Pornind de la articolul anterior, cu detaliile oferite de un cititor, cuget că am putea discuta ceva mai mult asupra a ce este normal la unii şi de vis la noi. În toţi anii pe care mi-i amintesc cu mersul la cumpărături, ştiu că eram atentă la o chestie: să se potrivească haina sau chiar să fie OK produsul, pentru că majoritatea magazinelor au pus anunţul ăla foarte customer friendly “marfa vândută nu se schimbă”.
Am avut haine care nu mi-au venit chiar bine, pantofi care mi-au zăpăcit picioarele, cu are am rămas în braţe. O imprimantă luată de la Metro acum 5 ani, care s-a dus pe copcă a doua zi. Mare noroc. Sincer, mare noroc, pentru că era sub 24 de ore şi mi-au schimbat-o fără (prea) multe mofturi. Normal că a durat juma’ de oră, ne-am ţigănit ca la uşa cortului, un lache de acolo se chinuia să-mi explice că poate nu am instalat-o cum trebuie, până mi-a sărit muştarul şi i-am explicat ca teoretic am destulă experienţă pe comp, încât să instalez un gunoi de device plug and play. Plus că, dacă tamburul nu trăgea foaia, unde naiba era prostia mea? Era clar că imprimanta primea comanda, dar nu mergea o piesă cum trebuie.
Având şi o prietenă acolo, individul s-a “muiat” şi mi-a returnat banii. Dacă se strica porcăria mâine, rămâneam cu ea în braţe, pentru că Metro nu mai făceau retur şi service-ul era la Cluj. Io-s în Timişoara, după cum probabil ştiţi. Iar poveştile de genul “luăm imprimanta şi e treaba noastră” nu prea funcţionează în România.
Şi aşa ne-am obişnuit. Căscăm foarte atent ochii la cumpărare şi ne rugăm să nu se strice produsul, că ne aşteaptă mulţi draci şi intervenţii pentru a rezolva ceva. Mulţi dintre voi v-aţi plâns că nu aţi reuşit să citiţi toată poliloghia din articolul anterior, gândiţi-vă că cineva a pierdut timp să facă toţi paşii ăia pentru un rahat de telefon. Şi este normal să doreşti ca un obiect pe care ai dat bani să funcţioneze perfect sau să primeşti banii înapoi. Nu e normal pentru toţi românii, dar ar trebui să fie.
O schimbare puternică de stil am simţit în cele 6 luni de peste ocean. Cum am venit aproape în pielea goală (3 perechi de “nemenţionabili”, 3 tricouri, 2 perechi de pantaloni, o pereche de pantofi), era clar că prioritară era completarea garderobei. Aşa că ne-am înfipt la nişte magazine recomandate de prietenii noştri şi ne-am achiziţionat una-alta. Cum D. este mereu în căutare de ceva bun pentru casă sau pentru “gâga” mică, a pus şi ea ceva în coş. Cum nu era prea mult timp şi nici chef nu aveam de cumpărat (a plouat în weekendul ăla ca la tropice), mi-a spus “ia-le şi, dacă nu-ţi sunt bune, le returnăm”.
Poftim? Adică pot lua pantalonii, tricourile şi pantofii aşa la grămadă, le probez ca lumea acasă şi le pot aduce înapoi dacă nu mi-s bune sau nu-mi place cum stau pe mine?
Se pare că da. Şi niciun magazin nu are lipit anunţul cu marfa vândută cu care rămâi în braţe. Majoritatea au departamentul de “returns” pus la punct şi NIMENI nu te întreabă măcar de ce returnezi produsul. Te duci cu el acolo, cu sau fără cutie, cu sau fără bon, pui produsul pe masă şi ai mai multe opţiuni: dacă produsul e în ambalaj şi ai bonul la tine, poţi primi banii înapoi, dacă nu are astea, poţi primi “store credit”, deci cumperi de contravaloarea respectivă, sau ţi se schimbă produsul. E tot alegerea ta.
