Sunt un mare utilizator de diverse „unelte” online și o mare apărătoare a ideii că internetul e una dintre cele mai bune chestii care ni s-a întâmplat unora dintre noi. Fără el eram probabil o amărâtă de învățătoare cine știe pe ce coclauri sau un ziarist cu 600 de lei salariu pe lună (nu că învățătoarea ar avea salarii de întors munții cu susul în jos). Internetul mi-a oferit informație, când lucram în radio, cărți de citit, când biblioteca facultății își dovedea limitele (la fel și cea Județeană), muzică decentă de ascultat, programe pentru calculator, jocuri de relaxare și un „job” comod.
Nu mă veți auzi că mă las de internet cu anii, nu mă veți auzi că internetul este rău și nici nu voi populariza povești cu tot felul de puști tâmpiței care nu știu să joace WOW fără să-și nenorocească și viața (asta reală) ca bonus. Pentru că internetul este ce faci tu din el.
Așa cum o mașină te duce oriunde în lumea asta (dacă te ține buzunarul), la fel te ucide, dacă nu ești atent sau altul nu este atent. Așa cum un vin bun seara face minuni, la fel 10 sticle pe zi devin o problemă. Nu voi spune nimic despre droguri, din punctul meu de vedere sunt rele și dacă ai consumat doar un gram. Dar înțelegeți ideea.
Așa cum nu renunț la mașină, doar pentru că, dacă merg cu 200 la oră pot să ajung mai repede la „the pearly gates”, așa nu văd de ce aș renunța la internet doar pentru că unii își controlează mai greu obiceiurile și nu au înțeles că ONLINE nu înseamnă viață.
Văd tot felul de articole și comentarii de la diverși cunoscuți online, supărați că x nu le răspunde la un mesaj, că le-a dat y unfriend, că nu știu ce zevzec le tot dă dislike pe unele bloguri. E trist când începem să ne consumăm nervii (ăia care cică nu se refac) pe copilării din astea.
O sursă de supărare pentru mulți sunt sistemele de rating pe unele bloguri. Nu mai folosesc rating din 2008, când aveam oameni pe forum nemulțumiți că primesc rating negativ de la câte un „inteligent”, deși nu-l meritau. Pe forum sistemul era pus la punct pentru când oameni vindea/schimbau servicii. Dădeai rating pozitiv, după ce terminai tranzacția, dacă era nasol, dădeai negativ sau neutru. Normal, pentru că suntem oameni, unii își rezolvau propriile frustrări prin rating. Sătulă să fac pe polițistul între tot felul de indivizi care nu înțelegeau că, dacă nu ai facut o tranzacție nu ai de ce să dai rating, am suspendat facilitatea.
Motiv pentru care pe blogurile mele nu veți găsi așa ceva. În cazul comentariilor sistemul în cauză trebuie să meargă pe o idee simplă: dacă ești de acord cu ce spune comentatorul, dai „thumbs up”, dacă nu, „thumbs down”. Normal, sunt destui care nu au înțeles ideea și dau vot negativ doar pentru că le-a cășunat pe cineva.
OK, și? De ce te-ar afecta asta? Comentează, dacă simţi că poţi oferi o informaţie utilă şi nu-ţi bate capul mai departe. Pe mine cel puţin mă doare la 3 metri în fața nasului meu mare că unii plictisiți marchează cu „thumbs down” comentariile pe care le las. Felicitări pentru realizare, ați dat un click. Ce bucurie poți avea la final de zi că ai dat 100 de „dislikes” nu știu, probabil joc în alt film și nu înțeleg chestiile astea.
Mai există veșnica frustrare că ni s-a dat unfriend pe Facebook sau că x a dat un comentariu nasol pe blogul nostru. Pe Facebook am câteva sute de prieteni atent selecționați, în ideea că nu accept orice necunoscut. În general stau acolo pentru a discuta cu oameni pe care i-am cunoscut în ăștia peste 30 de ani de viață și care sunt în general împrăștiați în 7 zări. Mai sunt câțiva oameni de online și unii cititori care au dorit să ne cunoaștem mai bine. Nu mă laud cu numărul de prieteni, că e irelevant, nu mă interesează să crească, mă doare tot în locul ăla din fața nasului dacă mi se dă unfriend sau nu.
