Zilele astea mi-am revăzut ceata de verişori de prin zona Sibiului. Cei cu care mă dădeam pierdută pe deal, cu care făceam ravagii la discoteca din sat, pe când aveam şi noi 18 ani. Nu am mai fost pe acolo de un deceniu şi totul s-a schimbat. Satul, oamenii, ei. Pe vremea aia ştiu că problema cea mai mare era cum să putem sta liniştiţi brambura prin sat, care prieten de al lor arăta mişto, cu cine să facem cursuri intensive de … franceză. Cum venea seara, ne îmbrăcam bine, ne pospăiam cu parfum şi plecam la “vânătoare”.
Ai mei veri erau maximi fustangii, nu cred că le-a scăpat vreo fată din sat. Dacă nu au ajust exact la “third base”, măcar un consult laringial tot apucau să facă. Nu îmi amintesc cu cine umblau pe atunci, că certurile şi împăcările erau la ordinea zilei. Deh, copii proşti.
I-am regăsit anul ăsta la fel de simpatici şi de ospitalieri. Ne-a fost dor unii de alţii, aşa că s-a lăsat cu îmbrăţişări îndelungi şi ore bune de trocerit. Doar că subiectul de discuţie e altul.
Verişorul cel mare este însurat şi au împreună o casă în sat, mai la vale. Încă nu este finalizată, dar au deja camera lor şi încă una numai bune de locuit. Au un pic de grădină, rate şi probleme ca tot omul. Se iubesc, asta contează, restul se rezolvă. Mijlociul s-a însurat şi el acum câteva luni şi locuieşte în Sibiu. Are un apartament prin ANL, nou şi mobilat cu bun gust. Normal, are şi el rate, dar se descurcă. Fratele mic are nevastă şi un “plaţ” în sat, cu o casă veche de lemn moştenită de nevastă-sa de la părinţi. Doresc să o dărâme pentru a face loc unei case noi, pentru care au deja planul făcut.
Doar mezina mai “copilăreşte”, de-i scoate pe ăi bătrâni din minţi.
Am stat la poveşti câteva ore, rememorând de prostii făceam împreună cu ani în urmă şi apoi trecând la discuţii serioase. Mi-au arătat casele, respectiv locul pentru casă, am admirat mobila, am discutat tot felul de idei de amenajare. Între poveştile despre plimbarea mea în NY, că erau, normal, super-curioşi, s-au pus pe tapet chestii serioase, de oameni mari.
E interesant să observi că puştanii în călduri de acum un deceniu sunt oameni în toată firea. Au crescut frumos, sunt educaţi, chiar dacă nu au 5 facultăţi. Muncesc din greu, sunt foarte serioşi şi energici. Iar în viaţa de familie, puştanii de odinioară sunt bărbaţi cu responsabilitate şi planuri de viitor. Una dintre soţii doreşte să îşi dezvolte un mic business pe lângă serviciu, aşa că i-am mai dat sfaturi şi eu.
Cam asta face timpul din noi. Lăsam în urmă distracţiile tinereşti şi ne înfigem cu dinţii în viaţă. Şi ne gândim mai puţin la ce să purtăm la discotecă (ghiciţi că s-au lăsat şi de sportul ăsta) şi mai mult la bani, economii, casă, poate copii, relaţii, sănătate.
Am fost 5 oameni MARI, discutând lucruri de oameni mari.
