Există probabil în viața fiecăruia un moment când începi să-ți iei existența la bani mărunți și să te gândești că ai trăit cam degeaba. Sau citești chestii motivaționale pe Facebook, ori auzi din gura vreunui filozof de șanț că o viață avem, e bine să-o trăim cât mai bine.
Citeam acum câteva zile niște comentarii pe eterna temă a economisirii. Și există destui care merg pe ideea că e inutil să pună bani deoparte (chiar și pentru nevoi de dată recentă, nici nu mai discutăm despre pensie), că doar nu vor trece prin viață fără să o savureze.
Da, domnule, trebuie să ne trăim viața. Să facem ce vrem, să ne răsfățăm, că doar până la urmă toți vom da colțul mai devreme sau mai târziu. Teoretic nu sună rău și nici ilogic, practica însă ne cam .. omoară de multe ori.
Perioada asta este proastă cam pe toate meridianele. Numărul de familii îndatorate până peste creștet este mare, mulți au trecut deja prin întâlnirile plăcute cu diverși executori judecătorești sau ratele restante îi pun deja pe listă, se trăiește tot mai greu, banii sunt puțini. În ciuda crizei care măcar pe unii i-a mai învățat că mațul trebuie hrănit și mâine nu doar azi, încă sunt optimiști care visează cai verzi pe pereți și tot cântă refrenul ăla cu viața pe care merită să o trăiești.
Majoritatea suntem sau am fost in rahat pentru că ne-am trăit viața. Pentru că am cumpărat ca proștii chestii fără care sigur supraviețuiam, că ne-a mirosit urât viața în chirie sau la bloc, ori mersul cu mijloacele de transport în comun, ne-au trebuit vacanțe exotice sau ieșiri dese în oraș, că e greu să-ți faci o ciorbă acasă. Este șocant să studiezi statisticile cu datornici, procentele de oameni care nu ar putea să-și achite dările nici măcar o lună din economii, dar care și acum cred că o viață echilibrată nu merită să fie trăită și că merită mai mult.
Cunosc cazuri de familii rămase fără principalul sprijin financiar, care, pe lângă trauma de a fi pierdut un membru important al familiei, s-au „bucurat” de restul surprizelor: zero economii și datorii cât cuprinde. Cunosc cazuri de familii care au suferit o asemenea pierdere, dar măcar cel dus nu i-a lăsat cu ochii în soare. Fără datorii și eventual cu un ban pus deoparte, familiile în cauză au avut de trecut doar peste suferința spirituală, dar măcar nu s-au trezit cu burțile goale și casa golită de creditori.
Urmăresc multe bloguri de „personal finance” de pe extern și sunt șocată să văd până unde s-au dus unii cu datoriile, doar pentru a-și permite o viață „mai bună”. Împrumuturi pe cărți de credit, împrumuturi pe case în care ar putea găzdui o mică armată, sume uriașe puse la bătaie pe mașini nu doar noi, ci și foarte scumpe. Era să pic de pe scaun, când am citit că la unele cărți de credit dobânda ajunge și la 39%, iar eu picam în nas acum câteva luni când se discuta de 23-25%. Nu e de mirare că, plătind mereu sumele minime, mulți se îngroapă în datorii până nu mai văd chiar nicio ieșire. Dar viața e viață, mâncăm la restaurant și cheltuim o avere la cumpărături, că doar o viață avem.
În ciuda unor exemple de oameni care muncesc ce le place și au program flexibil (și clar își adoră jobul), în general serviciul nu e al naibii de plăcut, dar e necesar. Și jertfa aia de zi cu zi la birou înseamnă că vă plătiți dările la timp și eventual vă rămâne de un leu pus deoparte. Viața poate să fie frumoasă și fără să cinezi în fiecare seară la restaurant (eu chiar nu înțeleg faza asta, când acasă îți gătești la orice oră chestii mai gustoase/sănătoase și nici nu te costă cât aprovizionarea pe 2 săptămâni), fără să mergi în cine știe ce vacanțe exotice (sunt mulți care au găsit un echilibru excepțional între a avea parte de o vacanță frumoasă și a nu cheltui o avere pe asta) și fără să ai ultimul iPhone, când telefonul actual te mai ține măcar 4 ani fără să tușească.
