Nu discutăm aici despre votul la alegeri, deşi chiar şi ăla funcţionează “perfect”, când avem atâţia lache ce l-ar vota şi pe Scaraoţchi pentru o găleată cu făină şi un kil de tacâm de pui. Discutăm despre tot felul de emisiuni unde decizia eliminării ajunge pe “umerii” prostimii. De ce zic prostime? Pentru că peste 90% dintre muritori nu au cunoştinţe SOLIDE despre muzică sau dans, aşa că nu văd cum se pot ei exprima când e să voteze pe ăl mai bun.
Observ porcăria asta la multe reality shows (am zis că mi-s ocupată acum cu So You Think You Can Dance şi The X Factor), unde, deşi există oameni în juriu, care ştiu cu ce se haleşte subiectul, votul principal e în mâna prostimii, care nu ar înţelege ce înseamnă un vocalist bun sau o coregrafie excepţională, nici dacă i-ar muşca de … unde gândesc ei. Mi se pare mai OK sistemul de la Top Chef de pildă, unde juriul este cel care decide ce bucătar câştigă runda şi care pleacă acasă. Pentru că oamenii ăia ştiu diferenţa între o mâncare proastă şi un executată corect.
Explicaţia unei asemenea strategii este simplă: prostanii plătesc să voteze, iar televiziunea încasează banul. La una dintre primele final X Factor s-au dat peste 6 mil. de voturi. La 0,35 lire cât era un vot, cugetaţi ce bănuţi a făcut televiziunea în cauză.
Pentru mine deci soluţia este clară: limitezi cât se poate influenţa publicului sau renunţi la ea, dacă doreşti să nu-ţi baţi joc de nişte oameni, ce pot ieşi din concurs pentru că nu le place prostanilor de ei sau nu sunt blonzi cu ochi albaştri.
Din ce am înţeles, la Euroviziune, lumea nu a fost neaparat încântată de deciziile lui Mr. Moculescu. Nu pot comenta, pentru că nu am văzut cine şi cu ce a concurat, iar juriile româneşti nu sunt mereu ideal de corectitudine. La fel de adevărat este că majoritatea populaţiei nu înţelege diferenţa dintre o piesă de calitate şi un rahat, aşa că într-un fel prefer să existe un juriu care să ia anumite decizii, decât un public căruia i se dă prea multă influenţă.
[poll id=”20″]
