Povesteam acum nişte zile despre “succesurile” uriaşe repurtate în a deschide un amărât de cont la o bancă de aici.
Iată cum stăm:
- pentru că nu se putea discuta nicicum la telefon (mi se tot cerea numărul de cont, care NU apare totalmente pe internet-banking – deşi la BCR am toate datele online), am fost la un punct de lucru în cartier.
- acolo am dat de un domn simpatic, român pe deasupra, care mi-a rezolvat problemele iniţiale: cine mi-a băgat datele iniţial în calculator, le-a băgat amboulea, aşa că mi se ducea cardul în ţară, cel mai probabil.
- pare-se că şi el a băgat a proasta ceva, când, în loc de 74, a scris 79. Deci venea cardul din părţi.
- s-a remediat şi asta, azi a venit cardul. Uhuuuu.
- am plecat la bancomatul din zonă, pentru că un card se activează aici DUPĂ O PRIMĂ FOLOSIRE la bancomat sau SUNÂND la nuş’ ce număr deştept.
- la bancomat NU MERGE nimic, am încercat 3 hardughii, chiar am solicitat ajutor de la un nenea, să nu bag cumva cardul prost. Nu, nu la mine e treaba.
- am revenit acasă şi “soarele” mi-a pus telefonul în braţe.
- am dat de o tanti care îmi cerea DIN NOU numărul de cont, număr care, normal, nu apare nici pe hârtia cardului. Că doar am cont la ei, dar nu trebuie să ştiu numărul complet.
- mâine probabil merg DIN NOU la un sediu, să mă iau de păr cu careva, să încerc DUPĂ MAI MULT DE O LUNĂ DE CÂND AM CONT LA EI să validez totuşi un card. Sau măcar sa aflu şi eu CE CONT am la ei, că-s secretoşi nevoie mare.
Şi acum stau şi cuget cu tristeţe la şuturile pe care le primesc băncile noastre cele proaste şi abuzive. Şi la cum am făcut 2 conturi în câteva minute, cum s-a activat de frumos internet banking-ul (cum chiar don’şoara a sunat peste câteva minte, că am plecat ca vodă fără datele de login), cum am luat cardul în 7 zile de la filiala respectivă şi ea glumea că nu mă va mai vedea, cum mi-a luat câteva minute să validez cardul pe Paypal şi să pot trage bani pe ambele carduri (spre deosebire de cardul “soarelui” care încă nu e acceptat la retrageri pe Paypal), cum plătesc de 5 luni “dările” prin internet-banking şi ce frumos merge totul.
Da, cică americanii îs dumnezeul băncilor, momentan singurii dumnezei îs ăia pe care îi tot cobor de o lună la adresa lor. Aştept cu mare interes să plătesc comisioanele, că doar am cont de peste 1 lună, chiar dacă nici acum nu am primit numărul complet şi nici card funcţional n-am. Trăiască serviciile bancare americane.