Contrar opiniei unor „idealiști” nu toți cei care cască ochii înainte să caște punga sunt triști și au o viață de rahat, deși nu-și „permit” multe dintre chestiile care altora li se par vitale. Pentru mulți lipsa unor rate și niște economii care să-i scotă din vreun eventual rahat aduc mai multă relaxare și poftă de viață decât un lux plătit cu bani grei măcar câțiva ani de acum înainte. Faptul că nu te sună banca lunar că iar ai întârziat rata sigur face bine la psihic, gândul că, dacă doamne-feri’ pățești ceva, familia ta nu rămâne pe drumuri, îți face somnul de noapte ceva mai ușor.
Am mers acum câțiva ani pe ideea că o viață am și banii-s făcuți să circule. Ai mei râd de mine acum, când le dau cine știe ce idei din astea deștepte despre cum să mai întindă un leu, spunându-mi că acum câțiva ani parcă eram turbată că-s banii mei și fac ce vreau cu ei. Oh, și am făcut. Un rahat puturos, că nu am rămas cu nimic de atunci. Nu am fost mai fericită, nu m-am simțit mai împlinită. Am fost stresată că am datorii, am fost stresată dacă întârzia salariul o zi, am fost stresată că nu-mi ajungeau niciodată banii de la o lună la alta și nu aveam familie sau copii, să zici că e de înțeles.
Dacă-mi compar viața de atunci (ieșit des în oraș, comandat mâncare la job, deși stăteam 3 ore acolo, cheltuit bani amboulea pe prostii) cu cea de acum, aș zice că m-am transformat într-un pustnic ursuz si că-s extrem de nefericită. Și totuși nu este cazul. De când mi-am tras palmele de rigoare și am încetat „să-mi trăiesc viața”, am călătorit enorm, mi-am pus la punct viața, am scapat de datorii, am o afacere pe picioare, mă pregătesc să devin mamă, mă îmbrac mai bine și nu sunt stresată dacă mâine va fi mai greu.
Deci cum stăm cu trăitul vieții? Ce înseamnă pentru voi acest lucru? Ce ați sacrifica pentru asta?
Trăieşte-ţi viaţa, dar întinde-te cât ţi-e plapuma. 🙂
Eu sunt adeptul economisirii. Totuși la o singură plăcere nu aș renunța: ieșitul la restaurant. Da, poți să mănânci acasă, dar după-amiaza unei duminici petrecută cu prietenii în jurul mesei este “priceless”.
A… și a doua: obiectivele pentru camera foto 🙂
Eu imi traiesc viata alaturi de sotie si viitorul bebe. Muncim, punem banti deoparte si ne descurcam. NU cheltuim pe prostii.
Chiar aveam nevoie de o mica criza cum ar fi asta sa ne mai vedem de lungul nasului si sa nu mai facem fite. Prea ne-am luat lumea in cap si cheltuim bani total aiurea in tramvai.
Cand te bagi aiurea in datorii cam inseamna ca ai inceput sa traiesti viata altora, viata vazuta pe la tembeliziuni … si ai uitat sa gandesti cu creierul propriu si personal.
Si eu eram adepta cheltuitului aiurea… bagam sute de lei in iesiri in oras, haine, jolidon si cadouri… cand trageam linie mi se facea rau cati bani am putut sa cheltui pe chestii aiurea.. as fi dat orice sa pot intoarce timpul si sa “salvez” macar 100 lei… acum incerc sa ma controlez.. e mai buna mancarea de acasa, lenjeria merge si cea de serie, nu numai limited edition.. uneori ma cam ia valul cand e vorba de cadouri, dar incerc sa ma vindec.. si observ cu multa mandrie ce bine e sa imi ramana bani de la o luna la alta…
Cineva spunea să dormi pe-atât pe cât se-ntinde plapuma, eh, aşa-i şi cu banii, nu trebuie să cheltuim ceea ce nu avem în mână. Iar un ban pus la ciorap te va scoate din belele odată şi odată. Nu pot să spun cât de fericită am fost când am găsit 50 de euro pitiţi într-un portofel în care ţin “economiile”. Nu se ştie niciodată când apar cheltuieli neprevăzute aşa că-i mai bine să ai ceva economii decât se te-nprumuţi în stânga şi-n dreapta.
