Unsubscribe, că-i tot degeaba

Am prostul obicei să nu mă prea abonez. Adică deloc. Nu citesc bloguri prin abonament pe email, selectez cu atenție varianta de „nimic trimis pe email” pe orice site mă înregistrez, dacă am un comentariu pe blogul cuiva mă asigur că nu am selectat că vreau notificări de noi articole sau răspunsuri la comentariile mele etc.

Cu toată atenția asta turbată, că oricum primesc prea multe email-uri pe zi și îs mereu în urmă cu răspunsul la ele, nu trece zi de la ăl de sus, să nu mă trezesc că x m-a recomandat pe nuș’ ce rețea pe care în viața vieților nu m-am înregistrat, că y și-a pus poze pe Facebook sau că z comentariu de-al meu are răspuns.

Cel mai iritant este că am modificat deja de 10 ori setările de „privacy” pe Facebook, Pinterest, Linkedin și Twitter (ăștia toți sunt cei mai mari porci) și, deși am setat „nu trimite email nici dacă vine Apocalipsa”, măcar o dată la 2-3 zile apare câte un mesaj de la ei. Iar setez că nu vreau niciun mesaj, iar mai trec niște zile și o luăm de la capăt. Am ajuns să le marchez de-al naibii ca spam , poate se prind de fază.

Am doar io problema asta sau chiar s-au măgărit toate siturile astea de nu mai iau în atenție setările și doleanțele oamenilor de a nu le mai primi mizeriile?

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793

16 Comments

  1. din punctul meu de vedere, da, numai tu ai problema asta. 🙂 Ma rog, adica vrea sa spun ca eu nu o am, e posibil si din cauza faptului ca nu sunt asa activ pe toate retelele astea. Dar de pe bloguri in general nu primesc chestii din astea nesolicitate. Mai sunt unii care marcheaza ei, din oficiu, crezind ca ne fac un bine, chestie pe care am rezolvat-o trimitindu-le email personal cu cerere de dezabonare.

    • Pai nici io nu-s activa. Mai intru pe FB, ca mai vad ce fac prietenii, altfel le ia dracu din partea mea. Pe pinterest nu am intrat de vreo 5 luni cred, dar ei tot insista 😀

      • Cred că tocmai datorită faptului că nu intri prea des, ei îți trimit e-mail-uri periodice. Vor să se asigure cu orice preț că nu i-ai uitat. 🙂

  2. Bag sama ca aia de la Twitter is cam pe dos. Eu, dimpotriva, vreau sa-mi trimita mailuri cu cine mi-a raspuns, mi-a trimis DM sau alte altea si canci, numai tampenii imi trimit. Cred ca-i timpul pentru un mail la support.

  3. Eu primesc o gramada de mailuri tip spam cu rahatul asta de disclaimer ”Mesajul nu poate fi considerat spam, deoarece, in acord cu prevederile CANSPAM Act/2003 si Legea nr. 365/2002, contine toate informatiile de contact ale expeditorului precum si modalitatea de a refuza pe viitor receptionarea acestor mesaje. Apreciem si intelegem intimitatea dumneavoatra si ne cerem scuze daca acest mesaj a ajuns din greseala la dumneavoatra. Daca doriti sa nu mai fiti contactat de noi pe viitor va rugam sa dat un reply acestui email cu subiectul DEZABONARE. Va multumim!” (am cautat pe Google).
    Bullshit, ca spam e ceea ce nu cer eu. Si da-i si dezaboneaza-te, Oana, ca alte chestii mai bune n-ai de facut in viata. 🙂

  4. Eu am o adresa de e-mail special creata pentru site-uri, bloguri, Facebook, twitter, etc. complet separata de cea de la slujba. Pentru mine a fost cea mai simpla solutie pentru a scapa de mormanul de spamuri si notificari. Din an in pasti verific adresa respectiva si daca gasesc ceva interesant bine, altfel sterg tot dintr-o miscare. Am avut un pic de bataie de cap cand le-am schimbat, dar acum e asa de bine. Daca cineva are ceva important de zis, cu siguranta ma va gasi.
    De exemplu, blogul meu are si el adresa lui de e-mail, dar pe aceea n-o folosesc decat pentru contact.

  5. Si eu m-am luptat mult cu facebook pana am reusit sa opresc (aproape)toate notificarile venite pe contul personal. Nu ma intreba ce-am facut si ce butoane am bifat, ca nu mai stiu sa reconstitui. Momentan ma mai anunta doar de zilele de nastere ale oamenilor si imi trimite notificari cu activitatea saptamanala inregistrata pe pagina blogului. Dar am alte lupte pe care le duc cu FB in continuare; nu ma las insa 🙂

  6. @dojo, daca ai Gmail, faci un filtru dupa toate mesajele ce condin cuvintele “unsubscribe” sau “dezabonare” si le trimiti la spam.

    Daca ai alt provider, poate vrei sa folosesti abuse.ro ca ajutor pentru filtrare – vei rămâne uimită.

    Nu în ultimul rând, dacă vrei un provider de email ….

  7. Nu intru nicaieri de pe mailul pe care il folosesc in scopul in care a fost creat de mama natura, in rest sa imi trimita mesaje pe mailul declarat la inscriere, oricum dau pe acolo o data pe an sa nu ma trezesc cu contul suspendat si cam atat

  8. Pe mine mă enervează faptul că atunci când dau un nou “follow”, la câteva zile primesc pe mail sugestii. Asta cred că-i singura parte nasoală din partea Twitter. 🙂
    Nici eu nu obişnuiesc să mă abonez cu ajutorul mail-ului.

  9. Eu nu primesc nimic de la Facebook. Sa iti spun cum sa faci:

    In dreapta sus e un triunghi cu varful in jos. Daca treci cu mouseul peste el apare o lista. Apesi setari.

    In coloana din stanga apesi “notificari”. In urmatoarea coloana spre dreapta, pe prima linie scrie “cum primesti notificarile”. Mai in dreapta scrie “e-mail”. Da click pe “editeaza”. Bifeaza “Doar notificări despre contul tău, de securitate şi confidenţialitate” si “inchide”. La mine asa e setat si nu primesc absolut nimic de la FB.

    Imi cer scuze daca am explicat prea detaliat. Eu sunt mai grea de cap la chestii din-astea 🙂

    • si eu am facut la fel pentru facebook si functioneaza..nu primesc nici un mesaj pe mail de la ei..absolut niciunul..ce usurare

      am insa o alta problema, primesc mailuri cu reclame la divesre produse de la niste adrese pe care nu le recunosc, unde nu m-am inscris si nu gasesc nici o optiune pt dezabonare..pt ca nu m-am abonat la ele..

  10. Nici eu nu am mai vazut un email de la Facebook pe contul meu de foarte mult timp. Nu mai stiu exact ce am facut dar a mers. In schimb primesc spam la greu din toate partile pentru ca in trecut nu eram asa atent cu butonul de “Nu-mi trimiteti nimic ca nu ma intreseaza” si la 50% din emailurile spam optiunea de “unsubscribe” e o gluma.

  11. Nu esti singura. L-a inceput ii amaneintam cu legea, ca o sai parasc la organ. Insa nu prea mergea. Asa ca am inceput sa imi fac filtre in Thunderbird si am cam scapat de multe “neplaceri”.
    Cat despre site-urile astea de socializare, tocmai asta e ideea: sa faca orice le sta in putinta ca tu sa “socializezi” cu mecanicul masinii tale, cu profesoara fiicei verisoarei tale, etc.

Comments are closed.