Scurte de pe drum …

Abia ce ne-am întors în țară .. de fapt am ajuns ieri noapte la 4 fără un sfert. Vreo 700 de km făcuți în 16 ore. Nu pentru că e Mircea șofer prost, nici măcar mașina mea nu e chiar un dezastru pe 4 roți, dar ne-am oprit pe drum să pozăm diverse, în Risan (lângă Kotor Bay am oprit să vedem un mozaic roman), așa că s-a pierdut mult timp. Nu ne grăbea nici naiba, așa că ne-am văzut de ale noastre.

Încă nu suntem cu toate pozele sortate, plus că azi și mâine este D. în Timișoara (prietena noastră din State, la care am stat un an jumate cumulat), deci momentan ea este prioritatea noastră, că ne-a fost foarte dor de ea. De vineri reintrăm în programul serios de scris.

  • Muntenegru este SENZAȚIONAL de frumos. Au ăștia niște munți de stă mâța în mustăți. Sunt și niște jegoși (la Kotor Bay un versant întreg e plin de gunoi), îți vine să-i iei de gât pe tema asta.
  • Bosnia e și ea superbă. Am ajuns într-un canion de ne-a lăsat mască (poza ce ilustrează articolul acolo e făcută).
  • e minunat să ai timp la dispoziție și să iei drumul pe zi (până acum ruta aia am făcut-o noaptea). Partea proastă este că ai tendința să lungești drumul, mai ales dacă ești ca noi și faci poze din 5 în 5 km.
  • e mare sărăcie pe la bosnieci. Am trecut prin orașe în care erau vreo 3-4 mașini pe stradă (la ora la care în Timișoara de pildă îți faci păcate pe 3 vieți înjurând în trafic)
  • am ajuns pe niște coclauri de nu înțelegeam în care parte a hărții suntem. Normal, dai de un indicator după 30 de km.
  • GPS-ul ne-a mai tras-o de câteva ori, dar așa mai molcom, că știm cum îi este năravul. La cât de prost sunt marcate multe drumuri, fără el eram încă prin munți.
  • am prins la serpentine de s-a săturat Mircea de ele pe toată viața. Incredibile peisajele, dar drumul a fost destul de greu. Cam jumătate l-am făcut prin munți, așa că s-a simțit.
  • am fost opriți de 3 ori de poliție, le-am dat actele și le-am spus „hello”, deși jumătatea înțelege sârba destul de mult (chiar discutase cu tatăl gazdei noastre aproape o jumătate de oră). Dacă au observat că nu vorbim limba locală, ne-au lăsat în pace. Drept e că nu erau cu radar, erau în control de rutină.
  • mașina e FOARTE utilă, chiar dacă ai ceva de condus până la destinație. Ne-a deschis multe drumuri, plus că ne-a redus ENORM costurile călătoriei.
  • am făcut economie (serioasă), chiar dacă nu prea intenționată. Am în plan un articol ÎN DETALIU despre vacanța în Croația (itinerarii, costuri, sfaturi), vine în câteva zile.
  • e bine să fim acasă, dar ne e deja dor de locurile acelea.
  • netul românesc (am de la RDS) bate la fund cam tot ce am încercat până acum (Croația, SUA, Spania). Avem o chestie la care suntem tari
  • revenirea ne este îndulcită de faptul că D. este în oraș, plus că prietena mea din copilărie vine în câteva zile. Me happy 🙂

Vă las acum cu poza promisă, un loc care m-a lăsat absolut mască. Am văzut multe lucruri frumoase în viața asta, dar un asemenea loc intră lejer în top5. Și din păcate sunt un pozar prea prost pentru a surprinde măcar 5% din frumusețea ireală a lui.

DSC_0185

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793

11 Comments

  1. Muntenegru chiar e frumoasa. Astept sa vad cat v-a costat tot, deoarece anul viitor si noi vrem sa facem un road-trip si inca nu ne-am hotara unde 🙂

  2. Bine-ai revenit şi păcat de Cavtat. Mă gândeam eu că nu sunt prea ieftine casele pe acolo, la cum arată şi ce am mai citit până acum despre Croaţia. Mai sperăm şi la alte zone, poate mai accesibile. Nu ştiu dacă şi Istria este tot la fel de scumpă. Asta aşa ca să avem ce visa şi noi. Sau vorba ta, ne apucăm de jucat la loto.
    Să ai zile frumoase alături de prietenele tale!

  3. Bine ai revenit acasă!

    Eu abia aștept articolul ÎN DETALIU, cred că știi deja. 😀

  4. Oare v-au lasat in pace pentru ca nu cunosteati vorba locala sau ca nu o cunosteau ei pe a voastra? Sau e acelasi lucru? Eu la sarbi am fost surprinsa sa constat cat de putini cunosteau engleza fata de alte tari, mai “comerciale”. Poate e de inteles.

    • Probabil s-au descurajat ca i-am luat cu engleza. Oricum nu se oprisera pentru chestii naspa, era doar un control de rutina. Deci aratat actele si cam atat.

  5. din articol se vede ca a fost o vacanta foarte asteptata si va-ti bucurat de ea din plin.

  6. Bosnia e intr-adevar o tara saraca, acolo am vazut insa cele mai multe VW Golf 1 si 2 (tot dovada de saracie) si foarte multe case incepute si neterminate. Medjugorje e destinatia cea mai cautata din Bosnia probabil, e o zona frumoasa si civilizata.

Comments are closed.