Am lenevit astazi mai mult in pat si mi-a venit o idee de topic pe blog.
Sunt intr-o faza mai retrospectiva, poate pentru ca se apropie ziua mea si stau si eu ca tot omu’ sa cuget ce am facut in ultimii 29 de ani. Sunt destule chestii interesante, dar e loc si de mai mult. Asa ca pot sa fac si niste planuri pana in octombrie, cand stau la cules cadouri si complimente de genul “vai draga, arati de parca ai avea 22 de ani”. Culmea este ca am ajuns la varsta la care ma bucur ca sunt considerata mai tanara. Suntem si noi femeile destul de frivole, ce sa-i faci 😉
Mi-am amintit de liceu (cea mai buna perioada scolara a vietii mele) si de momentul care intr-un fel mi-a marcat viata din punct de vedere literar si nu numai.
Eram prin a XI-a cred, la ora de engleza. Dupa ce am studiat un text total anost din programa de atunci (am avut “norocul’ sa invat din manualele alea greoaie si ne-colorate de “moda veche”). S-a ajuns la o discutie despre William Shakespeare, ca doar era ora de engleza si profesoara mea (cu care acum sunt prietena, in urma unei fericite conjuncturi) mi-a recomandat sa citesc Sonetele lui Shakespeare.
Ca o fata foarte studioasa ce am fost m-am repezit la biblioteca scolii si am luat sonetele in cauza. Traduse in romana, ca mai greu gaseai direct in English. Am citit ceva de prin ele, dar mi s-au parut foarte anoste. Gustam pe atunci (si inca gust) poezia de calitate si este clar ca Sonetele in cauza nu imi trezeau decat un sentiment de plictis monstruos.
Cum eram si o obraznica de mare calibru, i-am marturisit profesoarei ca Sonetele lui Shakespeare “totally suck” sau ceva in stilul asta. Replica a fost foarte inspirata: “Banuiesc ca le-ai citit in romana. Cauta-le in engleza si mai vorbim”.
Desi eram chiar bine “infipta” la engleza (a fost pasiunea copilariei mele) si stiam destul de bine sa ma descurc in aceasta limba, era pentru prima oara cand indrazneam sa citesc un autor in limba sa “normala”. Citeam mici paragrafe la scoala, dar era pentru prima data cand luam o carte in engleza si o citeam.
A fost cu totul altceva. “It made sense”. Suna extraordinar de bine totul, versurile aveau farmec si noima. Am revenit la ora de engleza cu alta opinie clar si de atunci am inceput sa caut scriitorii americani si englezi in engleza.
La facultate cautam cartile in engleza si era o strategie destul de buna: majoritatea studentilor, chiar de specialitate, erau prea lenesi sa isi bata capul cu engleza, asa ca luau o carte tradusa in romana. Si asta imi lasa mie mai multe optiuni de gasire de carti, pentru ca nu se inghesuiau pe cele in engleza.
Nu are rost sa va plictisesc cu amanunte de genul “cat de mult m-a ajutat in cunoasterea mai buna a limbii” acest obicei. Este foarte clar ca m-am “slefuit” si mai bine pe sistemul lor de limba, ca m-am imbogatit vocabularul si exprimarea mea a incetat sa fie “romana tradusa in engleza”. Am inceput sa gandesc in engleza in momentul in care trebuia sa discut in aceasta limba.
Concluzia mea ar fi ca nu trebuie sa ne temem atat de mult de o asemenea schimbare. Este clar ca prima carte pe care o citesti integral in alta limba (pe care o cunosti destul de bine) te sperie si ai impresia ca nu vei intelege nimic. Incearca macar. Un dictionar aproape te mai scoate din incurcatura, desi este uimitor cat de rar ai nevoie de el .. pentru ca ajungi sa intelegi din context. Faptul ca citesti un autor in limba lui iti schimba total perceptia asupra lucrarilor sale. Orice traducere, oricat de buna, iti fura din savoarea jocurilor de cuvinte, iti rapeste din farmecul cuvantului scris.
Am ajuns acum sa vizionez seriale sau filme fara subtitrare sau cu subtitrare in engleza (nu aud tot timpul foarte bine ce se spune sau se vorbeste prea repede: asa am si cuvantul scris in engleza si mai “lucrez” un pic la the skills). Imi ofera mai multe satisfactii stilul asta. E putin mai greu la inceput, dar, odata ce te-ai obisnuit, iti este greu sa mai lucrezi in stilul “clasic”, adica prin traduceri in romana.