Hai să spunem că D. a cumpărat pentru nepotul ei din Germania haine şi pantofi, a făcut drumul până acolo şi, ce nu s-a potrivit micuţului, a adus înapoi. Fără discuţii, fără mutre, fără OPC.
La nicio lună de când am luat laptopul (de pe net), R. mă întreba dacă sunt mulţumită de el. Cum să nu fiu, merge genial de bine. Pentru că, dacă nu îmi convenea ceva sau pur şi simplu găseam un deal mai bun, puteam să-l fac pachet şi să-l trimit vânzătorului. Primeam toţi banii, fără discuţii. Nu a fost cazul, pentru că tractorul e absolut superb, dar puteam să-l schimb, dacă ceva nu-mi convenea.
Am făcut un retur la o bluză, luată împreună cu D., pe care nu am mai probat-o în magazin. Ajunsă acasă, am văzut că stătea chiar ca pe gard şi, cum nu sunt chiar generoasă în zona propice silicoanelor, arăta ciudat. Am dus-o înapoi peste câteva zile şi am ales să primim “store credit”, că oricum mai aveam una-alta de cumpărat.
Tot acolo am găsit un rucsac de laptop pentru tractor. Deşi rucsacul este pentru un laptop cu diagonala de 17 inchi, iar al meu are 17,3, D. mi-a recomandat să iau “sacoşa”, că oricum pot să o returnez, dacă e laptopul prea mare. Nu a fost din nou cazul, s-a potrivit de minune, dar era oricum plăcut să ştii că, dacă nu intră tractorul în “husă”, nu rămân cu un rucsac inutil, doar pentru că marfa, odată vândută, rămâne la mine.
La o săptămână de la întoarcerea în ţară, tată-miu, că el este marele specialist în compuri, a luat un rahat de router wireless. Un gunoi ieftin şi prost, de la o firmă de care nici naiba nu a auzit până acum. Care a funcţionat 3 zile şi după aia abia mă conectam la net. După 2 săptămâni de draci şi “du-l naibii şi dă-le-n cap cu gunoiul ăsta”, m-am iritat destul încât să-l iau de toartă şi să cumpăr altul. Odată ajunşi acolo, deşi ăl bătrân era tăcut ca o fecioară în noaptea nunţii, l-am anunţat pe vânzător că mirobolantul obiect luat de la ei nu funcţionează.
Pentru că este un magazin cu care ăl bătrân face “biznis” de ani buni, plus că le-a adus destui clienţi, omul ne-a spus să-i aducem routerul şi aruncă un ochi pe el. A confirmat şi el ulterior că era ceva zbanghit la el şi ne-a dat banii înapoi. Fără plângeri, fără tămbălău. Deci se poate.
Ar exista români care să poarte hainele 29 de zile şi să le returneze în ziua 30? Cu siguranţă. Aşa cum cred sincer că există americani care fac măgării din astea, profitând din plin de politica de “30 days money back guarantee”. Aşa cum sunt români care fac blatul pe mijloacele de transport şi sunt chiar mândri de ei. Dar nu ar fi atât de mulţi. Ne-ar fi mai plăcute cumpărăturile, dacă am şti că avem şi această protecţie suplimentară. Eu nu m-aş duce să schimb un produs doar pentru că pot, dar, dacă aş avea probleme cu el, mi se pare normal să-l duc înapoi şi să primesc alt produs sau să-mi fie rezolvată situaţia prompt.
Nu cu OPC, cu ameninţări şi scandal. Oare pierd magazinele americane pe faza asta? Nu prea cred. La ce vânzări sunt, mi-e greu să cred că li se întâmplă ceva doar că Gigel a adus blenderul a doua zi înapoi. Că Gigica a descoperit că au deja unul şi i-a troznit o cratiţă peste ochi, să-i caşte a doua oară. Gigel însă ştie că, dacă se întâmplă ceva de genul, primeşte banii imediat sau poate cumpăra de contravaloarea blenderului. Poate-i ia nevestii un alt set de cratiţe, că s-a crăpat cea pe care a primit-o în cap. Oricum, dacă pe nevastă o apucă iar pandaliile, poate aduce şi setul ăla înapoi. Capul să-i reziste …