Primesc extrem de rar mesaje de la „hateri” (încă nu înțeleg ce poți câștiga doar să ataci un om pe care nu-l cunoști), dar mă gândesc ce plăcut este pentru alți oameni din online, care primesc probabil cantități uriașe de urări de bine, de la morți, răniți, sfinți și toată menajeria. Mai sunt „începătorii” în domeniu, care sunt la primele frigidere pline și rămân șocați. Din păcate unii aleg să renunțe la a se mai exprima online, de teama acestui adevărat „cyber-bullying”.
De ce ajunge lumea să te dușmănească?
Ați fi șocați să aflați motivele. Pe unul în deranjează un comentariu de-al tău și pornește într-o adevărată cruciadă online, de parcă i-ai fi violat mâța și ucis nevasta (sau invers). Altul e deranjat de faptul că nu i-ai răspuns pe blog la nu știu ce comentariu, altul s-a prins că i-ai dat unfriend. Altul pur și simplu moare de invidie, deși ăsta este iar un sentiment căruia eu nu-i înțeleg rostul.
Oamenii ajung să te urască pentru că ai o mașină mai bună decât ei, că ai trafic pe site mai mare, că ai călătorit pe unde ei încă nici nu visează. În general orice om, care realizează ceva, sacrifică diverse pentru acel ceva. Un blogger de succes muncește pentru situl lui. Un om cu un job bun sau o afacere prosperă a muncit pe brânci, un medic căutat a pus totul la bătaie pentru asta, un pasionat de călătorii investește sume imense pentru această pasiune.
Am avut norocul uriaș de a ne plimba prin destule locuri în ultimii ani, dar ne-am pus la bătaie economiile, răbdarea familiei, siguranța zilei de mâine. Imaginați-vă cum s-ar simți familiile voastre să le anunțați că plecați o jumătate de an în celalălt capăt al lumii. Imaginați-vă cum se simt prietenii voștri, abandonați (că ăsta e cuvântul) cu lunile. Repetațu de 3 ori chestia asta și veți înțelege prin ce i-am pus să treacă pe cei dragi nouă. Ei au înțeles, alții poate că nu.
Este „microbul” nostru și am investit mai mult decât ar fi alții dispuși să o facă (și nu vorbim aici doar de bani).
În viața reală este IRELEVANT că x îți dă rating negativ pe un site. Sau că pe Twitter și s-a dat unfollow. Sau că ai primit un comentariu urât de la un vizitator. Sau orice chestie se mai întâmplă în circul numit blogosferă.
E primăvară. Ieșiți naibii din casă și lăsați „online-ul” în pace, că nu crapă nimeni. Ridicați-vă ochii din telefoane și tablete, că arătați ca niște hârciogi, priviți-vă interlocutorii în ochi și comunicați. Uitați-vă în jurul vostru, zâmbiți, vorbiți. Aveți familii, aveți prieteni. Călătoriți. Găsiți-vă un sport care vă place, ieșiți cu bicicleta, citiți. Faceți ceva PENTRU VOI.
Bucurați-vă dacă sunteți sănătoși, întristați-vă dacă aveți probleme. Dar din alea serioase, nu că x v-a dat dislike. Fiți alături de familie și de prieteni, ei sunt importanți. Nu lăsați câte o tragedie să vă dărâme din temelii, pentru a înțelege ce contează mai mult în viață. Învățați dinainte ce ar trebui să fie important pentru voi și ce este doar „zgomot”.
Doar zgomot asta mia placut,ai perfecta dreptate…ai atins multe parti cu acest articol.
Nici ca se putea sa o spui mai bine, sunt total de acord cu ultima fraza. Incet, incet, unii devin niste robotei care se concentreaza pe niste lucruri total neimportante. Eu una as vrea sa am, vorba aia, ce povesti la nepoti cand oi fi ‘baba batrana’.
Sunt cazuri in care nu mă afectează nici în viaţa reală un unfriend sau un dislike.Nu îi poţi mulţumi pe toţi şi nici nu ar trebui să încerci. Viaţa ta este pentru tine şi fiecare din noi a primit o viaţă pe care să o folosească aşa cum vrea pentru fi fericit.
Dojo, desi detest atitudinea dusmanoasa a celor care isi descarca nervisorii online, heitarii, consider ca uneori e bine sa ai cateva asemenea specimene prin preajma, caci ei vor avea curajul, la adapostul anonimatului, sa verse nitel feedback negativ. Adica sa-ti spuna verde in fata niste lucruri pe care altii s-ar sfii sa ti le zica, fie din nepasare, fie din simplul motiv de a nu-ti rani sentimentele tale, implicate in beleaua respectiva. Diversitate in toata splendoarea 😛
Alta problema pe care ai ridicat-o in acest articol, invidia, este o alegere dezagreabila a consumului propriu de energie. Urasti ca sa existi, pisici, unde ajungi la un moment dat, cand vei ajunge sa tragi linie?
