Un blog mai bun (VI) – Planifica-ti articolele!

Scriu pe blog de peste 3 ani. Am început plină de avânt pionieresc, cu 3-4 articole pe zi. Am avut luni în care am scris 5 sau 10 articole (ştiu, mi-e ruşine), zile în care am scris 5 articole şi 2 săptămâni de pauză. După cum bănuiţi traficul a fluctuat mai ceva ca acul de la EKG, când face inima “salturi”. Ce am realizat? Păi nu prea multe. Am avut acum 3 luni traficul de acum 2 ani. Deci “epic fail”. Cititorii erau obişnuiţi cu stilul meu aiurit, ştiau că e posibil să scriu un roman pe seară, pentru ca apoi să tac mâlc şi 7-10 zile.

De două luni şi ceva mi-am IMPUS să scriu zilnic. Deci am făcut primul mare pas:

Găseşte-ţi o cadenţă şi ţine-te de program!

Pentru unii să scrie 4 articole pe zi e o joacă. Sunt puţini cei care pot face asta şi de obicei o cam fac full-time. Pentru restul muritorilor cu blog există şi alte variante. Eu am ajuns să postez zilnic măcar un articol, pentru că am ceva mai mult timp deja la dispoziţie. Pentru unii e mai comod o dată la 2 sau 3 zile, poate o dată la săptămână.

Ideea este să vă găsiţi acest ritm şi să încercaţi să-l păstraţi. Am în bookmarks destule bloguri “săptămânale” şi sunt obişnuită cu ritmul lor. Aşa că ştiu că sunt active, deci nu le scot din listă. Când scrii însă zilnic timp de o săptămână şi apoi trec 2 săptămâni fără să mişti ceva, pentru mine e deja semnal că ar fi cazul să caut alte locuri de “pierdut vremea”. Aşa mi-am pierdut eu trafic în trecut, scriind în mod activ şi apoi lăsând blogul în durerea lui cu săptămânile.

Este deci mai sănătos să scrii doar duminica de pildă, dar să ne obişnuieşti cu acest program, decât să scrii inconsecvent.

Tu ştii despre ce poţi bloga?

Marea durere a unui creator de conţinut este “writer’s block”. O chestie nasoală, ce te pocneşte exact când ştii că trebuie să postezi un articol şi, cum dracu’ nu doarme, exact atunci stai ca o cornută în faţa porţii renovate şi nu te puşcă NICIO idee.

De nişte săptămâni bune nu mai ştiu ce înseamnă asta pentru că am făcut un prim mare efort: am luat un notes şi am scris SUBIECTELE despre care îmi place să scriu. Iote (măcar  parţial) listuţa: chestii tehnice (web design, blogging, freelancing, forum management), probleme de zi cu zi (cine m-a scos din sărite, ce am mai văzut ciudat prin oraş), recenzii de cărţi (am citit şi încă citesc destul – cuget că pot recomand şi eu o carte din când în când), călătorii (am poze şi subiecte pentru un an deja), filme, muzică etc.

Faza asta cu blocajul vine când eşti nepregătit. Pentru că, dacă ai deja o listă de “topics” este IMPOSIBIL ca din MII de articole câte poţi scrie din lista aia, să nu poţi screme unul, să faci programul ăla stabilit de posting. În momentul în care mi-am clarificat temele, am simţit nevoia să fac pasul cel mare:

Un orar de postări

Văd zilnic bloguri ce freacă o tema în 6 articole. Mă scot din minţi şi ştiu că m-am făcut vinovată şi eu de asta. Am ajuns în NYC acum câteva luni, dă-i şi scrie despre Americi, de zici că eram purtătorul de cuvânt al lui Obama, însărcinat să ţină românii la curent cu ce se întâmplă în metropola portuară. Sincer, dacă stau să cuget bine, pe mine mă plictiseşte deja subiectul, nu vreau să ştiu cum vă simţiţi voi. Am niscaiva experienţă de freelancing, blogging şi acareturi tehnice, că ăsta e jobul. Mai înveţi, că aşa merge treaba. Am făcut şi prostia, acum vreo 2 ani şi ceva, să postez câte o serie întreagă de articole de specialitate. Ceea ce nu e nasol în sine, dar nu sunt blog de wordpress şi nici de Photoshop.

Aşa cum precizam în Ce articole apar la tine pe prima pagină?, nu e indicat să scrii doar să nu taci. Şi dacă tot o mai comiţi, încearcă să revii în forţă cu un articol bun, pentru a compensa umplutura anterioară. La fel de deranjant ca nişte articole ca o zeamă sunt şi unele subiecte specifice pe care le folosim la disperare. Mai ales, dacă sunt articole specializate, îşi ies oamenii din minţi. Şi ideea nu este, ca blog general, să pierdem public, ci să specializăm ce se poate din el şi să îl fidelizăm.

