Dacă mă luați așa pe nepregătite, nu pot spune rapid ce a fost astă primăvară, de a trebuit sa ieșim la vot. Lipsa-mi de interes când e vorba de politic e în general cunoscută de cei apropiați, acum aveam și scuza că eram proaspătă mamă.
Am văzut lunile astea televizorul, dar l-am văzut închis, pentru că nu am avut timp nici să respir. Cu tânăra urmașă în plină dezvoltare și încercând să mai țin și o afacere de web design pe linia de plutire nu-mi rămân prea multe ore pe zi. Deci .. am studiat așa minimal situația și am plecat la vot.
De fapt nu m-aș fi dus, dacă nu ar fi apărut, dis de dimineață, mama soacră foarte satisfăcută că a fost de și-a făcut datoria. Da, a fost probabil printre primii votanți de la secție, așa cum sunt mulți alții de etate similară. Noi, ăștia tineri și șmecheri, am fi ignorat lejer evenimentul, doar că ne-a sărit țandăra, văzând-o atât de satisfăcută, așa că ne-am dus și noi la vot, să-l „anulăm” pe al ei.
Faza tristă aici nu este că unii oameni au rămas cu ideile încă prin anii ’70, până la urmă niciunul nu suntem deținătorii adevărului absolut, trist este că, deși ei și-au trăit „viitorul”, continuă să-l .. ăsta .. pe al nostru.
Nu ascund faptul că amândoi gândim ușor mai pe … dreapta. Avem fiecare câte o afacere mică, ne chinuim să trăim de pe ea, plătim (prea multe) taxe, încercăm să nu depindem de nimeni etc. Așa sper să ne învățăm și fata, să stea pe picioarele ei, să aibă spirit antreprenorial, să nu aștepte para mălăiață etc.
După cum bănuiți, „partea adversă” merge pe alte idei. Suntem permanent admonestați că nu suntem în stare să „ținem” de bani și se șochează când află că dăm pensia ei doar pe taxe. Și asta așa lejer, că mai există și mâncare, eventual un copil de crescut și alte mofturi cotidiene. La fel de uimită este să afle că șansele noastre de a trăi aprox. 30 de ani în pensie plătită la zi de Statul mărinimos sunt mai mici decât ca subsemnata să descopere un medicament minune care să vindece cancerul.
Deși repetăm discuțiile astea până la greață, periodic, replica este „pe mine nu mă interesează, mie să-mi dea pensia”. Game over.
Ei bine, aici mi se încurcă mie firele.
Nu pot înțelege încăpățânarea de a merge constant să votezi ÎMPOTRIVA fiilor tăi, doar așa de sanchi. Nu încerc să fiu morbidă, dar, de la o anumită vârstă, nu te mai aștepți să trăiești 40 de ani (cum ne-am dori noi de pildă). Sau mai mult, când ne gândim la fiica noastră, care are doar 7 luni. În momentul în care viitorul tău personal nu poate să mai sufere prea mari modificări, de ce oare te-ai duce să atentezi constant la cel al generației următoare?
Chiar îi spuneam „soarelui” că, în caz că nu-mi ia Necuratu’ mințile pe când va fi junioarea noastră majoră, foarte intenționez să votez pentru ea. Adică aș avea o discuție cu fata, eventual și prietenul / soțul ei și i-aș întreba care dintre candidați sau partide consideră EI că sunt mai OK pentru viitoru lor? Care variantă cred că le-ar fi mai bună?
Și dacă nu aș fi de acord cu ideile lor (deh, conflictul între generații), la vot tot pe mâna lor aș merge. Și aș veni satisfăcută acasă, că încă două voturi s-au dat pentru viitorul lor (că și bărbatu’ zice la fel).
Rămâne să vedem cum voi îmbătrâni, eventual mă trageți de mânecă peste 18 ani, dacă merg pe alte idei 🙂
Ah un buton de Facebook recommend ce bine mergea acum!
Total de acord cu ce ai scris
OK, doamna, you got it. Tocmai ce am dezactivat pluginul, dar l-am reactivat 🙂
Care sunt valorile dreptei(sau ce inseamna sa fii de dreapta)?
Din pacate, in Romania, cred ca nimeni nu mai stie exact ce e aia stanga sau dreapta. Sunt ferm convins ca politicienii nostri nu au habar de doctrina partidelor din care fac parte. Iar despre consecventa, nici atat. Politicieni care schimba stanga cu dreapta si invers … hm, vai de ea de clasa politica! Si un exemplu: ieri PSD si PNL contra PDL, azi, PNL si PDL contra PSD. Cine mai e cu cine, ca eu nu mai inteleg.
pffa, mie -mi spui! ma cert cu mama de zici ca suntem in parlament.
