Si altii nasc copii

Discut frecvent cu ai mei (thank you, skype) despre ce mai este prin ţară. Aflu deci repede dacă mai apare vreo lege “deşteaptă”, se mai fură de pe undeva sau mai iese careva în stradă. Am auzit şi despre scandalul cu indemnizaţiile pentru proaspetele mămici, am citit păreri pro şi contra. Despre necesitatea îngrijirii copiluliu 2 ani de la naştere, despre faptul că e bine sau nu să se ofere alocaţie etc. Despre problema “calităţii” celor ce devin părinţi (mulţi copii se nasc în familii sărace şi/sau de ţigani etc.), despre eterna întrebare “e bine să se nască totuşi copii în orice gen de familie, dar să se nască?”, despre faptul că majoritatea celor cu un cap pe umeri şi niscaiva responsabilitate nu se apucă de “produs” copii pe bandă rulantă ş.a.m.d.

Acum câteva minute am luat-o la interogatoriu pe gazda noastră de aici. Prietena care ne ţine de peste 2 luni să vedem şi noi cum stă lumea în visul american. Are o fetiţă de 4 anişori, despre care am mai povestit. Iată ce a făcut Statul American pentru a sprijini această familie (el şi ea, ambii cu serviciu, plătitori serioşi de taxe şi impozite): mai nimic.

Naşterea a costat undeva la 10.000 de dolari. O naştere simplă, naturală şi rapidă. Singurul “lux” a fost o epidurală. Asigurările au plătit mare parte, ceva au plătit şi ei, pentru că şi aici există coplată. Asigurările de sănătate sunt undeva la 800 de dolari PE LUNĂ, deci nu a dat “statul” nimic gratis.

O proaspătă mămică are concediu maternal de 6 săptămâni (dacă a fost naştere normală) sau 8, dacă a fost prin cezariană. În caz că totuşi doreşte să mai rămână acasă cu copilul, are 28 de săptămîni limită. În acest timp NU PRIMEŞTE NICIUN DOLAR, doar că firma îi păstrează postul. Nu există “alocaţie”, nu alte chestii.

Interesant este că, deşi nu a stat cu a mică 2 ani acasă, copila este dezvoltată mai mult decât armonios. Este foarte bine educată, deşteaptă şi fericită. Există sisteme de “pre-school”, există bonă, există bunică. Sau, dacă totuşi mama doreşte să îi fie alături copilului mai mult timp, există şi posibilitatea de a rămâne “casnică” şi de a se baza pe salariul soţului doar.

Prietenii noştri lucrează multe ore pe zi, dar şi-au stabilit programul încât să petreacă timp cu copilul. Ea se trezeşte de la 3 dimineaţa, pentru că la 5 are zbor. Şi-a luat curse din acestea matinale, pentru a putea reveni acasă pe la  14-16. Copilul este adus de la “pre-school” de ea, soţ (dacă scapă mai repede, de obicei în jobul lui de IT programul e de la 9 până se rezolvă problemele stringente (asta a însemnat de multe ori şi ora 24) sau bunică, dacă ambii părinţi vin după ora 16 jumătate, ora la care se ia micuţa acasă.

Cu toate că a dormit 5 ore, mama petrece timp cu fetiţa. Fac “projects” (decupaje, colorat, pictat cu acuarelă) şi chiar lecţii. Învaţă să citească, scrie cu litere de tipar, face adunări şi scăderi simple. Este necesar să acumuleze toate aceste cunoştinţe pentru că dă examen la 5 ani, pentru a intra la kindergarten. Dacă vrei o grădiniţă bună, tragi de copil. Normal că “gâza” nu are nimic împotriva lecţiilor, mai ales că părinţii ştiu să le facă interesante şi plăcute.

La ora 7 se trece la cină şi lăptic, după care copilul este spălat şi pus la nănică. Urmează tradiţionala “citire”, pe care o prinde cam 5 minute, după care face nani.

Înainte de a “planifica” acest copil, prietenii noştri şi-au pus toate problemele la punct. S-au pregătit cu ceva economii, şi-au găsit servicii bune, pentru a avea asigurările medicale necesare pentru o sarcină şi naştere fără griji. Sunt “immigrants”, deci au tras destul pentru a avea o situaţie decentă. Copilul a fost făcut la 35 de ani, teoretic destul de târziu, dacă e să ne luăm după “cărţi”.

