nu mai sunt vremurile alea. Sunt clinici particulare în care mai că nu îţi fac masaj. NU DOARE. E curat, frumos, se poartă bine cu tine. Căutaţi în oraşul vostru, cereţi recomandări şi mergeţi IERI. Nu e de joacă. Nu staţi aşa că pierdeţi dinţi. După ce se repară toate cariile, mergeţi o dată la 6 luni la detartraj. Nu este lux, nu e moft, e un mod de a preveni alte probleme.
Nu vă mai lăsaţi influenţaţi de toţi idioţii …
Când mi-am pus aparatul acum aproape 2 ani 90% din reacţii erau de genul “mamă ce prostie, îţi distrugi dinţii”. Mai am câteva luni de tratament şi schimbările sunt uimitoare. De la o situaţie absolut dezastruoasă (2 premolari unul în spatele celuilalt .. cred că îs caz mai mult decât rar .. canin aproape încălecând incisivul de lângă el, ce mai .. niciun dinte nu cred că stătea unde îi era locul, plus probleme de ocluzie şi dureri la masticaţie) s-a ajuns deja aproape de ceva incredibil. Mă uit la pozele de la începutul tratamentului şi mă uit acum în oglindă. Nu este aceeaşi gură. Am dinţii mai îngrijiţi ca oricând, sunt aproape în poziţie perfectă, sub strictă supraveghere etc.
Am fost privită de mulţi ca o nebună, dar ştiu acum că a meritat tot “chinul”, dacă numim aşa un disconfort produs de niste chestii de metal în gură sau plastic în ultimul an. MERITĂ.
Partea pozitivă este că am reuşit în ultima perioadă să mai schimb nişte mentalităţi. Am început cu mine şi auto-disciplina. Nu există zi în care să nu mă spăl de 3 ori pe dinţi. Mă forţează şi tratamentul, m-am forţat şi eu. Schimb la periuţe în draci, consum pastă de parcă o mănânc pe pâine. Dar rezultatele se văd şi se simt.
Este ceva obişnuit la noi să vedem oameni de la o anumită vârstă cu diferite sisteme protetice. Noi avem o şansă. Sunt dentişti foarte buni, e concurenţă şi fac totul să te simţi bine şi să te trateze OK. Pentru că pierd altfel clienţi. Vizita la dentist nu mai este un stres (de câteva ori era să adorm pe scaun. I-a pus mama gaia să mă ia la consult la 10 dimineaţa şi nu terminasem somnul de frumuseţe.) Orice intervenţie s-ar face nu are voie să doară. Nu ţine anestezicul normal (nici la mine), există altele mai puternice. Nu are voie să doară.
Unul dintre cei mai ciudaţi pacienţi de Invisalign de la nemţi (povesteam cu unul dintre ortodonţii mei) a fost o băbuţă de vreo 80 de ani. Se recăsătorise, dorea să plece într-o croazieră şi s-a trezit femeia că nu îi plac dinţii ei strâmbi. Şi i-a îndreptat. Sunt mii de oameni de 50-60 de ani care poartă braces pentru a-şi împlini visul de a avea dinţi de “hollywood”. La noi mulţi la vârsta asta nu mai au pe ce să pună aparat.
Am înţeles cum a fost în trecut, vă spuneam că şi eu am amintiri triste de pe atunci. Dar noi acum avem o şansă. Cereţi lămuriri de la prieteni şi recomandări şi mergeţi la dentist. Nu trebuie să doară nimic. Mergeţi la un simplu consult. O panoramică eventual, poate un detartraj, dacă e necesar. Şi aţi scăpat. Orice problemă se poate rezolva acum şi nu când e prea târziu. Îngrijiţi-vă dinţii cât mai bine.
Alţii nu cresc în loc!
Sa iti spun ca multi spun ca fumeaza ca mijloc de “igienizare” a gurii? Ca omoara cica bacteriile 😀
Nici eu nu fumez. Nu suport mirosul. E buna insa si motivatia cu dintii 🙂
Interesant subiect! E atat de bine scris incat imi vine sa ma duc sa ma spal pe dinti. 🙂 Mie-mi plac aia care-si “sug” dintii sau mai bine zis isi scot resturile de mancare. 😀
Si ca tot te lauzi cu ce dinti frumosi ai pune niste poze: BEFORE si AFTER. Asa se face un studiu de caz pe pacient, cu poze. 😛 E ca si cum as zice: “De cand cu produsul X am parul mai des si mai matasos”.
