Vorbesc destul de rar despre o anumită perioadă din trecutul meu, chiar dacă nu am nicio vină pentru cele întâmplate. Sunt puţini oameni, printre cunoscuţi, care să-l cunoască şi nu am făcut niciodată eforturi să-mi promovez aceşti ani. Nu mi-e ruşine, că până la urmă oricine are ‘scheleţi’ prin dulapuri, dar nici nu-mi face plăcere să vorbesc despre nişte oameni de nimic şi mai ales să fiu privită cu milă, pentru că respectiva poveste cam asta inspiră.
Ca orice om pe lumea asta, am avut aproape 33 de ani de bune şi de rele. Mă pot lăuda că momentele alea negre nu mi-au fost multe şi insuportabile, plus că viaţa ştie să-ţi mai servească şi miere uneori, iar pe mine m-a şi îndulcit.
Vorbesc deschis despre adolescenţă şi despre faptul că Revoluţia mi-a lăsat familia descoperită în faţa unui Capitalism la care ne-am acomodat cam greu. Cu două pensii normale şi un salariu mic de bugetar, banii au fost mereu la ordinea zilei pe sistemul ‘dar puţini mai sunt’. Şcoala a fost ceva important pentru ei, aşa că au pus totul la bătaie pentru asta, plus că mereu mi-au insuflat plăcerea de a munci.
Educaţia respectivă a dat foloase, dar nu despre asta doresc să vorbesc, nici să-mi ridic (din nou) osanale.
Mi-ar plăcea să discutăm despre ATITUDINI.
Am fost învăţată să studiez şi să muncesc, să nu pun mâna ce pe nu este al meu, să-mi văd în general de treaba mea. S-a pus mare accent pe ideea de a deveni ‘cineva’ iar asta pentru ai mei se traducea prin şcoală şi un serviciu de bun simţ. Şi independenţă financiară, pentru că, printre lecţiile de viaţă primite în sânul familiei s-a numărat şi una mai ciudată pentru o femeie: să nu depinzi de nimeni.
Mi s-a spus mereu să îmi câştig eu banii şi să nu fiu dependentă de bărbat. Chiar dacă nu am un salariu la fel de bun (se ştie doar că în general ei aduc mai mulţi bani), banii mei ajută în casă, plus că nu mă voi simţi niciodată ţinută de altul. Să nu mai vorbim că două salarii îs oricând mai bune decât unul singur.
În astea 3 decenii de viaţă am cunoscut oameni ce s-au realizat şi oameni ‘rataţi’. Iar trecutul lor de multe ori a fost irelevant. Sunt destui oameni ce au plecat de acasă copii fiind, cu un rând de haine, şi care au realizat multe prin muncă. E plin de copii de bani gata care nu au făcut nimic, decât să spargă banii părinţilor, sau oameni ce nu au realizat nimic, deşi au avut un start excelent în viaţă.
Nu cred în limite, cred că, prin muncă şi încăpăţânare, poţi realiza multe în viaţă. Trecutul deci, chiar dacă îţi dă un start târziu în cursa vieţii, nu te poate ţine să nu sprintezi la un moment dat şi să recuperezi handicapul.
Dar familia …
V-am povestit acum câteva zile despre o prietenă din copilărie. A avut o copilărie totalmente aiurea, se pare însă că nici acum, ca femeie de 30 de ani, nu reuşeşte să se ridice din mizerie. Şi o vină enormă o are chiar mama ei.
În familia mea s-a ‘cântat’ mereu că trebuie să învăţ, să muncesc etc. Am tras la şcoală, am muncit imediat după ce am luat Bac-ul, mereu mi-am dorit să câştig mai bine, să realizez mai multe. M-am înconjurat de oameni care m-au încurajat tot pe tema asta. Am avut prietene studioase şi din familii în care învăţătura era pe primul loc. Am avut prietene sărace, am avut prietene de bani gata. Dar munca şi studiul au fost primordiale.
Mi-am găsit mereu prieteni adulţi (8-10 ani în plus faţă de mine), care erau un exemplu excelent de realizări şi maturitate. Mi-a folosit enorm, pentru că mi-ar fi fost ruşine să nu realizez ceva. Îl am pe iubi, primul care m-a luat de ‘urechi’, pe când găseam alţi vinovaţi pentru veniturile mici şi problemele financiare ce nu se mai terminau. Nu pot spune că mi-a fost al naibii de drag, când mi-a arătat că eu ‘ratez’, nu alţii, dar am înţeles că nu spunea tâmpenii. În ultimii ani am crescut enorm în ‘carieră’ şi nu doar, numai pentru că am avut un punct de reper şi nişte sfaturi bune.
Spre deosebire de mine, prietena asta a fost mereu înconjurată de o familie de alcoolici şi cerşetori. Maică-sa nu cred că a lucrat vreodată, tatăl cerşea, după ce şi-a pierdut picioarele tocmai din prostia lui. Nu a avut prieteni ‘realizaţi’, nu a avut exemple în familie că, dacă vrei, poţi.
Uite de ce cred eu că trecutul poate să-ţi îngreuneze ascensiunea, dar nu te poate ţine în loc. Ai însă nevoie de un climat propice. Ai nevoie de oameni care să te încurajeze să faci, să studiezi, să creşti. Dacă te poţi înconjura de asemenea oameni şi eşti destul de hotărât, poţi ajunge unde nici nu îţi imaginai. Iar părinţii ar trebui să înţeleagă că prostiile lor şi lipsa de educaţie, distrug destine. Pentru că ăia mici la ei cască ochii şi de acolo îşi iau primele lecţii de viaţă.