Daca as fi odrasla vreunui jmeker la zi, binenteles ca as avea o masina de masina si as sparge o gramana de bani cu gagici de gagici. Da’ nu-s … asa ca ma limitez la ceea ce pot. Si cred ca daca nu esti total “opac”, educatia si experienta (si a altora, nu numai a ta) te pot ajuta sa ai o viata (cat de cat) decenta (in masura in care Romania iti poate oferi o viata decenta).
Cum iti traiesti viata tine de educatie si experienta. Dar astea doua nu tin loc (si) de inteligenta.
Asa au gandit si parintii si bunicii si nu si-au spart cec-urile alea in 90.
Dupa 2 ani au reusit cu banii economisiti sa isi ia 3 paini nu o masina
Deci varianta mai OK e sa spargi banii, chiar daca asta inseamna sa ajungi in strada, nu-i asa? 😀
Opusul la economisire nu e viata pe credit ci cheltuirea veniturilor.
În primul rând trebuie scoși din discuție cei care ajung la probleme grave din cauza datoriilor. Aceștia sunt niște oameni care au probleme de percepție (poate chiar multe alte probleme) și nu sunt niște oameni care își cumpără doar telefoane și alte lucruri scumpe în loc să facă economii.
A-ți trăi viața înseamnă a avea grijă de nimicurile pe care le vezi tu importante. Când spun nimicuri, fiecare înțelege altceva. La fel, a trăi ține de personalitate. Oamenii inteligenți caută lucruri profunde – care uneori costă, alteori nu – în timp ce alții mai puțin dotați se mulțumesc cu lucruri mai superficiale – care pot fi chiar mai costisitoare. Unii sunt mai calculați, alții aleg un trai haotic.
Oamenii normali își impun priorități. Prioritate pentru unii înseamnă telefonul mobil. Ei trebuie în fiecare an să aibă ultimul aifon sau ultima galaxie. Ce am spus eu îi face pasionați. Probabil că ăsta care vrea numai aifoane nu consumă carburant sau nu-și dorește o bicicletă de 1000 de euro. Poate nici haine croite după un anume stil. Nu poți să te limitezi la strictul necesar pentru că aia într-adevăr te împiedică să-ți trăiești viața. Viața înseamnă pasiuni și experiențe care, până la urmă, costă.
E tare înrădăcinat la noi românii conceptul de bunăstare liniară care trebuie să se reflecte în bunurile de consum. Adică nu pot să m un aifon dacă nu câștig suma x. Sau nu pot avea nu știu ce haine dacă nu am venitul y.
Educația financiară și planificarea nu înseamnă numai strânsul din dinți și evitarea creditelor. De exemplu, mâncatul în oraș poate fi o soluție economică. Pentru unii nu rentează să cumpere multă mâncare dacă ajung acasă doar seara. Degeaba pot face 10 l de ciorbă și 7 fripturi dacă nu apuc să le mănânc. Mai bine dai 12-14 lei pe meniul zilei într-un local pe care îl cunoști. În încheiere, trebuie să înțelegi că un model (aplicat cu succes la tine) e posibil să nu se potrivească cu stilul de viață al altora.
“Traieste-ti viata” inseamna sa mai faci o pauza din a economisi, in nici un caz nu inseamna a cheltui pe datorie. “Traieste-ti viata” nu inseamna “da-ti cu ciocanul in picior sa vezi ce bine te simti cand n-o mai faci”.
Pana prin 2008-2009, am economisit, dar nu am trait in pestera. Am vizitat mai multe tari, dar nu capitale, nu am baut cafele in centrele oraselor. Tot ce am cheltuit a fost avionul cat mai low cost posibil (~ 160 Euro dus-intors cu toate taxele in general), 2 sau maxim 3 stele B&B, mancat unde era aglomeratie de localnici, etc. Si mi-am luat si o masina, leasing pe un singur an, in care nu am mai fost in concediu, dar dupa un an am scapat de rate (singurele si ultimele din viata mea).
Dupa 2009 a venit criza, veniturile au scazut si am zis “gata cu economisirea” pentru ca oricum ce pui tu deoparte iti este furat prin comisioane bancare, inflatie sau, cine stie, ca la ciprioti direct prin nationalizare fortata.