P.S. Obeservati reultatele produsului X in poza alaturata! 😉
Ce sa le faci? Niste tarani :))
Eu mereu am fost preocupata de dantura mea. Daca ma intrebi de ce nu fumez, n-am sa iti spun ca e rau pentru plamani&co, ci pentru ca mi-ar ingalbeni dintii, ca sa nu mai vorbim de respiratie.
E chestie de educatie de cele mai multe ori. Dar, poate, de vina este si teama… sau regimul de viata total aiurea…
Eu nu am fost in viata mea la dentist dar nu am avut probleme pana de curand. Acum am o carie si ma streseaza. Din fericire dintii mi-au crescut toti drepti si la locul lor. 🙂
Imi spui pls si mie unde gasesc dentistii aia buni despre care ai vb aici? 🙂 Daca tot suntem in acelasi oras… 😛
Mie mi se par de bun simt chestiile enumerate. Nu stiu de ce te-ar privi cineva ca pe o nebuna.
Ce cunoscuti ai tu??
@Dojo: nici nu ai idee cat trafic o sa-ti aduca acest post.
Am avut unul asemanator, despre aventura mea cu o masea.
Si acum imi trimite google toti nespalatii pe dinti.
Adevarul e ca romanul nu se prea spala pe dinti. Si e un adevar destul de trist spre tragic.
@Florin: str Gh. Lazar la intersectia cu str Timis, in spatele statiei de troleibus. Eu acolo am ramas fara masea si crede-ma ca nu a durut. (a durut putin dupa ce a trecut anestezia, totusi am avut o extractie).
@ Perti, nu cred că are „tupeu” s-o facă… :p
@ dojo, chiar aşa? Nicio durere? „N-are voie să te doară”? Parcă prea utopică e descrierea asta … 😆
Cristina sa stii ca la mine e teama de dentist in familie. Si pana la urma m-am luat eu de nebuna si mi-am facut treaba.
Florine, Smile Factory, str. Tiblesului 7A. Sincer sunt super draguti.
Cata, se pare ca am dat de toti nebunii 😀
Perti, urmeaza. Sa termin tratamentul pe arcada superioara, ca inca nu e caninul perfect in “locas”. Nu sunt nu stiu cat de misto pozele, dar va fac un colaj din asta before and after.
Prospero, nu e utopica. Sa iti povestesc ce am facut eu in lunile astea: 3 extractii in 8 zile (pentru aparat, ca am dinti de cal si gura de bibilica :D). La un molar cu radacinile “impreunate” s-a tras aproape 1 ora. Cu 2 seturi de radiografii, cu 2 ture de anestezic, ca nu iesea. Nimeni nu isi imagina ca va fi atat de incapatanata, ca ma trimiteau la maxilo. Nu a durut nimic, doar simteam ca ma apasa dentistul pe falca sa aiba “priza”.
In urmatoarele zile inca 2 premolari s-au dus, sa lase loc dintilor de sus sa se alinieze. Am luat un ketonal intr-o seara acasa, ca ma durea capul. Nu stiu daca avea legatura sau nu cu treaba asta.
Am 2 suruburi infipte in os (se cheama mini-pin sau mini-implant. Se insurubeaza sub anestezie. Nu simti nimic. Nu m-a durut nimic nici dupa ce s-a dus anestezia, arata ca niste pierce-uri. Astea vor trage ultimii molari de jos mai in fata.
Am purtat metale in gura, cu niste chestii elastice peste care trageau de tot sistemul. Am avut intr-o perioada 2 “linii” de metale: “arcul” normal dintre brackets si inca un arc din ala ca de ceas, care sa puna tractiune mai mare pe molari. Aratam ca un ceas cu cuc.
Ma tot socam de cate sunt pe la mine in gura, dar nimic din ce mi s-a intamplat (de la detartraje si plombari pana la extractii sau misculat chestii de metal prin gura) nu a durut. Ma duc la cabinet ca la cafea.
