Nu ştiu să existe un alt popor cu o asemenea pasiune pentru scurmat în rahat ca al nost’ popor ca bradu’. De la vecinii care ştiu şi de câte ori ţi-ai ‘tras-o’ şi mai ales cu cine, până la rubedenii ce ştiu mai bine decât tine cum să-ţi trăieşti viaţa, dai la tot pasul de inteligenţi care să-ţi explice cât eşti de bou şi cât de geniale sunt creierele lor netede.
Ei ştiu ce maşină trebuie să conduci, ce bărbaţi să .. înţelegeţi voi, cât de prost vă stă în haina respectivă şi cum la vărsta voastră trebuia să realizaţi asta şi aialaltă.
Şi sunt mulţi care se lasă manevraţi, care acceptă ca x şi y să le spună cum să-şi trăiască viaţa.
Am acuş’ 33 de ani. Sunt oameni care mă respectă şi destui care mă cred o ratată. Am prieteni care înţeleg ce doresc de la viaţă şi oameni care nu reuşesc să vadă prin ochii mei. Pentru unii sunt o tipă mişto, de la care uneori mai ai ce învăţa. Sau poate un exemplu de ‘aşa da’, pentru alţii sunt ciudata fără ‘serviciu’ normal, nefătătoare de 10 copii, aşa cum ar fi trebuit până acum. Unii mi-au admirat realizările, alţii probabil nici nu le înţeleg şi oricum nu contează. Odată ce ai stabilit că îs o proastă, e greu să mai înţelegi că poate am ceva între urechi.
Mă gândeam la chestiile astea acum o lună jumate, pe când traversam strada în faţa Mall-ului din Queens, să iau metroul spre Manhattan. Cu veşnicii mei blugi pe mine, un tricou de Hard Rock Cafe (cred că am jumătate din colecţia pentru dame), rucsacul de aparat foto în spate şi Nook-ul în mână. Citeam şi mergeam în acelaşi timp. Pentru că am ‘experienţă’ de prin liceu, pentru că-mi place, pentru că pot.
Priveam printre rânduri tot felul de indivizi din jurul meu. Bine sau prost îmbrăcaţi, toate culorile şi naţiile pământului. Mă surprindeam des zâmbind, pentru că mă fascinează cât de diferiţi pot să fie oamenii într-un asemenea ‘melting pot’ ca New York-ul. M-am obişnuit să văd oameni ieşind din magazine scumpe de pe 5th Avenue, îmbrăcaţi la fel de ‘ratat’ ca şi mine. Oameni cu şlapi în picioare şi haine absolut ordinare. Care probabil au lăsat măcar câteva sute de dolari la Prada sau Gucci.
Pe mulţi îi doare nici acolo de cum ţi se par. Dacă doresc să epateze, există dinee la care să poarte haine de mii de dolari. În rest doresc să se simtă bine. Le este cald? Umblă cu şlapi, un tricou şi nişte nădragi scurţi. Nu sunt ‘cool’, doar se simt bine.
Acesta ar fi un aspect. Că tot o dăm că haina-l face pe om. Şi ne holbăm ca nişte sălbatici dacă unul şi altul nu-şi fac cumpărăturile în costume Armani. Prin vară erau destui şocaţi prin România că e plin de ‘ţărani’ în şlapi. Păi dacă-i cald, ce să iei în picioare? Cizme? Am umblat în ‘crocodili’ prin Manhattan şi nu m-a scos nimeni din niciun magazin sau din oraş. Nici pe alte mii de oameni cu ‘flip-flops’.
Sunt de o lună înapoi în ţară şi am trecut prin tot felul de ‘interogatorii’. Normal, oameni şi-au făcut din nou o ‘părere’. Că nu mă îmbrac ‘bine’ (orice ar însemna asta pentru ei), că (din nou) nu am un job normal, deci sunt o ratată. Nu contează ce fac şi cât câştig, ei ştiu că trebuie să merg undeva la birou să ‘punctez’ o cartelă. Maşina pe care o conduc e oricum prea mică, până şi televizorul pe care l-am luat pentru bunică-mea e prea mic. Cui îi pasă?
Probabil cea mai tare lecţie de viaţă luată de peste ocean, este să nu mă mai intereseze ce trăiri au x şi y. Pentru că nu le scoţi ideile din cap. Şi oricum ai discuta, orice le-ai explica, ei ştiu cel mai bine. Iar eu de fapt nu sunt mai realizată sau mai fericită dacă toată lumea îmi aprobă ideile şi stilul de viaţă.
Hai să ne trăim vieţile pentru noi. Vieţile noastre, alături de oameni pe care îi iubim, aşa cum ştim noi că este mai bine. Hai să purtăm haine ce ne plac şi în care ne simţim bine, hai să ascultăm muzica iubită, fără să ne temem că nuş’ care nimeni ne consideră snobi, că ascultăm Nightwish. Sau Enya. Sau ce vă place vouă. Hai să citim pentru a fi mereu deschişi la minte, hai să muncim unde ne place şi să luptăm pentru a ajunge să ‘pierdem’ timpul ăla zilnic în domenii pe care le iubim. Hai să ne planificăm NOI viaţa de familie, să ne alegem omul cu care am petrece o eternitate împreună, să ne gândim la copii şi la viitor aşa cum dorim.
Hai să ascultăm sfaturi şi să învăţăm să luăm ce este bun din ele, să refuzăm să mai facem ce doresc alţii doar pentru ‘acceptare’. Pentru că niciodată nu vei fi iubit de toată lumea, orice ai face şi orice ai deveni,vor exista oameni care să te considere un bou. Şi, dacă tot sunt alţii convinşi că suntem bovine, măcar NOI să fim fericiţi. Şi să ne facem alegerile aşa cum simţim NOI, nu vecinul, nu amicul x, nu unchiul Costel.