O altă greşeală este să postezi doar articole publicitare, fără unele serioase între. Am scris şi eu advertoriale, că sunt utile pentru portofel, dar încerc să le plasez între articole obişnuite, încât să nu agresez cititorul. În mod ideal, dacă scriu un advertorial într-o zi, oricum intră încă un articol pe lângă, deci nu mi-am “trişat” vizitatorii.

Pentru că aş putea scrie sute de articole despre temele pe care vi le-am listat anterior, mi-a venit în final ideea supremei organizări: un articol pe zi dintr-o anumită temă. Iată cum arată orarul meu (cuget că-l puteţi deja urmări de câteva săptămâni, dar hai să dau date corecte)

  • Luni – “topul” de articole din săptămâna anterioară. Pui de nişte link love, plus că ajuţi cititorii să mai găsească ceva interesant. Sunt o mare consumatoare de bloguri, aşa că m-au ajutat şi pe mine asemenea recomandări
  • Marţi – recenzie de carte. Că este un roman sau o carte de management, ori alte subiecte mirobolante, are loc în listă. Sunt o tipă ce (în continuare) citeşte mult, ar fi păcat să scap ocazia unor articole pe aceste teme
  • Miercuri – chestii tehnice. Blogging, freelancing, HTML, sfântul ştie.
  • Joi – viaţa noastră minunată. Rahaturi cotidiene, surprize plăcute, aberaţii cu iz personal.
  • Vineri – dacă tot vine weekend-ul, trecem la alte gânduri. Deci călătorii. Poze de pe unde am umblat, întâmplări.
  • Sâmbătă – recenzii de filme sau seriale. Că tot consumăm şi din astea. Datorită insistenţei ălui bătrân, am stat cu ochii căscaţii la destule filme, deci am ce scrie despre subiect.
  • Duminică – diverse discuţii şi provocarea de a “vota” variantele dorite. Încerc să aleg subiecte care să incite, astfel că ne putem pune serios la comentat.

Ce avantaje sunt?

Pentru voi – cred sincer că e mai interesant să daţi de subiecte variate, decât de 7 articole despre viaţa cangurilor de la Grădina Zoologică din Viena. Aşa cum am precizat deja, pe mine mă obosesc deja anumite teme discutate la disperare (mai ales dacă nu e un blog specializat). Dacă nu vă rupe pasiunea cu freelancingul sau chestiuni tehnice de web design, mâine avem discuţii “generale”, deci sigur este un subiect accesibil şi interesant. Prin programarea unor recenzii sau poveşti de călătorii, conţinutul blogului va oferi şi altceva decât chestii mundane, cu care oricum dăm nas în nas zilnic.

Pentru mine – am scăpat total de blocajul ăla mirific. Pur şi simplu ştiu la orice oră despre ce pot scrie şi îi dau drumul. Dacă am de pildă idei şi timp, e posibil ca într-o zi să pregătesc conţinut şi pentru o dată în viitor, ceea ce nu e chiar rău, mai ales că poate atunci am planuri de plimbări sau de stat cu fundul în sus. Şi, îl loc să fiu atunci transpirată de stres, am deja articolul pregătit şi planificat. De obicei scriu azi articolul de mâine, aşa că am timp să-l pregătesc mai cu atenţie. Nu mai sunt stresată că “nu ştiu ce să scriu” şi cred că, prin această planificare creşte şi calitatea articolelor. Gândesc că e ceva vreme de când am postat doar o poză funny sau un filmuleţ de umplutură, pentru că nu ştiam ce să scriu.

Pentru blog – de când am pornit “programul” traficul a crescut constant. Observ oameni noi pe blog, comentatorii vechi sunt încă la “datorie”. Unele articole sunt constant promovate de cititorii mei (mulţumesc!) şi, deşi eu nu stau pe Twitter sau Facebook, articolele mele apar pe acolo, tot datorită lor.

Cel mai relevant experiment este pe blogul în engleză (în care am cam acelaşi conţinut, dar tradus pentru că şi piaţa de advertising e mai serioasă), unde aveam o medie de 4 vizite pe zi (sinistru, ştiu) şi după 2 săptămâni am ajuns cam la 60-70. Este încă înfiorător de puţin, dar oricum sunt mulţumită momentan.

Vouă cum vi se pare un asemenea program? Credeţi că v-ar ajuta? E mai bine să scriem cum ne loveşte inspiraţia?

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

Online marketing and SEO consultant with 20+ years of experience online. I help companies build lead-generating websites and improve their marketing results.

Articles: 1791