Nu e utopie, mai cauta 🙂
definitiv sa stii ca nu m-am gandit la asta. E bine venit si traficul ala 😉
chestiuni ma bucur sa aud. Nu era pacat de ele? E adevarat ca dentistii nostri fac totul sa nu pierdem dinti, dar, daca venim chiar in ultima clipa, nici ei nu pot face mereu minuni
aoleu, cat de bine ma regasesc aici. abia recent, fortat de imprejurari mi-am calcat pe inima si pe angoase iar experienta cat se poate de buna. plus ca am salvat si 2 masele.
Inseamna ca trebuie sa iti gasesti unul ca lumea, sa iti fie drag sa mergi 🙂
https://home.btconnect.com/Orthoscene/gfx/mini-implant.jpg
Asa arata un mini-implat. E surubelul din gingie. In realitate mult mai mic .. ca un capat de ac cu gamalie …
Teama de dentist mi-e si mie… Asa ca nu esti singura. Ma duc la el doar cand simt ca nu mai pot…
Mda, am dat si eu de un macelar de dinti, la viata mea; m-a speriat destul de rau, dar am trecut peste si acum chiar nu mai am probleme in a merge la dentist. E drept ca, dupa atatia ani de Timisoara, dentistul meu e la Sibiu si merg de cate ori se poate, sambata intotdeauna.
Sunt fumatoare, dar nu suport sa am halena, e clar. Pentru ca mi-e teama sa nu-mi stric dintii, la care tin ca la ochii din cap, ii periez exagerat de des, plus ca am Orbit la mine in permanenta.
Dar cel mai bun motiv pentru a-i ingriji este faptul ca mie imi place sa rad mult. Si as innebuni daca niste dinti urati m-ar impiedica sa fac asta cu toata gura 😀
Ducem, nicio problema 🙂
Bine ca s-au rezolvat problemele, aia conteaza…. a naibii pruna
Exact asa am pierdut si eu o masea…din prostie proprie. Asa suntem noi, daca nu ii prea tarziu nu facem nimic preventiv. Chestia ii ca depinde si de dentist, unii practica la preturi uriase fata de ce lucruri ieftine fac, deja cand o plomba de 200 de ron te tine 4 luni incepi sa iti pui niste intrebari. Oricum romanii inca au nevoie de educatie majora pe subiectul igiena orala.
Nu cred ca teama tine neaparat de dentist ca om sau profesonist, ci poate de actul medical in sine. Cred ca este o reactie naturala, pana la un punct…
Pe vremuri, mergeam la un stomatolog care m-a lasat fata 2 masele. Bonus, mi-a pus o lucrare care mia distrus inca doua masele – bune.
Dar de atunci… am mers in complex la cabinetul care e pe colt deasupra clubului La Bamba.
Aveam o carie la molarul de minte – clar, primul stomatolog l-ar fi extras.
Dialog: “Am venit sa fac o extractie.” “Ne pare rau, noi reparam, extragem doar in ultima instanta.”
Cum era prea departe, si am avut nevoie intr-o zi de o lucrare urgenta (s-a infipt o jumatate de masea intr-o pruna 😀 ) m-am dus la Mall jos la cabinetul stomatologic. Un tanar doctor… a lucrat impecabil. Il recomand. Scuze dar ii retin numele; nu am memoria numelor, oricat de mult am exersat in acest domeniu.
Off topic: scuze pentru greseli… tastatura e bolnava – poate vrea sa o duc la stomatolog 😀
ce pacat ca n-am citit postul asa lung dar frumos acum niste ani, m-ar fi scutit de vreo 4 luni de mers in continuu la un doctor excelent care a reusit sa repare cat de cat ceea ce au stricat altii. N-am vazut dentist mai meticulos ca asta, mi-asi facut gaura in buget dar cativa ani nu vreau sa il mai vad decat la bere sau pentru un periaj profesional.
Parca il aud pe tata…sunt doua categorii de doctori: de ochi si de ochii lumii. Ce mai radeam !! Pacat ca nu era o gluma. 🙂
Ai dreptate aici, dar și să găsești doctorul potrivit durează destul de mult. Nu toți sunt o bomboană.
Lumea se sperie din multe motive si refuză să meargă la dentist: durere, un stres în plus în viața cotidiană, igiena precară în cabinet, bani, etc.
