Un blog mai bun (III) – cum folosesti articolul altuia pe blogul tau?

Inspiraţia e o chestie destul de complicată. Cum muzele nu stau legate de patul nostru să “producă” idei geniale  de fiecare dată când trebuie să scriem, majoritatea bloggerilor (sau scriitorilor de conţinut până la urmă, vorbind aşa mai pe general) se confruntă uneori cu ceea ce se cheamă “writer’s block”, o chestie nasoală ce nu ne permite să fim laureaţii de Pulitzer ce merităm să fim.

Şi, exact când te dai mai tare cu capul de pereţi, ieşi la “plimbare” pe alte bloguri şi BAM! Unul scrie ceva atât de intelectual că simţi că s-a dus blocajul renal de inspiraţie şi că moare pisica dacă nu scrii exact pe ideea aia. Ce faci? Ignori totalmente ideea respectivului şi pierzi ocazia? Foloseşti ideea? Dar cum?

Faci un copy-paste frumos

Am început să scriu articole în martie 2002. Am până acum publicate sfântul ştie câte, că am scris despre arte marţiale, muzică, filme, ortodonţie, gaming etc. Am scris despre ce experimentez personal, am scris tutoriale de la php-nuke la vbulletin, Photoshop sau WordPress. Am scris în engleză sau română, aşa cum s-a potrivit.

Nu există ceva ce să mă scoată mai nasol din pepeni, decât să mi se fure articolele. Pentru că acel copy-paste asta înseamnă. Şi am făcut nasol de fiecare dată. Am petrecut în anii ăştia mii de ore citind manuale şi tot felul de rahaturi, încercând şi apoi scriind poate le e şi altora util ce am aflat. Am renunţat la sute de weekend-uri, am petrecut Revelioane la calculator să mai bibilesc ceva. Şi toate aceste eforturi au fost pentru ca nişte situri să aibă un anumit trafic şi poate să am de o măslină.

Aşa că NU FURAŢI. Copierea unui articol, CU TOT CU LINK CĂTRE AUTOR, tot rahatul ăla este. Pur şi simplu faci ceva în munca omului. Pot să primesc 100 de linkuri de pe articolul furat, NU MĂ INTERESEAZĂ. Articolul este scris de mine pentru situl meu nu pentru toate putorile analfabete care vor sa faca bani pe munca altuia.

Ca sfat din partea aialaltă, nu acceptaţi asemenea mizerii. Este conţinutul vostru şi talentul vostru. Prindeţi pe unul în offside, executaţi-l fără iertare. Cine nu e în stare să scrie, să facă bani în alte domenii.

Copiezi nişte fraze din articol şi apoi construieşti ceva nou pe lângă

Clar, nu mai este vorba de furt de conţinut, mai ales că legea permite un anumit număr de “semne”. Există destule situaţii când autorul iniţial spune ceva cu atât de mult farmec, încât respectivul citat este esenţial pentru “culoarea” articolului. Am recurs personal destul de rar la această metodă, dar, aşa cum am mai spus, uneori cel de la care am pornit cu ideea o scrie atât de bine, că e păcat să nu îi menţionez punctul de vedere.

Iei ideea, pui link şi discuţi

Cred că e metoda cea mai des uzitată şi de mine, când mă roade o chestie. Încep articolul cu menţionarea sursei şi cu link către articolul respectiv şi apoi încep poveştile mele de adormit copiii. Au fost cazuri când am simţit că bloggerul respectiv nu a atins chiar toate aspectele, când am avut eu în plus o experienţă similară şi am simţit nevoia să povestesc pe blog despre ea, chiar şi când opinia mea era diferită.

Este o metodă excelentă de a construi un articol, mai ales dacă nu simţi prea mare inspiraţie sau dacă te râcâie ceva în mod exagerat. Nu este obligatoriu să îi cânţi “sursei” în strună, poţi avea idei opuse. Şi frumuseţea articolului este că astfel se face o trimitere la o opinie, apoi construieşti tu o argumentaţie diferită. Cititorul prinde deci mai multe informaţii şi poate să-şi dezvolte propriile opinii bazat pe abundenţa de detalii.

Unele dintre cele mai citite articole pe care le-am prezentat aici au pornit în acest mod. Am respectat munca bloggerului prin prezentarea ideilor lui şi prin LINK, am construit eu însămi un articol pe ideile mele, în 99,9% din cazuri am prins link pe articolul iniţial prin trackback, de multe ori chiar am “conversat” cu bloggerul respectiv în acest mod şi am atras ambii mai multă atenţie asupra tematicii respective.

Voi cum folositi “inspiraţia” de pe alte situri? Copiaţi integral articolul? Citaţi o frază? Construiţi unul nou şi oferiţi link către sursa de inspiraţie?

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

Online marketing and SEO consultant with 20+ years of experience online. I help companies build lead-generating websites and improve their marketing results.

Articles: 1791