Trebuia să ajung la MoMA, aşa că am coborât la vreo 10 străzi şi mai bine de destinaţie. Pe altă ‘Avenue’ pe deasupra, nu oricum. De mers cam juma’ de oră cel puţin, asta în condiţiile în care oricum am confundat Metropolitan Museum of Art cu Museum of Modern Art, dar nu te mai uiţi.
Convinsă că-s pe drumul ăl bun, şi ştiind că trebuie să ajung undeva pe 5th Avenue, lângă Central Park, am luat-o vitejeşte pe jos dinspre Park Avenue în ‘sus’. Nu discutăm că aveam legătură spre zona vizată, de nu mai umblam un sfert de Manhattan, dar chiar am uneori un talent deosebit să ajung la naiba-n praznic. Singura alinare: oricum aveam zi de preumblat şi măcar mai fac nişte poze. Poate de asta nu mă iritam suplimentar, de câte ori coboram din metrou cu o staţie prea devreme sau prea târziu.
Aşa că am ajuns pe Park Avenue, pentru care, la fel ca tot Manhattanul, un cuvant o descrie minunat: aglomeraţie.
Nu realizam cum s-a brodit, dar era suspect de linişte în ziua respectivă. Era, pentru că o parte din Park Avenue era blocată pentru un eveniment ce se cheama Summer Days.
În loc de maşinile înghesuite ca în fiecare zi, pentru nişte ore bune, Park Avenue era plin de biciclişti şi ‘alergători’.
Era destul de ciudat să nu auzi forfota obişnuită, ci doar adierea vântului şi fâşâitul roţilor de bicicletă pe asfalt. Oameni de toate vârstele şi naţiile alergau sau călăreau biciclete, savurând probabil libertatea de mişcare pe una dintre cele mai aglomerate artere din Manhattan, New York.
Dacă tot nu era pericol să mă facă poster vreun yellow cab, am coborât şi eu pe carosabil, pentru nişte poze. După care am continuat drumul spre ceea ce credeam eu că este destinaţia mea corectă. Vedeţi în spate ‘turma’ de biciclişti şi ‘joggeri’, plus clădirea MetLife, sub care este staţia Grand Central. Într-o si normală, traficul este incredibil de agitat acolo.
La fiecare colţ erau câte doi poliţişti de pază, ţinând strada blocată cu bariere. Să nu se trezească vreun Schumi să intre cu maşina ca-n popice.
O familie de biciclişti, ieşiţi la plimbare.
Un ‘fugar’ mai bine antrenat decât unii biciclişti. Mai ales că drumul o lua puţin la deal. Mi-am bucurat şi eu ochii puţin, ştiind clar că nu pot fugi nici măcar un ‘bloc’ de-a lor fără să-mi calc pe limba de un cot.
Un banner despre eveniment, să nu uit nici eu ce am văzut pe acolo.
Mă gândesc cu groază că mă despart mii de kilometri de oraşul acesta senzaţional, plus nişte luni bune până la vară. Uff .. vă doresc multă căldură.