Cu permisiunea ta, https://fiip.ro/2013/01/11/facebook-produce-hateri-pe-banda-rulanta/
Merci de link, am savurat articolul de la cap la coada 🙂
Comentez scurt aici, iar ce am de spus legat de articolul tău va fi în rubrica sa de comentarii. Invidia și ura sunt două lucruri diferite. Mai mult, sunt două lucruri specifice omului în general. Atunci când ai un mediu prin care facilitezi comunicarea și reușești să pui oamenii față în față (virtual, desigur) e normal să fie toate atributele de caracter amplificate.
Noi oamenii suntem răi, ne omorîm între noi, urîm, iubim și multe altele, iar tu vrei să elimini toate astea (lucruile care ne definesc de altfel) în mediul virtual? Fiecare trage linie după cum îl duce capul, la fel ca până acum.
Bine subliniat ca ura si invidia sunt specifice celor care sunt in stare sa manifeste emotii, dupa cum le e populata capatana.
Nu am intentia de a elimina aceste frustrari din mediul online 😛 caci nu am certitudinea ca pot schimba ceva la altii, doar la mine personal am aceasta capacitate, de a-mi revizui comportamentul propriu, eventual.
Doar constatam existenta lor si, dupa cum am precizat si in comentariul precedent, incercam sa gasesc oarecare avantaje. Cel mult poti incerca sa ponderezi nitel aceasta heitareala, prin reguli simple, pentru toti internetii.
LIKE 😛
Nu e de dorit sa devenim asa “saraci” incat nic hateri sau troli sa nu mai avem 🙂
Mi-ai adus aminte de-o cunoștință care analiza tot ceea ce fac online. „Ai mai multe laicuri decât mine la poza aia, ai mai mulți fani pe pagina aia, oai, io n-am atâția followers etc”. Începuse să-mi copieze statusuri de FB (schimba 2-3 cuvinte ca să nu fie prea evident, dar ideea era aceeași), încerca să-mi copieze stilul de scris și când nu-i ieșea se enerva teribil și își plângea de milă că nu-i iese. E amuzant la început, dar apoi te indispun astfel de lucruri.
Plus că devine iritant să tot auzi astfel de lucruri. Persoana respectivă compara orice, cu oricine, indiferent de domeniu. Din fericire am cam renunțat la compania cunoștinței respective.
Dojo, traim in cea mai salbatica tara de pe planeta ! Nu inteleg de ce te miri, nu stiai deja asta ?!
Chestia cu Romania=cea mai salbatica tara de pe planeta e nu doar departe de realitate,ci induce si o atitudine de,sa spunem elegant,loser.Iti pot enumera linistit cateva zeci de tari unde viata e mult mai a naibii.Ca vin vremuri grele,poate ca da,poate ca nu.Vremuri destul de nasoale ar putea fi reprezentate de o pandemie de proportii sau de o a treia cafteala de nivel mondial.Dificultatile de ordin economic sunt,in cele din urma, surmontabile.Tara distrusa,lupta pentru supravietuire…nu am ajuns inca acolo.In Romania nu te impusca cineva pentru ca nu ii place sistemul tau de valori,sau,pur si simplu,pentru un bidon cu apa.Si, daca nu ma insel,topicul pornise de la Facebook,iar mediul online nu se incadreaza prea fidel in granite geografice.
In ultima instanta fiecare e responsabil pentru adoptarea unei atitudini care sa minimizeze impactul negativ al factorilor externi asupra vietii sale.”Life is tough; it’s tougher when you’re stupid.” John Wayne dixit.
