În primele “ediţii” de articole din această categorie v-am tot plictisit cu cărţi de “specialitate”, aşa că astăzi trecem la ceva mai normal, cu promisiunea că măcar lunar arunc şi o recenzie de carte pe teme de freelancing, web development sau business, că până la urmă sunt subiecte care mă cam foarte interesează.
Am căutat prin bibliotecă ceva de citit, aşa că am dat de “Clopotul de Sticlă” al Sylviei Plath, carte pe care am rumegat-o deja acum câţiva ani, dar merită o recitire.
The Bell Jar a fost publicată în ’63 sub pseudonimul Victoria Lucas şi are suficiente similitudini cu destinul autoarei, Plath luându-şi viaţa la foarte puţin timp de la publicarea romanului.
În 1953, tânăra de 21 de ani din Massachusetts are ocazia unică de a colabora cu revista Mademoiselle, săptămânile petrecute în New York nereuşind să o scoată din depresia cu care se confrunta deja. Pentru cei care au citit deja cartea, nu mai este nimic nou, eroina romanului, Esther Greenwood, având o şansă similară şi cam aceleaşi probleme.
Romanul începe cu execuţia lui Julius şi Ethel Rosenberg, primii civili americani executaţi pentru spionaj, este un amănunt interesant pentru că ştirea aceasta o şochează pe Esther, iar modul de execuţie prevesteşte tratementele cu şocuri electrice la care va fi supusă chiar ea. Are 19 ani şi trăieşte visul a mii de fete din America: a primit ca premiu o slujbă timp de o lună la o revistă de “fashion” din New York, cu toate cadourile, dineurile şi şansele ce vin odată cu un asemenea premiu.
În loc să fie însă în al nouălea cer, pentru Esther, NY-ul este mizerabil, viaţa socială este sufocantă iar depresia ei clinică o face să rateze ocazia de a fi fericită.
Săptămânile de internship din “Marele Măr” nu sunt lipsite de evenimente, unele chiar comice, dar revine acasă la fel de deprimată ca de obicei. Cariera ei este dintr-o dată în impas, pentru că nu se califică la un curs pe care dorea să-l urmeze, deşi până în acel moment tot ce şi-a propus din punct de vedere academic s-a împlinit.
Lipsa de somn şi depresia o fac pe mama ei să considere un consult psihiatric, astfel că Esther ajunge să-l cunoască pe Dr. Gordon. Acesta pune rapid un diagnostic incorect şi o internează. Este tratată cu şocuri electrice, lucru ce o face să-şi reamintească de soţii Rosenberg şi cum se vor fi simţit ei.
Din partea mamei sprijinul este non-existent, aşa că starea tinerei se înrăutăţeşte constant, culminând cu încercări de suicid, pentru că viaţa în “clopotul de sticlă”, este deja imposibil de suportat. Următorul doctor ce se ocupă de ea este femeie, Dr. Nolan şi de data aceasta tratamentul pare a fi un succes: pe lângă şedinţele de psihoterapie şi administrare de insulină, intră din nou la şocuri electrice, bine administrate însă, aşa că metaforicul clopot pare a se ridica. Şederea la clinica privată este “sponsorizată” de protectoarea ei, Philomena Guinea.
Mereu invidioasă pe bărbaţi, pentru care problema contracepţiei este inexistentă, Esther este trimisă de Dr. Nolan la un medic ce-i introduce o diafragmă, astfel că face şi marele pas, fără a se mai teme de consecinţe. Alte momente importante sunt punerea pe tapet a relaţiei cu mama ei şi moartea unei prietene ce a reuşit să se sinucidă. Romanul se termină “în coadă de peşte”, cu Esther pregătindu-se pentru interviul ce va decide dacă are voie să părăsească spitalul.
Din păcate pentru Plath, finalul ei nu este deloc fericit. În 11 februarie 1963 se sinucide, fără să se poată bucura de succesul romanului său şi mai ales de Premiul Pulitzer primit în 1981 pentru volumul de poezii Collected Poems.
Scriitura este plăcută şi vioaie, cu puţin umor pe alocuri şi multă multă luciditate. Recomand.
