Mi-am exprimat deja opinia în ceea ce priveşte deţinerea de telefoane deştepte. Din punctul meu de vedere, oi avea aşa ceva, când un abonament de date va avea un preţ de bun simţ, ceea ce la noi nu se va întâmpla foarte repede. Şi mai ales când îmi va fi chiar necesar, pentru că, la cât stau oricum pe net toată ziua, dacă e să fiu offline, ar fi cazul chiar să fiu, că nu arde nimic dacă nu dau check-in din Starbucks.
În ciuda reticenţei personale de a da dublu preţului pentru laptopul personal (că tre’ să iau rahatul din Europa, nu din SUA), asta nu înseamnă că nu mi-a făcut plăcere să folosesc o jucărie de genul ăsta. În călătoria noastră prin Atlanta, M. ne-a lăsat cheile de la casă şi maşină (nou-nouţă, noi am trecut-o de 10.000 de mile), plus telefonul lui personal, să ne folosim de google maps şi alte drăcii din astea.
Nu am deci de comentat despre cum s-a mişcat iPhone-ul, că am numa’ de laudă de zis. Am găsit tot felul de chestii pe el, ne-a dus acasă şi pe drumurile noastre, s-a uitat copila pe Netflix să nu se plictisească etc. Am stat chiar pe net, cât să mai citesc un blog, de plictiseală.
O chestie însă e sinistru de deranjantă: bateria. Sau acumulatorul, dacă doriţi mai frumos să zic.
Am pus telefonul puţin la încărcat pe LaGuardia, că pierdusem oricum primul zbor. A stat cam 40 de minute în priză. S-a ridicat deci de undeva de la 40 la sută la 80 la sută baterie. L-am redeschis în Atlanta să urmăm itinerariul de pe google maps. Mai des pe autobuz, că nu eram foarte siguri unde să oprim şi nu ai chef de umblat prin 40 de grade celsius cu bagaje mari (dintre care rucsacul meu conţinea şi minunatul “tractor”, iar laptopul meu are infinite calităţi, dar şi marele defect că-i greu ca o piatră de moară).
Scădea rahatul ăla de baterie ca la nebuni. Cred că în jumătate de oră de consultat harta din când în când, l-am adus la 50% fără eforturi.
După care a stat vreo 2 ore să se “umple” la loc. Norocul prostului a fost că M. are şi încărcător de maşină, aşa că spre Savannah l-am ţinut în priză. La plimbarea prin oraş nu am mai îndrăznit nici să-l deschid, că nu mai găseam locul în care ne-am parcat maşina. Acu’ e drept că ne-am prins repede că e la capătul din stânga a zonei istorice, chiar pe mal, dar până ne-a picat fisa, am stat cam ca pe ghimpi. Că nu ai pierde o maşină într-un oraş străin.
La o folosire pe stilul meu, deci stat pe net, că teoretic de aia aş da un salariu pe un telefon, se descarcă în 2 ore. Hai 3. Are nevoie de alte 2 ore să se încarce. Dacă nu-l încarci zilnic, te trezeşti când ţi-e lumea mai dragă că rămâne “mort”. Chestie valabilă pentru iPhone, Blackberry şi HTC, din astea am văzut la ei şi toate au “autonomie” vai de sufletul lor.
Chiar nu înţeleg cum poţi duce tehnologia la asemenea cote, dar nu poţi face o baterie suficient de decentă încât să ţină măcar 5 ore de folosire non-stop. Nu cred că ar deranja existanţa unui sistem similar cu cel de la aparatele foto. Aş prefera să am 2-3 acumulatori specifici respectivului aparat şi un sistem de încarcare al lor, încât să am o rezervă la mine.
Stau şi mă gândesc cu bucurie la LG-ul meu Cookie a cărui baterie mă ţine cam 1 săptămână. E drept că nu am net pe el, deci avantaj cei cu telefoane “deştepte”. Măcar 2 ore, că după aia le crapă oricum bateria şi se uită în stele.
