Azi am fost cu Mama Ana la medic. După vorba ei, “eu nu stau să mă milogesc de o trimitere”, am plecat direct la Clinica Grigoraş din Timişoara, pentru un consult endocrinologic. Prevedeam că stăm ca viţicile în faţa porţii, că nu aveam încă programare, dar trebuie să începi de undeva.
Am ajuns destul de repede şi am discutat la recepţie. Programarea se putea face chiar pe astăzi, peste 1 oră şi ceva. Ok, stăm. A trecut ora în cauză şi a intrat la consult. Distracţia a costat 110 lei (consult plus eco) şi am tras următoarele concluzii:
- la o clinică privată eşti CLIENT. Deci şanse de şuturi în tender şi mutre acre .. nu prea. De la fătuţele de la recepţie până la medici, toţi au un zâmbet larg pe bot. Clar, parcă te simţi mai bine;
- e curat, miroase bine, se aude muzică în surdină; aşteptarea e ceva mai plăcută;
- se mai încalecă unele servicii: la cabinetul 7 erau simultan cu programări doamna de la ginecologie şi cea de la endocrinologie. Mi-a plăcut de cea de la gineco, venită după şi având o singură fată la consultaţie: “îmi cer scuze, eu vă propun să aşteptăm să termine doamna doctor, pentru că am folosi aparatul pentru eco împreună şi nu cred că ar fi plăcut pentru dvs. să mai fie şi altcineva; totuşi sunteţi dezbrăcată”. Fata era clar de acord cu mica aşteptare, pentru a avea totuşi intimitate. Din ce poveşti de groază aud de la spitalele de “specialitate”, asta e chiar o chestie nouă; Planul celor două cadre medicale e să îşi refacă programul, până vine de la reparat celălalt aparat, mi-a plăcut însă modul destul de elegant de gestionare a “crizei”.
- s-au mai găsit 2 nesimţite care s-au băgat peste programare,că doar e România, dar din fericire au fost “şutuite” repede. Eu aş fi făcut scandal, dar nu eram eu programată şi mi-am asumat rolul de aparţinător mut;
- Mama Ana a ieşit absolut radioasă (de parcă ar fi anunţat-o că a întinerit cu 40 de ani). Trebuie făcute nişte analize (din nou direct acolo, aşa alegem noi), dar e OK, să nu ne stresăm. Oricum inima e aia gravă, tiroida nu i-a făcut niciodată probleme, dar aşa l-a apucat pe doctorul ei chef de nişte investigaţii suplimentare;
- e interesantă dedublarea de personalitate a unor medici. Dacă îi prinzi la spital, într-o zi proastă, te alegi cu tot felul de comentarii, în multe cazuri eşti invizibil până nu pui în buzunarul halatului imaculat o “atenţie”. După ce termină la stat, unii au ore şi la câte o clinică privată unde vezi altă faţă a medicinei. Şi dacă le spargi fereastra din greşeală, ţi se va spune pe un ton mămos că din păcate trebuie să plăteşti daunele, dar vocea este caldă ca nu cumva să te piardă de client. Dacă ai avea idei de “atenţii” primeşti un răspuns ciudat (pentru situaţia lor de la spital, cu doar câteva ore în urmă: “vai, dar eu primesc salariu”. Interesant de văzut este că şi la spital au salariu, dar asta nu îi mai împiedică. Ştiu din surse sigure că salariul la privat este bun, dar tot nu trece de câtă şpagă ar lua de la pacienţi, aşa cum iau la spital, dar aici, chiar dacă ar prinde bine banul ăla, ştiu că la prima mişcare zboară. Că vine unul şi povesteşte cum la clinica lui Xulescu se dă şpagă şi Xulescu însuşi le-o dă la tender. Am zis anterior că nu e vorba de toţi medicii, că m-am săturat de cât se tot scuză toţi că ei nu fac asta şi aia, de aia e sistemul sanitar în halul ăsta, că toţi sunt al dracului de corecţi;
- distracţia la privat costă. Senzaţia de “contezi şi tu, bă prostule” este însă ceva plăcut. Chiar dacă nu eşti îmbrăcat cu ţoalele alea “di end gi”, banul vorbeşte. Şi tanti doctor e zâmbitoare şi plină de gânduri bune. Şi îţi vorbeşte frumos, te consultă cu atenţie, te tratează ca pe UN OM.
Mâine avem din nou program de medic. Ştiu sigur că mă va durea din nou porcofelul, dar ea va avea parte de un tratament bun şi nu vom sta ca milogii cu bănuţul în buzunar pentru atenţie. Asta se face la spital.
