Sunt cred în pericol să îi fur lui Dono “sloganul” ăla cu toate de mi se întâmplă numai mie. Ce mi-e dojo ce mi-e dono, nu?
Păi nu. Nu îi furăm omului ideea, dar găsim pe ziua de azi măcar nişte neplăcute similitudini.
Dojo s-a trezit la 9. A cerut expres să fie deşteptată la ora în cauză, pentru a pleca la Vama 2 să ia pacheţelul. Mi-au venit neşte materiale comandate de peste mări şi ţări pentru Dojo Art, aşa că aveam plan de intrat în cea posesie.
M-am culcat la 3, deci nu pot spune că am fost exagerat de încântată când Mama Ana a început trilurile “hai, sus. Mi-ai zis să te trezesc la 9”. Mda, aşa am zis. M-am ridicat în cele 2 picioroange personale, m-am lepădat de alignere (aparatul ortodontic, pentru cei necunoscători de plăcerile pe care le am eu de 2 ani deja .. las’ că e deja mişto dinţii) şi ţop la bucătărie pentru matinalul şi zilnicul cappuccino cu lapte.
Trecem peste faze gen spălat şi îmbrăcat, că mi-s pudică, şi ajungem la Corsica, parcată de cu seara la mă-sa pe vătrai, ceva mai în spate decât plaţul obişnuit. Scot porcofelul din torpedou (lăsat sâmbătă acolo) şi mă prinde aşa inspiraţiunea şi expiraţiunea divină să fac repede un inventar al lichidităţilor.
Sfântul care a zburat repede din gura mea vă poate da indicii despre ce am găsit pe acolo .. hârtii cam multe şi prea puţin plastic (de exceptăm cele 5 carduri din care folosesc unul). Ah, mai e şi ăla de Selgros, în poza căruia arăt ca nuş’ ce monstru (alegeţi voi unul urât, eu îs ăla în poza aia). Ştiam de data trecută că trebuie plătită vamă sau nuş’ ce şi cogitam că 40 de lei nu prea sună bine.
Nicio problemă, oprim la bancomat. La BRD, cu card de CEC. Sediul din Centru e în “remodelare” şi alte sedii mi-s prea peste mână, aşa că plătim comisioane. Stau vreo 5 minute până desluşeşte un gog cum se bagă cardul. Nu ştiu cine naiba dă carduri tuturor “peizonilor”. Trecem peste .. după ce bagă pinul şi se mai uită pe ecran concluzionează că nu este .. bani. O altă tanti ţine morţiş să bage plasticul şi din fericire e mai rapidă. Partea nasoală e că bancomatul are cam la fel de mare procent de bani faţă de aer curat ca porcofelul din dotare.
Mai aliniez un sfânt şi pornesc spre Gara aia jegoasă din oraşul de “cinci stele”. Prind (culmea) plaţ de parcat herghelia destul de OK, ies iar din maşină cu cardul la purtător şi mă înfig la bancomat, iar cardul în. Transilvania. Nope, nu avem nici acolo bani.
Al treilea sfânt formează sfânta mea treime, după care trec la bancomatul cu numărul fatidic. Bre, funcţioneşte. Total iritată de micile piedici în alinierea corectă a astrelor pe ziua aia, plec spre Vama 2, aşteptând să îmi irite alţii sinapsele. Culmea, totul merge OK. Domnii sunt politicoşi, plătesc TVA pe “marfă” şi mă abţin de la sfinţi, că ştiam că am şi de plată.
Trecem iar peste vreo 2-3 ore, cât sunt la “uzină” şi nu am probleme. Pe la două fără, ies de la job cu ţinta clară .. bancă. Las în urmă Corsica şi prefer să fac ăia 200 de metri pe jos, decât să mă rotesc ca titirezul după un plaţ. Mai dau jos un kil (sper eu). La bancofâţ merge bine. Iese banul, îndes plasticul de toate felurile în porcofel şi traversez la Unicredit, să achit rata de leasing pe luna asta. Ignor nenorocul de a sta după 3 inşi (dracu i-a scos şi pe ăştia) şi pe tanti care parcă e în plină transă MISA. Are femeia destulă hârţogărie, o iert în gând, întărindu-mi atitudinea civică prin gândul că oricum acasă mă duc şi nu am nicio urgenţă.
Salvez deci neuronul de la stres şi ajung la BRD. Unde am eu enşpe mii de conturi (mda, aş vrea .. de fapt nu, că is multe comisioane de plătit la atâtea conturi). Prepar la botul calului un ordin de plată pentru furnizorul de plătit şi revin la rândul de 2 persoane. O doamnă şi eu.
Stau aşa liniştită şi reflectez la sfântul ştie ce, contemplând aşa o ştampilă pe pultul liber. Îmi ia 3 secunde de contemplaţie să realizez că e ştampila mea. Fac 2 paşi ruşinată şi o iau în mână. Mda, idioată şi ameţită. Sunt întreruptă din “doh-ul” meu imaginar de doamna care tocmai şi-a terminat treburile. Ajung la fata de la ghişeu şi o salut, menţionând şi cum se îmbogăţea BRD-ul cu ştampila mea cea mişto şi cu kanji pe design.
