Tocmai ai mancat 16 pliculete de zahar

Înainte de a pleca din NYC, am văzut în “trenurile” MTA un nou poster “civic”. Care poster trozneşte nasol de tot în producătorii de băuturi carbogazoase sau “soda”, după cum le zic localnicii.

Acu’ e adevărat că unii producători au renunţat de ceva timp la zahăr, dar nici “înlocuitorii” nu sunt exagerat de sănătoşi. Şi, dacă posterul respectiv nu i-a scârbit destul pe locuitorii “Marelui Măr”, li se oferă o altă variantă, chiar mai scârboasă, care să-i facă să gândească de 2 ori înainte de a se bucura de “free refill”, oferit cam la orice fast-food. Adică plăteşti o dată un Cola şi pui în cană de câte ori doreşti. Sănătos foc. La cum arată americanii în ziua de azi, orice efort contează.

În statul NY nu mai au voie să apară produse alimentare cu “trans-fats”, prin vară a început o campanie de reducere a conţinutului de sodiu din alimente, mai apar şi posterele astea în încercarea de a-i dezvăţa de lins Cola toată ziua.

V-ar impresiona un asemenea poster? Consumaţi încă mult cola?

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793

16 Comments

  1. Eram foarte mare fan Fanta pana acum 3 luni, dar o gastrita puternica m-a facut sa-mi regandesc dieta. Dupa un regim de o luna, am reinceput sa simt gustul bun al apei plate (nici cea minerala nu imi face bine la stomac), asa ca se poate si fara “soda”, desi daca ma intrebai acum 4 luni daca as putea fara, eram sigur ca nu.

  2. Posterele astea sunt la fel de eficiente ca si mesajele gen “Fumatul poate ucide” de pe pachetele de tigari. Citesti, te gandesti “da ba… au dreptate idiotii care au scris mesajele astea…” si atat.

    Consum mult cola. Dupa ce am vazut posterele o sa consum la fel de mult cola.

  3. Probabil că dacă aș fi într-o asemenea situație m-ar impresiona, însă nu e cazul. Adică nu-s nici io o sfântă, mai mănânc la KFC sau la Mado ( shaorma 😀 ) și beau ocazional câte un Pepsi sau Sprite, dar ocazional, cel mult o dată la o lună-două. Câteodată pot trece și 3-4 fără să trec pe la junk-food. Oricum, mi se pare că americanii dacă n-o pățesc, n-o să învețe niciodată. Poate nici atunci.

  4. Eu nu beau cola deloc, iar sucuri numai ocazional (adică atunci când îmi pică singure în faţă în vreo vizită sau ceva; deci nu-mi cumpăr). Dar nu, probabil că dacă aş fi pasionată la extrem de Cola nu m-ar impresiona afişele cum nu mă impresionează nici avertismentele în faţa unei porţii sănătoase de cartofi prăjiţi cu brânză rasă. Că aşa-i omu’: tâmpit.

  5. eu am renuntat la zahar aproape total. rareori mai beau un suc si mai rar e cola, nu ca MD ar fi vreau mare naturalete, dar totusi.

    dulciuri nu mai bag, ciocolata nici atat si stii ce, m-am ingrasat putin, culmea nu?! 🙂

  6. Când zic că beau doar apă și bere, e clar că sucurile dispar din plan, nu?

    Bine, că mai beau un suc odată la cine știe cât timp diferență între momente… orișicine mai calcă pe bec. 😀

  7. In liceu am baut in draci American Cola. Ca din ala luau ai mei ca ala era mai ieftin decat chestii de genul Coca Cola. Dupa ce am intrat la facultate nu stiu ce s-a intamplat, nu prea s-au mai zgarcit la unele chestii si ei au trecut pe “Fenta”, iar eu pe Pepsi Twist (de-ala cu lamaie) si mai tarziu pe Schweppes Clear Lemonade (ala pe care l-au scos acum mai bine de doi ani).

