Timișoara Jazz Festival – ziua întâi

Dacă e să mă iau după numele nou, Timișoara Capital Jazz Festival, aș zice că suntem la prima ediție. Dar, deși a fost o pauză de câțiva ani, evenimentul are ceva istorie în urbea noastră. Am aflat de el în urmă cu vreo 2-3 zile (așa se întâmplă când nu prea ieși prin oraș și când nu asculți vreun post de radio – nu că ai avea ce să asculți- sau să urmărești vreun post de televiziune).

Am văzut un status pe Facebook al organizatorului, Marius Giura (directorul meu la radio timp de 10 ani), și am decis așa pe nepusă masă că ies și eu la preumblare, doar-doar mai aud niscaiva muzică de să-mi gâdile plăcut urechile. Ceea ce s-a și întâmplat.

Anul acesta Festivalul se împarte pe 2 seri (30 noiembrie, despre care scriu acum) și 1 Decembrie (pe care vă invit să nu o pierdeți), iar „ostilitățile” se țin în Sala Vidu, de la Colegiul cu același nume. Pentru orice timișorean reperul este unul bine-cunoscut, mai ales dacă a mai fost la alte ediții Timișoara Jazz Festival.

Spectacolul a început mai târziu cu o oră, timp suficient pentru toate setările de sunet și pentru spectatori să vină și să mai socializeze puțin. La un asemenea eveniment „de nișă” oamenii se cam cunosc, așa că timpul trece repede și plăcut. Am avut ocazia să stau la povești cu familia organizatorului, de care sunt foarte legată (și pe care am mai încercat să-i ajut la alte ediții, chiar și la Gărâna), plus câțiva colegi de pe vremurile când aveam emisiuni la radio. Presarii sunt în general oameni foarte relaxați și expansivi, așa că întâlnirile acestea sunt mereu plăcute.

După ce am făcut rotocol la povești cu toți oamenii aceștia dragi, am intrat în sală, să vedem ce .. auzim.

Aceasta era scena înainte de începerea Festivalului.Primele cuvinte le-au rostit organizatorul Marius Giura și Florian Lungu (zis Moșul), prezentatorul multor ediții ale acestui Festival (plus Gărâna). Nu știu sigur, eu nu am văzut alt prezentator, dar drept e că nici nu am fost chiar la toate edițiile. Hai să spunem că, dacă mergem la aceste evenimente, ne așteptăm să-l vedem pe Moșul cu multele lui povești.

Prima trupă a fost The New Dimension, formată din Alex Bozo Mitrofan (chitară), Toni Kühn (clape), Michael Acker (bass) și Tavi Scurtu (tobe).

După cum vorbeam cu foștii mei colegi, îmi place jazz-ul dar sunt destul de „incultă”, așa că majoritatea trupelor pentru mine sunt o surpriză. Aș putea să dau o scurtă ascultare înainte de „meci”, că tot știu ce lineup apare în fiecare zi, dar prefer surpriza.

Și am avut-o. Plăcută chiar. Piesele celor de la The New Dimension au fost frumoase și ușor de „rumegat” de către public (inclusiv spectatori entuziaști dar nu prea cunoscători, ca mine). Cred că singurul lucru pe care-l pot imputa muzicienilor a fost o ușoară apatie în timpul spectacolului. În afară de Toni și de tobar, ceilalți doi mi-au părut încruntați și în lumea lor. Aveam impresia că ascultă vreun e-book economic. S-au mai însuflețit spre final și au părut să „simtă” muzica frumoasă pe care o produceau.

Am ieșit însă în pauză plăcut impresionată, a fost o oră petrecută frumos. Nu știam la ce să mă aștept în următoarea oră, dar eram încântată de cum a început „ziua”.

După o mică pauză de „efect”, vorba Moșului, cât să se pregătească scena pentru trupa următoare, am revenit în sală pentru a-i vedea pe Tingvall Trio, despre care, ca de obicei, aflam prima dată de pe caietul program. Faptul că în lineup intra și un pianist mi-a dat speranțe de muzică bună, la cât sunt de ahtiată după muzica „produsă” de un asemenea instrument.

Și bună a fost …

Martin Tingvall (pian), Omar Rodriguez Calvo (contrabass) și Jürgen Spiegel (tobe) au zguduit sala de la primele acorduri. Sună ciudat să spui că au „rockuit”, dar ce a ieșit din instrumentele lor te făcea să crezi că ai greșit genul muzical.

Au cântat piese de pe cele 4 albume lansate până acum, alternând „bucăți” pline de energie cu piese mai potolite, dar simțind fiecare acord. Dacă la The New Dimension am simțit prea puțină exteriorizare în interpretare, cei trei Tingvall-i au rupt scena în două.

După cum era de așteptat, au fost chemați la bis o dată … și de două ori. Au cântat mult și frumos, chiar glumeam cu colegii mei că probabil, după concert, au căzut leșinați în spatele scenei, la cât efort au depus. Superbă interpretare, primită cu ovații de public.

Ultima trupă a serii a fost Sebastian Spanache Trio, care aveau ingratul „job” de a veni pe scenă după fenomenul Tingvall. Văzând cât este ceeasul (aproape ora 12), am decis să redevin casnică și să nu-mi decalez prea mult programul de somn. Așa că nu am revenit în sală pentru spectacolul lor, dar cred că au fost minunați. Aflăm probabil din presă și din comentariile celorlalți spectatori.

În această seară, de la ora 19, va fi ultima zi de Festival. Vor intra pe scenă Jazzappella, JazzyBIT și Francois Couturier & Anja Lechner. Zic că-i păcat să pierdeți ocazia.

Ne vedem la Vidu, la ora 19.