Si de atunci, dupa ce-mi achit toate datoriile, din ce ramane ii “sparg” pe cele mai ciudate chestii, mi-am propus sa nu ramana vis neindeplinit. Am facut un curs foto avansati cu doar 400 lei, am vizitat tara cu trenul cat am putut (frumoasa tara, pacat ca e locuita), am mers cu cortul cateva zile, am iesit cu prietenii cat mai des, incercand sa refuz cat mai rar orice invitatie, abonament la sala, si multe alte “nebunii” ieftine si bune. Totul cu o suma pe care daca as economisi-o, dupa 40-50 de ani probabil mi-ar ajunge de o garsoniera confort 3 in Ferentari.
Dupa mine asta inseamna sa-ti traiesti viata… sa nu te inhami la cheltuieli noi, in nici un caz la rate chiar daca 99% ai de unde sa le platesti, sa faci in fiecare zi ceva placut pentru tine, oricat de marunt ar fi.
Pentru creditaci, toata mila, sunt victime voluntare ale sistemului.
PS: Ce inteleg altii prin a-si trai viata:
Violatorul care a tăiat o studentă în tren a cerut eliberarea din arest. Voia „să îşi trăiască viaţa la maximum”
Tribunalul Hunedoara va hotărî dacă Vali Ovidiu Ursache (32 de ani), arestat la sfârşitul săptămânii trecute după ce a încercat să violeze o tânără de 23 de ani în toaleta unui tren Regio, va fi eliberat din închisoare.
„Vreau să îmi trăiesc viaţa la maximum, să scot maximum din orice combinaţie”, se lăuda Vali Ursache, pe pagina sa de Internet, la scurt timp după ce a fost eliberat din închisoare, unde ispăşise condamnări pentru viol şi furt calificat. Tânărul s-a întors din nou după grati, după o tentativă de viol şi o agresiune comisă asupra unei studente, de 23 de ani.
Din care aflam ca autorului nu i-a placut limba romana, ca angajatorii lui au niste standarde extrem de scazute si ca toti corectorii de la publicatia respectiva sunt chiori. Daca mai exista.
Păi dacă a trăi viața înseamnă a merge la restaurant în fiecare seară, a cumpăra telefoane și tot ce ai mai scris, sunt perfect de acord cu tine. Renunți la ele, dacă poți, și viața devine mai bună.
Dar nu pentru toți asta înseamnă să-ți trăiești viața.Problema noastră este cu compromisurile, cât este fiecare dispus să renunțe la ceea ce pare să-i facă fericiți, iar fericirea e parșivă și alunecoasă, impresia unui asemenea sentiment.
Tu ai descoperit compensațiile, iar compensațiile îndulcesc compromisurile, dar sunt unii care nu se pot împăca ei înșiși, nu-i ajută nici materialul uman, nici împrejurările, nici mediul, nici oamenii din jur. Pentru echilibrul la care spui tu că ești ai ajuns prin muncă, mă refer la muncă cu tine, dar sunt puțini aceia care muncesc la ei înșiși.
Total de acord cu articolul! Pentru mine e important sa ma distrez, sa imi fac diferite placeri – gen o geanta noua sau un rimel mai scump, insa mai important este sa am macar o oarecare siguranta pentru ziua de maine (asta dupa diferite perioade in care venitul familiei a fost foarte mic si nu am stiut ce inseamna sa ai bani de iesit in oras sau alte “mofturi”).
Deci cred ca e important sa nu se exagereze cu cheltuieli aiurea, dar nici sa nu iti aloci niste bani pentru lucruri care iti plac, pentru ca ajungi sa te deprimi, sa uiti ca viata e si frumoasa, nu doar stresanta.
Binenteles ca nu toti gandesc ca mine – cunosc destule persoane care cheltuie si ce nu au pentru ca asa vad ei viata.
Sincer sa fiu, in zilele trecute in timp ce conduceam stateam si meditam asupra lucrurilor din viata, modul in care media ne manipuleaza si ne indreapta vrand, nevrand in directia gresita. Nu mai stim sa apreciam frumusetea si gesturile, mai degraba apreciem valoarea.