Cum este îngrijit acest copil? Ce i se oferă? Nu e frumos să “dai din casă”, dar hai să spunem că micuţa are o cameră amenajată ca în reviste, că e plină camera de hăiniţe frumoase, jucării de toate felurile, cărţi şi orice poate visa un copil la 4 ani. I se cumpără jocuri pentru vârsta ei, cărţi de colorat, tot felul de materiale de “lucru manual”, pentru a-i stimula creativitatea şi a-i face plăcere. Suficient de spus că, de Paşte, mama (cu tradiţionalele 5 ore de somn) a stat cu ea să orneze împreună nişte ouă “de jucărie”, au pus sclipici pe ele etc. Eu am decupat cu un “ferăstrău” minuscul ouăle mari (mai groase), pentru a nu se tăia a mică. În rest, totul a fost făcut de mânuţa ei sub supravegherea blândă a mamei.

În zilele însorite este dusă în parc, tatăl îşi face timp şi buget pentru a merge 200 de mile până în Pennsylvania la ski sau în oraş la înnot. A mică deja coboară frumos pe skiuri şi demonstrează talent şi cu înnotul. În iulie va merge la un “camp” cu tatăl ei. Doresc să înceapă şi nişte lecţii de tenis pentru că, dansul este încă insuficient la câtă energie are “gâza”.

Interesant este că, deşi plătesc zeci de mii de dolari anual ca taxe (60.000 anul trecut), nu le-a picat niciodată fisa că statul ar trebui să le ofere asta şi aia. Mă gândesc că prietenei noastre nu i-a fost chiar uşor la o lună jumătate de la naştere să se întoarcă la muncă, dar au supravieţuit cu toţii. Pentru această mare etapa din viaţa lor au pus bani deoparte şi au încercat să îşi rearanjeze programul.

Nu spun că acesta este un model ideal, pentru că nu este deloc uşor pentru o asemenea familie. Dar recunosc că mi se ridică părul măciucă, atunci când aud mereu că statul trebuie să ne dea. Sunt şi eu femeie şi mă gândesc deja tot mai intens la un ghemotoc ce ne va spune mamă şi tată. Da, vom pune bani deoparte pentru asta. Da, suntem suficient de maturi să înţelegem ce presupune asta. Da, ne putem permite un copil, căruia să îi putem oferi un trai decent şi o educaţie pe măsură.

Mi-ar plăcea să primesc indemnizaţii, alocaţii etc.? Sincer? Normal că mi-ar pica bine nişte bani în plus. Mi-ar plăcea însă mai repede să am în Timişoara o maternitate CURATĂ ŞI DECENTĂ în care să nasc. Mi-ar plăcea să merg acolo fără pile şi teancul cu bani. Şi eu, ca şi prietenii noştri, plătesc taxe şi impozite. Spre deosebire de mine, care mă voi ruga să nu “capete” copilul cine ştie ce de prin spital sau să nu îl uite vreo doamnă asistent în incubator la fript, prietena noastră s-a dus relaxată la un spital curat şi decent. A anunţat imediat că doreşte epidurală, ce i s-a administrat imediat ce dilataţia permitea. A născut repede, în siguranţă şi curăţenie. Este una dintre femeile care ar mai naşte de 2 ori pentru că a simţit doar “miracolul”, nu şi neplăcerile cu care sunt multe românce obişnuite.

Mi-aş dori deci să nu mă gândesc atât de intens la a naşte în Ungaria, unde, la 2 ore distanţă de oraşul meu, costurile naşterii mi-ar ajunge cam la totalul şpăgilor din spitalele româneşti. Unde nu aş fi lăsată să mă chinui că “atunci când te-ai f… ţi-a plăcut”, unde am avea amândoi (mamă şi copil) condiţiile şi îngrijirea pentru care plătim ambii viitori părinţi de ani frumoşi în ţara noastră.

Partea proastă este că discuţia asta cu “tăiem de aici şi de acolo”, nu va aduce un plus de condiţii în maternităţi. Nu va aduce asiguratului condiţii decente în spitale, condiţii pentru care alţii ar intenta procese. Se vor face tăieri peste tăieri, ne vom descurca, pentru că mereu ne descurcăm, şi vom rămâne f… şi cu banii luaţi.

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793