Bai pe cuvant ca nici eu nu pricep cum unii oameni pe care ii stimez enorm si pe care ii consider extrem de inteligenti pot fi atat de prosti cand vine vorba de viitorul politic. Nu ca ai avea o paleta prea larga de posibilitati de alegere, dar pana mea, macar sa nu repetam obsesiv greselile trecutului! Credeam ca numai la mine in casa e treaba asta, chiar ma si simteam vinovata ca ma gandeam la vot ca la o modalitate de a anula un alt vot al unei persoane de altfel dragi mie, dar uite ca se mai intampla si pe la altii!
Hi-hi-hi 🙂 Deci in toate casele e la fel 🙂 Din pacate marea, uriasa problema in Romania este ca indifferent cine vine la conducere -stanga sau dreapta – totul merge la fel de prost. Cand a fost mai ”bine” pe vremea lui Iliescu, Constantinescu sau Basescu ???
Si 2, nu prea cred ca cineva va vota vreodata impotriva instinctului sau. Cred ca la batranete, draga Dojo, o sa votezi cum iti dicteaza mintea proprie pentru ca asa o sa crezi TU ca îi va fi bine copilului.
Esti tanara Dojo, si nu ai inteles inca ce este Viata. De aceea vorbesti asa.In copilarie (adica acum vreo patruj’ de ani, cand am citit “CavaleriiPardallan” m-a surprins si pe mine divergentele politice (pe la noi nu prea era voie la . . . divergente) intre Pardaillan-tatal si Pardaillan-fiul, dar mai apoi, mi-a trecut. Fiecare om isi este dator propriei sale vieti, de cand se naste si pana dincolo de moarte.Sunt lucruri care nu se cedeaza. Nu se cedeaza, nu din vreun capriciu, ci din alte ratiuni pe care le vei intelege (nu e obligatoriu) cu timpul. Probabil, cand copilul tau va avea drept de vot. La mine in familie, politica mea este ca fiecare sa voteze ceea ce ii trebuie lui personal (chiar daca prin asta imi anuleaza votul). Nu serveste la nimic fariseismul (facerea lucrurilor, doar de forma) daca in suflet ai, alt gand.
He he, saru’mana, dar nu mai is nici io atat de tanara 😀
Mai vorbim in 18 ani, ca trec repede 😉
Si totusi, sa nu ignoram alt aspect: daca ii e bine copilului, le vor fi bine si parintilor (un copil care o duce mai bine isi poate ajuta parintii mai mult).
Socrul meu a votat saptamana trecuta cu Tariceanu. Pentru ca i-a marit pensia inainte de criza. Iar ailalti i-au micsorat-o ulterior. Dar e o problema aici: nu poti mari pensiile fara sa-ti cresti incasarile. Iar daca economia nu e in crestere, de unde scoti banii ? Mai maresti niste taxe pe spinarea contribuabililor. Adica si a mea. Care, la o adica, as putea emigra si nu as mai contribui ulterior cu nimic (nici cu impozite, nici cu contributii la fondul de pensie). Despre asta e vorba.
Da’ e simplu de explicat. Tu stii ca existi pentru ca te cheama fiica-ta, si te cauta barbatu’, si clientii, si te mai fluiera pe strada ori injura in trafic cite unu-altu’. Sau iti scriu eu iote aici in casuta.
Baba sarmana n-are, nici se nici se, factualitatea identitatii ei se imputineaza pe ce vezi cu ochii. Asa ca nu e pentru bani, si nici pentru interes. E pentru atentie, ca aia e semnul existentei. Vrea si ea cititori, trafic, alea. Si-o observat ca daca voteaza de doua ori mai mult ii cade serveru’ jos de atitea discutii sau ceva.
Iti dai seama ce inseamna sa nu-i mai dea pensie ? Cum se ajunge sa nu se mai dea pensie in 99% din cazurile in care se ajunge ? Mnoa, pai ea parca nu doreste asa ceva.
Merge explicatia ?
He he, merge. Uite ca la asta nu m-am gandit. Culmea e ca nu toti batranii in cauza is privati de atentie, unii chiar au parte de familii carora le pasa de ei. Aparent reciproca nu-i tocmai valabila 😉
Ar trebui să ne gândim puţin înainte de a da vina numai şi numai pe moşi.
Lătrăii care ameninţă de vreo 8-10 ani încoace, după cum a dovedit Sfântu’ Google, când cu confiscarea casei, când cu confiscarea maşinii, când cu lagărul de muncă forţată, când cu împuşcarea ateilor de către redneci, când cu legea islamică Sharia, când cu pedeapsa cu moartea prin spânzurătoare, par mult prea abili în mânuirea tastaturii ca să fie bătrâni.
