Nu ştiu să fi avut aşa niste zile proaste de mulţi ani. Dar se adună rahatul şi a trecut deja de nas. Şi puteee …
De obicei am tendinţa să mă sperii de luna mai. Ziceţi-mi superstiţioasă, dar am avut ani la rând luna mai de maximă cacao. Atunci am avut decese în familie sau între apropiaţi, am “divorţat”, am avut 2 accidente tot în luna mai etc. Adică e nasoală pentru mine .. Anul ăsta mai a venit cu “plăcuta” veste că prietenul nostru cel mai drag are cancer şi că e pe moarte. S-a dus sărmanul într-o lume mai bună în iunie, reuşind astfel probabil să înceapă în familia lui o superstiţie similară, cine ştie.
Mai a trecut însă relativ decent (exceptând vestea în cauză) şi trăgeam nădejde că poate anul ăsta mă ocolesc dezastrele. Şi a venit iulie, mama mă-sii de iulie şi nici august-septembrie nu par a fi de bun augur.
Să recapitulăm. Am găsit una bucată cuţu lovit de maşină. Am scris despre el, aţi ajutat la “promovarea” cazului pentru a-l da apoi spre adopţie, am băgat bani şi timp în asta. Mi-a murit în balcon, după 6 zile de chin pentru toţi. Numai că nu i-am făcut “gură la gură”. A murit într-o zi de luni şi nu am fost în stare de funcţionare nici a doua zi. Miercuri şedinţă la “uzină”. Vântu ne dădea “vânt”, pentru că, pe vreme de criză, salariile noastre infernal de mari nu se pot acoperi. 4000 de euro ar fi costat “operaţiunea” pe lună, dar e grele cu banii ăştia. Încă sub impresia tragediei cu amărâtul ăla de patruped, primesc vestea cu nonşalanţă. Asta e, ce să fac. Să mă arunc în Bega?
Soluţia este să mă “trag” de tot pe firma personală cu 1 singur angajat (eu) şi să muncesc numai pe barba mea. Dacă pică ceva pe lângă bine, dacă nu … Mă dezechilibrează faza, normal, am pierdut totuşi nişte bani frumoşi şi acum trebuie să recuperez într-unul dintre domeniile cele mai afectate de criză. Mişto faza.
I still got my health, vorba francezului.
Aflu săptămâna trecută că şi la faza cu sănătatea îmi dă cu virgulă. Şi se discută acum despre o posibilă operaţie. Nu e mare lucru, dar costă. Şi trcerea pe firma mea cu actele trebuie făcută super- rapid (expiră treaba cu vechiul contract în 15), pentru că rămân neasigurată. Şi se vorbeşte despre “atenţii” la medici, deşi abia reuşesc să mă adun financiar după trecerea în “şomaj”. Să vorbim de frustrare? Mai scriu 10 articole şi îmi pun în cap toată tagma doctorilor.
Nici nu ştiu ce mă îngrozeşte mai mult. Posibilele rezultate de la consultul ce va urma? Operaţia în sine? “Şansa” de a rămâne “diformă”, dacă se scoate prea mult? Alte rezultate? Dificultatea financiară din care trag tare să ies? Faptul că nu pot urla naibii ce probleme mă macină în ideea în care doar o parte a familiei ştie ce se întâmplă? (şi, dacă sunteţi apropiaţi de-ai noştri şi citiţi rândurile astea, apreciez dacă vă abţineţi de la comentarii de genul “dar ce mai face Ramona” în faţa alor mei. Sincer, e treaba mea şi a 2-3 oameni care mă sprijină).
Singura fază pozitivă este că mutra mea neagră de vreo 10 zile aşa se poate “explica” prin faptul că nu mai am jobul ăla constant şi salariu. Au venit toate rahaturile pe capul meu, dar măcar din punctul ăsta de vedere, pot ascunde adevăratele motive de stres. Vreau să mă “criogeneze” careva, măcar 1 an. Să vedem când mă trezesc cum arată treaba. Că acum e de maxim rahat şi m-am săturat.
PS: aş dori să transmit de asemenea gânduri de bine celor care ştiu unde stau când le arde fundul, dar, dacă am eu o problemă, uită cine sunt. Mă fac a dracului de tot, pentru că nu se mai poate.