Râde şi ea. Ce să te superi, dacă eşti gâscă. Bine că mai am putere de auto-ironie, că motive, slavă ălui de sus, am destule. Precizez că azi avem treabă pe firmă, că tre’ plătit un furnizor şi doresc extras de cont pe luna anterioară şi o rog de unul şi pe luna asta până acum, să verific ceva.
“Spune-mi te rog numele firmei”, susură fata (mai “bătrână” decât mine cu vreo 2-3 ani cred). Dojo Design .. O întreb dacă nu doreşte să îi dau “cuiul” că e mai uşor. Nu, e OK aşa.
“Stai un pic. Ai contul blocat de ăia de la Finanţe”.
Un întreg batalion de sfinţi stă să zboare de pe buzele mele. Îmi dau seama că îs în public şi mă fac de râs, plus că, dacă sparg ceva, plătesc. Dar simt nevoia de sparg ceva. Cu o voce totuşi aparent calmă cer detalii. Fata îmi scrie nuş’ ce numere de documente din ianuarie, mari şi iunie (azi, coincidenţa soarelui ei).
Nu pot deci opera nimic, dacă bag bani, “pleacă” la Finanţe, mă fac de cacao în faţa furnizorului ce a primit cu 3 ore mai devreme promisiunea fermă că voi face plata azi, nu mai pot opera niciun ordin, nimic. Datoria la fisc .. undeva la 1800 de lei.
Ies din bancă pusă pe ceartă şi o sun pe contabilă. Doar respectul faţă de ea şi aprecierea faptului că este o femeie “piguloasă” mă face să bănui o greşeală de la finanţişti şi nu proasta gestiune din partea ei sau mai rău. Oricum, nu am fost cel mai plăcut interlocutor, dar am încercat să n-o ştrangulez prin telefon. Că nu ştiam sigur nimic.
Femeia era prin oraş, deci nexam acces la situaţia mea financiară. Mă roagă să revin la bancă şi să cer “serox” după actele în cauză, să vadă mâine la finanţe ce şi cum.
Refac cei 100 de metri păşiţi cu toţi dracii din lume şi intru în bancă. Fata discută cu cineva, dar revine imediat la ghişeu. O rog să listeze rahaturile alea de documente, să ştim ce s-a întâmplat. “Nu se poate de aici, numai de la sucursală”.
“Şi care e sucursala aia?”
“BRD-ul mare de la Complex”.
Şit. Mare de tot. Vede clar pe mutra mea nervii cauzaţi de contemplarea noii situaţii. Du-te la naiba în Complex, învârte-te 1 oră să parchezi şi stai apoi la cheremul unora de acolo, departe de amabilitatea fetelor mele de la “banca de proximitate” din cartier.
“Stai că sun la sucursală, poate îmi dau pe fax hârtiile şi eventual revii aici când sunt gata”.
Simt o nevoie uriaşă să o pup pe frunte. Încă un semn de amabilitate şi consideraţie pentru boul de client care dă destui bani lunar pe tot felul de taxe şi comisioane. Da, dom’le, cuget eu, aşa îmi place. Decât să mă faci pachet spre sucursală, încerci prin telefon ceva. Poate merge.
După 2-3 apeluri la mama lui proces verbal, reuşeşte să prindă un “adrisant” care şi ridică receptorul. Mă fac mică în faţa celor 2 oameni din spate, când fata întreabă despre modalitatea de a intra în posesia unor copii după nişte acte de blocare de cont.
“Să vă spun numele firmei? Jojo” spune fata.
“Dojo”, o corectez gingaş, încercând să articulez ca lumea. De obicei am dicţie decentă, calitatea asta însă dispare când am nişte alignere proaspete pe dinţi.
“Cum? Dojo?” întreabă fata mea, total debusolată.
“Hai că îţi zic CUI-ul”, găsesc repede modalitatea de clarificare. Dau cu numărul şi o văd că se luminează la faţă. Explică la telefon că nu mai e nevoie de date şi mulţumeşte. Se pare că firma Jojo are neşte probleme, Dojo e la zi cu plăţile.
Răsuflu uşurată şi scot ordinul de plată. Glumesc în legătură cu “herţ atacul” care mă păştea şi terminăm tevatura. Mulţumesc frumos pentru ajutor şi ies deja pregătită să o liniştesc şi pe contabilă, clar speriată de faza cu cei 1800 de lei pe care eu i-aş datora.
O lămuresc pe femeie şi plec agale spre maşină, atentă să nu îmi rup gâtul sau sfântul ştie ce. Că e clar că ziua de luni este un veritabil 13, chiar şi întârziat cu 48 de ore de ăla real.
Partea pozitivă e că mi-au venit nişte materiale de să mori de faine ce sunt. Şi că nu am mai păţit nimic toată ziua, deşi am fo’ precaută. Stau acum şi cuget ce mişto era să merg la sucursală să caut actele pe cont blocat la firma mea. O, ce sfinţi aş fi eliberat ….