De exemplu merg acum la o tipă. Este ok, banii nu sunt o problemă, dar mie îmi e frică de mor. De când eram mic. Bine acum sunt mare… 🙂
Nu îmi place de exemplu că de fiecare dată ies de acolo cu gingiile varză, îmi introduce o lamă subțire din metal sau plastic și aia mereu îmi taie gingia. Lucrează mereu sub anestezic, dar toată ziua ma doare falca și gingia după. În plus tipa nu vorbește mai deloc, nu îmi explică.
Aveam o dentistă care era perfectă, în sensul că vorbea cu mine, îmi explica tot ce făcea, îmi prezenta toate burghiele, frezele, toate chiturile alea dentare de mi le punea, mă lăsa să clătesc când vedea că aveam chiar nevoie de o gură de apă, avea o oglindă la îndemână și mi-o dădea pentru un “quick peek”. O dată știu că am fost la ea după o noapte de nesomn, m-a sesizat imediat că nu sunt în cea mai bună dispoziție și mi-a propus un periaj și detartraj și să lăsăm partea dureroasă pentru altă zi când aș fi fost mai odihnit.
La un moment dat, tot freza ea și începuse să mă doară și a zis că nu vrea să se oprească și că o să meargă încet încet, dar că vrea să curețe tot pentru că nu vrea să lase cum a lăsat dentistul anterior.
Deci era perfectă. Aproape perfectă. Pentru că avea un defect. Curățenia era o problemă. Una mare. Nu eram prea încântat de metodele ei de sterilizare.
Apoi într-o dimineață, au intrat 3 burtoși negri cu pălării, au dat buzna peste ea că au o urgență și ea a zis ok, să aștepte 40 minute și o să se uite la ei. A fost momentul când m-am ridicat din sala de așteptare și am plecat.
1 an mai târziu mă întâlneam cu un prieten bolnav de hepatită. A spus că singurul loc de unde suspectează că s-ar fi îmbolnavit ar fi fost de la tipa asta… nu știu. Dar sunt șanse.
Apropo de instrumente sterile. Este la arhi un post în care explică cum a ajuns la un stomatolog care l-a tratat cu obiecte folosite și la alții.
Deci… nu e așa mișto la dentist. 🙁
să te iei de mână cu Miruna, că şi ea a scris de curând un articol foarte bun pe tema asta.
check siblondelegandesc.ro
Pai sigur ca nu are cum sa doara daca mergi periodic la control si cariile se repara pana sa ajunga la pulpa. A dintelui, nu a piciorului!
“Nu este lux, nu e moft, e un mod de a preveni alte probleme.” Mai precis: abcese dentare care par banale dar sunt extrem de periculoase; probleme cu stomacul, in care ajung alimente nemestecate corespunzator; aftele bucale atat de suparatoare si care sunt intretinute de flora si fauna dintr-o carie.
Asta e unul din subiectele pe care iarasi imi racesc gura de pomana in farmacie. Toti sunt revoltati ca nu le eliberez “o amoxicilina ca ma doare maseaua”. In primul rand ca nevralgia (in absenta cariei) nu se trateaza cu antibiotic ci cu pastile pentru durere. In al doilea rand in momentul in care dupa antibiotic infectia si durerea dispar pacientul sigur ca nu se duce la dentist zicandu-si: “lasa, c-o mai duc asa pana cand fac rost de bani”. Trei-patru cure din astea de antibiotic pe an va asigura cheltuieli cu mult mai mari: in loc sa plombati o carie veti avea de extras si de inlocuit doi-trei dinti unul langa altul.
@ A.Faith niciodata nu se va scrie prea mult despre asta.
@Programare sociala daca era atat de minunata doctorita poate ca ti-ar fi raspuns la cateva intrebari de bun simt legate de calitatea si sterilitatea instrumentarului. Eu, daca vad instrumente ruginite, care nu se scot in fata mea din vasul de sterilizare, dupa ce medicul si-a spalat temeinic mainile, plec imediat.
Si cand te gandesti ca de fapt nici n-ar trebui sa discutam de deficiente de curatenie la cabinete stomatologice!
Da, nici mie nu-mi venea sa cred ca exista dentisti buni 😀 Am avut parte numai de ‘surprize’ pana sa-mi recomande Ramo pe Smile Factory. Preferam sa iau un medicament pentru dureri in loc sa merg la dentist ca sa plombeze vreo carie..
