Ştiu că sunt eu de obicei mai “târzie”, aşa că doar ieri noapte am vizionat filmul cu maicăăăăl. Am citit niscaiva recenzii pozitive şi nu prea aveam chef de chestii complicate (gen re-vizionat Lista lui Schindler sau The Queen), aşa că mi-am permis o relaxare .. muzicală. Nu am ştiut nici ce presupune filmul, credeam că e ceva jucat de vreo “sosie” avândul pe “emjei” ca subiect.
Înainte de a începe să vă cânt despre cum mi s-a părut filmul, consider că e de bun simţ să precizez că NU sunt fan (nu am fost niciodată) şi mai ales că nu sunt amatoare de “pop”. Deci teoretic nu intru în targetul filmului. Practic însă m-a impresionat.
Bre, omul ăsta era maniac. Aşa cum TREBUIE să fie un creator de ceva. Muzicienii cu care colabora (nu chiar ăi mai proşti) au recunoscut toţi că omul îşi ştia muzica al naibii de bine şi mereu căuta un mod de a o exprima şi mai şi. Erau drăguţi dansatorii, veniţi din toată lumea la audiţie. Absolut pătrunşi de bucuria de a dansa cot la cot cu unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din muzică. Din sutele veniţi la audiţie au rămas doar câţiva, pe care i-a frecat “the king” de i-a zăpăcit.
Cam la fel s-a întâmplat cu sunetul, efectele de scenă, linie melodică etc. Nu cred să existe un aspect al proiectului în care să nu-şi fi băgat nasul. Şi nu era intervenţie gen “becali”, individul chiar stăpânea situaţia, a venit cu soluţii ingenioase, “simţea” cum trebuie să fie. Într-o lume pop în care multe se fac “pe genunchi”, să vezi o asemenea implicare şi cunoaştere este absolut reconfortant.
Din ce am văzut în film (că n-am comunicat extrasenzorial), Michael era chiar un tip “humble”. Cam aşa spuneau şi colaboratorii, că era un tip “umil” şi de bun simţ. Exigent pănă la soare şi înapoi, dar calm şi politicos. Am înţeles că este un film compus din scene trase la pregătiri şi că este normal să se aranjeze la montaj totul, dar impresia mea generală despre omul ăsta este una pozitivă.
Nu l-am văzut “maimuţărindu-se”, a luat totul în serios, a dansat şi cântat cu oamenii la repetiţie, cot la cot, chiar şi când spunea că trebuie să îşi menajeze vocea, am fost absolut impresionată de modul în care a ştiut să împingă ideea de show puţin mai departe de fiecare dată. Lasând la o parte ciudăţeniile lui, vestimentaţia “glam” şi mutra desfigurată de atâtea operaţii, nu pot decât să am o mare admiraţie pentru un asemenea show-man.
Aşa se lucrează la nivel “înalt”, aşa trebuie să se lucreze. Am spus că nu sunt fan MJ şi nici de pop, dar nu poţi să nu admiri un asemenea artist. Care stăpâneşte “meseria” din toate punctele de vedere: componistic, coregrafic etc. Nu intervenea că simţea nevoia să se audă vorbind (mi s-a părut un tip criminal de timid), dar ştia clar ce dorea şi nu dorea prostii.
Mi-a plăcut filmul şi m-am bucurat să reascult nişte hituri de bun simţ. Şi să-l mai văd la muncă pe unul dintre artiştii care s-au “dus” prea devreme. Este bine că s-au realizat filmările respective şi că s-au “împachetat” sub forma unui film. Pentru fani a fost o mare bucurie, pentru noi ăştialalţi ocazia de a vedea cum se fac de fapt muzică şi show la un nivel pe care prea puţini îl ating.
Dacă nu aţi vizionat This Is It, faceţi rost de el. Merită cele aproape 2 ore. Este frumos şi relaxant. Nu trebuie să fii fan Michael Jackson pentru a admira un lucru bine făcut şi pentru a respecta un om care a ştiut să facă mereu încă un pas înainte.