    Din vara lui 2007 nu mai beau carbogazoase aproape deloc. Aproape deloc insemnand ca, daca mi se oferea si nu era altceva, nu faceam eu pe “sfanta” – asta pana pe la inceputul lui august anul trecut cand mi-a fost foarte rau dupa o ocazie din asta. De atunci am mai baut o singura data ceva cu bule. E bine ca am scapat de o mare problema: alea ma faceau sa ragai. Mai scap uneori acum pe la sucuri de mere. Nu se intampla insa des si, cand se intampla, e vorba de chestii cum ar fi Pfanner sau Becker’s Bester (chestii care cica ar fi 100% suc de mere – mie, sincera sa fiu, imi place ca sunt clare ca eu nu suport chestiile tulburi, cu pulpa).

    Daca inca as mai bea… reclamele n-ar avea nici un efect. Nu m-ar face sa ma opresc. Insa… cine stie, poate asupra altora au efect. Si poate ca are efect si filmuletul asta: https://www.youtube.com/watch?v=dBnniua6-oM – e explicat fain, ca pentru prosti 😉

  8. Da ba prostilor, nu mai beti 16 pliculete de zahar (apropo: plicurile alea-s bune si pentru impachetat cocaina, ca nu cred ca intra mai mult de-un gram de zahar intr-unu’.. io bagam 5-6 plicuri la o cafea “small”)!
    Puteti hali linistiti inghetata. Cite o galeata. Aia-i sanatoasa. Adica n-are bule. Ca grasimile si zaharu’ nu se pun, ca-i rece!
    Io mai bine beau o cola, cu 16 grame de zahar (de fapt corn syrup, ca nu prea gasiti cola cu zahar, aia se vinde ca piinea calda in “limited edition”, decit sa halesc inghetata.
    Ia cititi voi ce contine 100 grame de inghetata Haagen Dazs:
    https://www.dietfacts.com/html/nutrition-facts/h%C3%A4agen-dazs-ice-cream-belgian-chocolate-flavor-belgian-dark-chocolate-with-belgian-chocolate-17992.htm
    Da, vedeti bine: alea 26 g de zahar SI 21 grame de grasime sint continute de doar JUMATATE de cana (102 g) de inghetata!
    Asa ca, moldovenilor, nu va mai plingeti ca vi s-au ingrasat gagicile: voi le-ati scos in oras la inghetata!

      • Inghetata Haagen-Dazs e intr-adevar delicioasa. 😀 Presupun ca pe la americani erau vreo 50 de sortimente, nu doar vreo zece ca la noi (si nesimtitii nu mai aduc tocmai sortimentul meu preferat, ala cu Baileys).

  9. In general inlocuitorii zaharului folositi in industria alimentara, inclusiv la fabricarea Coca-Cola sunt mult mai nocivi decat zaharul.
    Din ce am vazut la prietenii mei , o astfel de campanie nu prea are efect decat la o nisa destul de mica de consumatori. In general barbatii ignora avertismentele privind mancarea sanatoasa.
    De exemplu sotia mea nu bea bauturi carbogazoase, eu beau cand nu sunt cu ea.

  10. Singura bautura acidulata pe care o consum este Fanta. Si asta foarte rar. In rest doar “eau de Robinett” sau “eau de Danube” ca tot locuiesc intr-un oras aflat la malul Dunarii. Nu sunt convins de cit de “plata” ar fi o alta apa si pe cit posibil caut sa nu consum indulcitori de nici un fel.

  11. Nu stiu de cat e sticla din poza, nu stiu de cat sunt pliculetele lor de zahar (la noi stiu sigur ca sunt de la 5 la 10g), insa tocmai am cautat pe net eticheta de Coca-Cola normala. Scrie 27g de zahar (adica 30% din necesarul zilnic) “per serving” (care ar fi de 250g).

  12. Incep americanii destul de multe campanii pentru educarea populatiei. Au descoperit cu stupoare ca un procent ridicat nici macar nu stiu sa dea pe la supermarket, si nici ce sa isi cumpere de acolo. Au succes emisiunile care le spun “vezi daca iti cumperi 2 rosii, o salata si o ceapa, niste cartofi – iese o treaba faina”. Am uitat cum o cheama pe tipa care are si emisiunea respectiva si un NY Times best seller pe tema asta.

    Pe acelasi subiect, mi-a placut prezentarea lui Jamie Oliver din cadrul TED. S-a implicat si el intr-un studiu destul de amplu pe la americani. Chiar iti recomand sa urmaresti: https://www.ted.com/talks/lang/eng/jamie_oliver.html

Comments are closed.