Este prima zi de noiembrie, zi folosita de români pentru a-şi aminti de cei plecaţi într-o lume sperăm noi mai bună. Cimitirele sunt curate (chiar şi alea în care te mănâncă dragonii tot anul, de cât de jegoase sunt), pe fiecare mormânt aproape este măcar o floare, străzile din jur sunt blocate de numărul neobişnuit de maşini, vânzătorii de flori şi lumânări îşi fac planul, chiar şi hoţii de flori prosperă.
Am fost astăzi la mormântul faimliei, ‘început’ acum 8 ani de bunicul meu. Moartea lui a fost o tragedie pentru noi, am reacţionat nasol de tot şi ne-a luat săptămâni să ne revenim. Am parcurs drumul către mormânt cu durere ani buni, cu lacrimile şiroind sau doar cu un nod în gât.
Au trecut 8 ani de atunci. 8 zile de 1 noiembrie, 8 veri.
De dimineaţă ne-am pregătit cu cele necesare pentru a face mormântul ‘gigea’ pentru vizitatori. Am ocolit spre intrarea principală a cimitirului, pentru a lua flori, două coroniţe, chestii organizatorice. Am fost ‘leneşi’, pentru că anul trecut ne-au furat florile de pe mormânt, puse cu o zi înainte.
Din ce am auzit pe lângă noi, şi acum s-a întâmplat din nou. ‘Vecinii’ noştri s-au trezit fără coroane şi chiar flori sădite, nu că ar fi ceva nou pentru noi. Am o scârbă uriaşă când mă gândesc ce fel de oameni trăiesc alături de noi, oameni pentru care este normal să furi floarea pusă de o văduvă sau de un copil părintelui său. Ce om face aşa ceva?
Am trebăluit pe lângă mormânt, bucurându-ne de soare şi cerul senin. O vreme excelentă pentru a ieşi din casă. Lângă noi o doamnă aranja un alt mormânt. O auzeam din când în când cum oftează. ‘A avut un deces destul de curând’, m-am gândit imediat, ştiind cât de întunecaţi eram noi pe vremea respectivă. Recunoşti oamenii cărora le-a murit recent cineva drag. Au lacrimi în ochi sau oftează des. Cei care s-au mai ‘vindecat’ se ocupă de problemele organizatorice, pun flori şi aprind candele, povestesc despre cei duşi (dacă nu sunt singuri), chiar mai fac un spirit de glumă.
În această seară mulţi români vor lua calea cimitirului să-şi onoreze morţii. Unii vor avea lacrimile proaspete pe obraji, pentru că durerea este încă prea mare. Alţii se vor bucura de feeria candelelor aprinse în noapte şi-şi vor aduce aminte cu drag de oameni ce nu le mai sunt aproape. Şi vor glumi poate, sau vor rememora întâmplări ‘hâtre’ cu cei plecaţi.
Cea mai bună terapie pentru durerea aceasta este timpul. El vindecă rănile şi ne face despărţirea de oamenii dragi nouă mai suportabilă. Faptul că zâmbim astăzi şi nu ne mai podidesc lacrimile nu înseamnă că nu mai suferim sau că nu-i iubim pe cei care ne-au părăsit. Înseamnă doar că am învăţat să trăim şi aşa.
Ce planuri aveţi pe seara asta? Mergeţi la cimitir? Aţi fost deja?