Nu inteleg frica de dentist…la dentist e funny…acum depinde shi de cine dai
Dintii cariati nu numai ca sunt inestetici, dar pot cauza probleme de sanatate mult mai grave: infectii, boli de inima etc. de la care, in ultima instanta, poti sa mori. Cu ani in urma parca toti dentistii erau niste tortionari (si eu am avut partea mea de lucrari “pe viu”), dar, din fericire, in prezent, exista multi stomatologi bine pregatiti si cu mana usoara. Iar unii chiar nu iti iau pielea de pe tine in ceea ce priveste tarifele.
Sincer, nu mi-a fost niciodata teama de dentist. Nici mie, nici sotiei. Primele experimente detale le-am avut in anul IV de facultate, cand se deschisese un cabinet dentar la parterul caminului, totul se facea gratuit (si prost, de altfel) si unde doctorita, destul de aratoasa si de treaba, era mereu inconjurata de o gramada de baieti, care veneau din curiozitate mai mult decat din durere. Dupa ce am gasit un dentist serios, am reparat tot ce a facut prost tipesa. Eh, omul din greseli (dentale) invata.
Asa este. Una dintre chestiile naspa de la noi este legata de dantura romanilor. Am cativa prieteni care sustin ca suntem o tara cu oameni frumoasi. Eu le atrag atentia ca nu este chiar asa. Suntem plini de oameni desprinsi parca din evul mediu – fizic vorbind.
Eu am mers la dentist de la 3 ani si stiu ce inseamna durerea,dar nu ma las,cum vad ca ceva nu e in regula cu dintii ma duc.Aici e foarte scump la dentist,doar pt o extractie de masea platesti 170 de euro,ca sa-ti repare un dinte sau masea te costa de la 300 de euro in sus.Dar eu tot nu ma las.NU suport durerile de dinti.
In Suedia toti copii pina pe la 20 de ani au gratis la dentist si toti au niste dinti frumosi si sanatosi.Dar e si igiena dentara care ajuta.
Eu cred ca lucrurile se cam schimba. Colegii mei de echipa pleaca in grup dupa masa de prinz sa se spele pe dinti, au ata de dinti la ei. Eu sint mai lenesa, ma multumesc doar cu ata de dinti.
Si cu toate astea, am un coleg care merge la dentist, se spala regulat cu periuta electrica si tot are halena.
Salutare, am dat intamplator peste blogul dumneavoastra, peste articolul acesta, incercand sa caut cateva detalii despre clinica smile factory. Recunosc ca sunt una dintre persoanele care nu prea trec pe la dentist, dar nu de frica sau mai stiu eu ce, ci din cauza tarifelor pe care nu mi le pot permite. Acum cativa ani, m-am apucat sa imi repar dantura, asa ca am inceput cu cariile minore si cateva extractii absolut necesare – nu se mai puteau salva maselele in cauza, si o curatare profesionala. Toate astea m-au costat vreo 1700 de lei – o avere pentru mine care pe vremea aceea nici nu lucram si abia am pus cate un banut de o parte ca sa platesc timp de 3 luni acesti bani. 🙁 De atunci nu am mai avut probleme majore, insa tot am vrut sa imi pun dintii lipsa (e vorba de 3 masele si repararea unui dinte fisurat cu mai mult timp in urma). Ei bine, ceea ce vreau eu sa va intreb (si sper ca nu v-am plictisit prea tare cu toate detaliile astea), este cam care sunt preturile la implanturi (pe site scrie ca se porneste de la 1800 de lei, insa nu as vrea sa ajung acolo si sa ma trezesc cu un scor de peste 1000 de euro / dinte)? De asemeni as mai vrea sa intreb cam cat timp dureaza un implant, am citit pe diverse site-uri ca se intinde undeva pe parcursul a 6 luni, poate asa as reusi sa strang banii, desi stiti cum e, intotdeauna exista prioritati… Multumesc frumos pentru timpul acordat lecturarii mesajului meu.
Nu toate halenele se rezolva cu ata dentara, apa de gura este o porcarie, daca intrati pe forumurile despre halena o sa vedeti ca majoritatea celor cu halena au dantura perfecta, se spala de doua ori pe zi si folosesc cele mai sofisticate moduri de igiena dentara. Deci..