Da, anul asta am fost doua luni prin spital, aproape ca era sa mor. Inainte de episodul asta ma cam implicam in politica, in sensul ca ma inscrisesem intr-un partid. Dupa asta am devenit imun la promisiunile astora de isi zic politicieni si am inceput sa imi vad de viata mea. Da, merita sa platesti taxe daca stii ca vor fi folosite in mod pozitiv si pentru tine… Romania inca pastreza reflexe totalitare rosii si iti cam neglijeaza drepturile si iti baga pe gat obligatiile.
Tu draga mea, crede-ma ca sunt atat de neexperimentata in acest domeniu, de Doamne, Doamne. Stiu doar ca niciunul dintre ei nu-i mai bun, stiu doar ca anul viitor poate va fi mai rau decat anul asta, e cert, acum cei vechi si-au umplut buzunarele, vin cei noi si iar se repeta istoria.
E pacat doar, crede-ma si eu cu soacramea suntem la fel :)) Nici nu stiu de unde sa incep, doar ca aveam de facut un sondaj de opinie pentru o prietena ce e intr-un partid si am intrebat-o daca vrea sa semneze, indiferent cu cine semneaza, mi-a raspuns tare sec ” Dar semneaza tu, eu am tot semnat, si-n plus nu am nevoie sa stiti voi ce si cum votez eu ” :)) Poftiti cultura!
Tocmai asta cre(e)aza o stare latenta de pesimism … ca nici unul din candidati nu-i mai bun decat celalalt.
Oooo, da. Sunt perfect de acord. Si eu as face la fel, dar am o multime de persoane in jur care se incapataneaza sa nu asculte de nicio parere. Si-s primii la sectia de votare…
si noi votam diferit de parinti. Nu discut cu ei pe tema asta, pt ca e inutil. Votul e o decizie personala, e o convingere politie.
Cand nu stiu ce sa votez: cotez cu toti. Sa nu se supere vreunul, le pun cate o stampila la fiecare, pe acelasi bilet de vot. Ani de zile nu am votat deloc, si rau am facut, pt ca se fraudeaza destule voturi in Ro, asa ca mai bine ma duc sa imi anulez biletul.
O alta atitudine din mediul in care ma aflu: cand nu e cu cine sa votez, sa votez cu un independent. Daca ia independentul o decizie proasta, o ia pt ca asa e el, cu capul, si nu manipulat de restul partidului.
P.S. despre taxele romanesti, sunt tari cu taxe si mai mari. A fost nevoie sa ma lovesc de pragul de sus, ca sa vad ca sunt si multe bune in Ro.
Ciudat. Viata e o competitie (cea mai dura si mai de neevitat dintre competitii).
Omul (homo sapiens) este, ori politic ori . . . nu este (nu indeplineste conditia de,) om.
Aristotel a punctat (si nu a facut-o doar asa ca sa se afle in treaba) ca fiinta
umana este o fiinta politica.
Unul dintre cele mai apropiate sinonime de intelesul cuvantului “politica” este
cuvantul “strategie”. A spune ca mergi sa votezi dar nu sti pe cine sa votezi este echivalent cu a merge la cursele de cai sa pariezi, nestiind ce sa alegi, ori pariezi pe toti ori, pe niciunul.
Este ca si cum ai juca septic sau tabinet si nu ai continua jocul pentru ca nu stii
pe care dintre cartile ce le ai in mana sa o dai jos.
Ca un alt sinonim (dintre multiplele sinonime ale acestui polisemic concept (politica) avem conceptul “ratiune” (a rationa).
Omul poate juca sah, maimuta ar putea cel mult sa imite.
Indiferent ce strategie de viata avvem fiecare din noi, tot strategie se numeste.
Simplul fapt ca existi te face (vrei nu vrei) participant la joc. Indiferent cum face fiecare, conteaza. Indiferent cum face fiecare, tot aceeasi influenta are asupra lumii contemporane lui.
es
Sincer eu tin cu PSD dar nu stiu ce ma asteapta dupa ce votez. Speram sa fie altfel, desi ma insel. Nu prea vad eu pe unu cu buzunarele goale sa conduca tara.
Interesantă idee… Dar dacă tânăra generaţie se înşeală şi, după ce ies cei pe care i-au dorit, se căiesc şi zic “mamă, tată, ce rău îmi pare că nu m-am luat după voi şi nu i-am votat pe ceilalţi”…?
Eu zic sa mergem sa votam ca sa mai apucam sa imbatranim sau sa ne traim batranetile in tihna.