Că tot bat eu la cap (mai) tânăra generaţie cu învăţatul şi faptul că e de preferat să ai un serviciu ceva mai comod totuşi, poate chiar mai bine plătit …
Ieri am pus parchet.
Soarele şi-a luat nuş’ ce parchet de lemn exotic, arată de mori încet, este de o calitate deosebită etc. Şi i-a venit ideea deşteaptă că, dacă tot suntem doi dălălăi de oameni şi liberi în weekendul ăsta prelungit, nu ne strică nişte muncă patriotică.
Aşa că am tras ieri ca mucenicii. Am acoperit aproape toată camera în cauză, mai sunt ultimele 2 rânduri pentru care e rost şi de potrivit şi de tăiat la circular ultima tură. Deci “to do” pentru azi.
Cum a fost?
Super. Am avut o bucurie din asta estetică de mare angajament. Să vezi că apuci să calci pe nişte bucăţi de parchet, ce erau cu câteva ore doar un morman, că ai împrăştiat pe podea 15 kile de aracet şi ai stat pup şi în genunchi până ai potrivit totul .. că ani de acum se va călca în picioare munca ta .. Este super. Iubi râdea de mine, că am pornit cu mare entuziasm şi că spre seară eram plouată. Eram tot entuziastă, dar înţepenisem de durere de genunchi şi de spate.
Munca fizică este frumoasă. Faci cu mâna ta … am preparat în cancioc nişte “maglavais” pentru colţurile în care nu se potrivea nuş’ ce, am întins aracet pe jos, în linii un pic mai late decât următoarea linie de parchet, am potrivit “lego-ul”, am dat cu ciocănelul să intre perfect … Am muncit ca un om mare şi ador să privesc rezultatul.
Cum suntem acum?
Iubi se plăngea de nişte dureri de spate, oricum el e bărbat, ţine mai bine la efort. Ieri seară eram atât de lovită de soartă că mi-a adus la pat paharul cu vin. Şi am dormit ambii ca două bucăţi de parchet. Încă făceam mişto că sper că nu are “gânduri”, că nu pot decât să stau ca scândura. Nu avea sărmanul gânduri, mi-a adormit în 2 minute.
Azi mă doare un pic spinarea, am febră musculară la picioare (de atâtea “geno” câte am făcut) şi mă dor mâinile de la cum am apăsat pe “porcăria” aia cu care întinzi aracet pe jos. Peste ceva timp ne reapucăm, vrem să terminăm încă o cameră până mâine seară.
Iubi râdea de mine că nu ştiu ce înseamnă iată munca de şantier. Că oamenii lui trag ca nebunii în fiecare zi, pe soare sau ninsoare. Eu am muncă uşoară la “uzină”. Caut informaţie, dau un telefon, grăiesc ceva pe post. Pe partea de web, iar e uşor. Este clar efort “telectual”, dar dupa 15 ore de muncă online nu sunt atât de distrusă ca după 10 ore de muncă fizică.
Deci dragi tineri .. e frumoasă munca “de jos” şi plină de satisfacţii. La fel de adevărat este că efortul depus nu este deloc uşor şi că “simţi” asta. Studiaţi deci în anii ăştia de şcoală … poate ajungeţi ingineri şi aveţi satisfacţii ctitoreşti fără rupere de spinare.