Nu te omoara nimeni in RO pentru un “bidon” cu apa ?! EU CRED CA N-AI HABAR IN CE TARA TRAIESTI ! Da, nu te omoara pentru asta, ci…pt ca asa i se scoala lui ! Am cunoscut oameni dereglati psihic, in orice clipa te-ar executa ! Sa te vad atunci ce mai zici, daca mai apuci sa traiesti…
Nu știu de ce sunt tentat să spun că cine zice ăla e ;))
Asa e cand tara e distrusa, si se indreapta spre dezastre din ce in ce mai mari….toti se agita, toti se calca in picioare, incercand sa supravietuiasca…si e doar inceputul…vin vremuri grele…
@alin
Dereglati psihic exista peste tot,mon ami.Colivia aglomerata la mansarda nu-i marca inregistrata in RO.Crede-ma ca stiu foarte bine in ce tara traiesc si am avut ocazia sa intalnesc persoane din medii sociale destul de variate.Dar raman la opinia initiala,aici nu vorbim de lupta de supravietuire ci de puseuri individuale de violenta,cu substrat de multe ori patologic sau generat de diverse substante ce joaca leapsa cu creierul respectivului.Exemplul cu apa provenea din unele tari unde aceasta chiar e o resursa rara.Iar in cazul in care se intampla,Doamne fere,sa dai peste un colectionar de pitici pe circumvolutiuni pus pe fapte mari,chiar crezi ca atitudinea”ce tara distrusa,vai de mine,ce oameni,ce moravuri” ar fi de vreun ajutor?Sau e de lucrat la nivel individual pentru a preveni situatia delicata ori,in ultima instanta,de a-i face fata cat mai eficient?
Scuze pentru luatul la batut al campiilor in raport cu topicul initial 🙂
Are legatura cu ideea generala. Anume mentalitatea romaneasca, despre asta e vorba. La nivelul individual putem sa fim sfinti, ca tot degeaba. Pana nu vom avea oameni educati la conducere, nu comunisti, nu vom schimba nimic ! Ne imbatam cu apa rece, crezand ca daca nu aruncam gunoi pe strada, daca vorbim frumos, daca bla-bla…vom rezolva ceva…
Alin, nu are sula cu prefectura 🙂
Asa cum s-a spus deja, mizeria umana nu este ‘trademark’ romanesc. Dai de cretini peste tot. Dusmania si invidia sunt chestii de care sufera o planeta intreaga, dar care iata ca se exprima excelent pe online, unde lumea are impresia ca este anonima.
Oricum, ideea este sa invatam sa mai si ignoram chestiile astea, ca ne facem doar inima rea 😉
N-are legatura cu mentalitatea romaneasca. Am avut parte de astfel de specimene de pe toate continentele. Aproape… mai am de bifat Antarctica. 🙂
E fenomenal… si amuzant in acelasi timp 🙂 cat de repede trec unii de la “you’re a genius” si alte chestii de genul asta prin care incearca sa-ti gadile orgoliul/ sa se bage in seama la “fuck you”/ “bitch” daca nu le raspunzi (pentru ca n-ai ce sa le raspunzi sau ai o zi aglomerata cu altele) 🙂
@brontozaurel: dar poți să fii și „genius” și „bitch” în același timp. Mai ales că o femeie trebuie să fie doamnă în societate, curvă în pat şi gospodină în bucătărie :-)))
Pentru tot ceea ce ai scris te rog sa asculti piesa trupei Electric Light Orchestra—21st century man—https://www.youtube.com/watch?v=WOy29zczWWk.Sper sa-ti placa.
În scurta mea existență blogosferică (Facebook-ul nu-l înghit nici cu o tonă de lămâie) am constatat un lucru care inițial m-a pus rău, dar rău tare, pe gânduri : internetul este populat într-un procent covârșitor mai mare de frustrați. Aparenta protecție a anonimatului sub un nickname și-o poză de pe-aiurea le crează unora impresia că pot vomita în voie tot ceea ce mințișoara înfierbântată le malaxează. De aceea nu sfătuiesc pe nimeni să ia în serios vreo atitudine, indiferent de natura ei.
Am ramas uimit, e din viata de zi cu zi si chiar ai atins multe parti sensibile. Bravo!
Dojo, or fi si in alte parti, dar tara asta, la o analiza obiectiva, iti dai seama ca e condamnata pieirii. Mie nu mi-e mila decat de mine si de inca cativa care nu au meritat o astfel de viata de kko
M-ai cucerit de la faza cu maşina care te ucide sau vinul care te bagă sub masă îngurgitat în cantităţi industriale.
Din păcate Dojo, cei cărora le trebuie un astfel de articol, n-au timp să citească. Lor le trebuie mesaje scurte şi butoane like-dislike, altfel îi pierzi de la titlu
Tind sa cred ca ai atins multe persoane prin postarea acestui articol. De fapt, chiar o sa-l sharuiesc si eu anumitor ‘clienti/e’ din cercul de prieteni, cred ca ar avea ce invata dintr-o simpla revizuire a anumitor fraze.
[…] Viața nu înseamnă doar like/friend/un-friend, spune Dojo și sunt complet de acord cu ea. […]