.. a fost ieri.
18 februarie 2016.
După o zi întreagă petrecută la Urgențe în Municipal, am aflat că există niște formațiuni la plămâni. De asta respiră greu și simte că parcă are un nod în gât, una dintre formațiuni este chiar pe esofag.
Au transportat-o cu ambulanța la Oncologie.
Tatăl meu era turbat că medicii s-au apucat să dezbată problema aproape de ea și a aflat instant. Acum este adevărat că maică-sa nu e atât de tută încât să creadă că o duc la Oncologie să-i facă tratamente de înfrumusețare.
Este veselă (încă).
Știe că are o vârstă înaintată (85 de ani) și că nu o așteaptă majoratul.
Dar vârsta nu contează. 18 ani să aibă și viața ei mi se pare la fel de prețioasă. Atât timp cât ai oameni care te iubesc, nu ești niciodată prea bătrân pentru viață.
Am comandat niște suplimente de la Cozac, sper să o ajute să se mai întremeze. Nu îmi fac iluzii, nu cred în tratamente miraculoase, sper doar să se simtă mai OK, până va veni ziua când nu se va mai simți nici cum.
Următoarele zile vor fi grele, mai am multe întrebări la care doresc răspuns.
Dar sper că mama mea (cea care m-a crescut de la 5 ani și mi-a fost mamă în toată puterea cuvântului) să mai reziste pe baricade. Să trocerim la telefon, să ne hârâim (suntem la fel de căpoase), să mai râdem.
Nu sunt încă gata de despărțire.
Nu suntem niciodată gata de despărțire…
Nu știu ce să îți spun. De fapt nu e nimic de spus. E de trăit fiecare clipă.
Îmi pare foarte rău că trebuie să treci prin asta. Ești în gândurile mele și în puținele mele rugăciuni.
Iti multumesc pentru gandurile bune. Si pentru rugaciuni, indreapta-le catre ea, sa-i fie mai usor. Noi ne vom descurca 🙁
Draga mea, asa cum te-ai simtit tu fiind cu ea la spital,am simtit eu acasa. Am incurajat-o cat am putut. I-am administrat tableta facuta praf cu lingurita si ceaiul tot cu lingurita. Am stat langa ea pana si-a mai revenit si tensiunea a scazut Si-a mai revenit (a fost si este o luptatoare)am vorbit mai mult eu ,ea ma asculta si cand si-a revenit mai bine am plecat. Daca ma vedea cineva pe scari,cum am inceput sa plang.Dimineata cand m-a sunat am coborat repede,era deja imbracata si mi-a spus ca nu o doare nimic, dar se duce s-ai prescrie ceva si sa o ajute sa primeasca aer. Am coborat la taxi ducand-o la brat si mi s-a parut ca este mai increzatoare si totul va fi mai bine. Cand mi-a spus Mircea diagnosticul,am inlemnit,ma asteptam sa-mi spuna ceva rau, dar nu chiar asa.Ma gandesc cu groaza la ce-o fi in inima ei saracuta dupa aflarea vestii,dar a trecut ea peste operatii si boli grele si nu s-a dat batuta,asa ca sper sa reuseasca si acum. Ieri dimineata avea un tonus bun, iar la spital ,cred totusi ,ca inca mai are sperante de mai bine.Abia astept sa vorbesc maine cu ea ,ca-i duce telefonul. Sper sa fie mai bine.Cred ca acum am eu nevoie de imbarbatare.Tu daca poti suna-ma si spune-mi daca afli noutati.Iti doresc Noapte buna si sa fii tare indiferent care va fi rezultatul. Noapte buna ,scumpa mea.
Nu exista cuvinte prin care sa va multumim pentru TOT ce ati facut pentru familia noastra. Sunteti fiica ei fara discutie si un urias sprijin moral. Maine dimineata ar trebui sa aiba telefon. Teoretic luni o aducem acasa, deci mai apucati (sper) sa povestiti. Va pup
Oh doamne … cuvintele sunt cam de prisos in asemenea momente.
Tot ce iti pot spune este sa incerci sa te bucuri de fiecare moment pe care Dumnezeu ti-l mai lasa alaturi de ea. Si sa ii aratati cat de mult o iubiti si o pretuiti. Atat.
La un moment dat, cred ca or fi vreo zece ani de atunci, mama se plangea ca … ii creste burta. Cum nu se punea problema unei sarcini, a mers la doctorul de familie intai. Stia ca are o pietricica in colecist, dar de aici pana la a socoti ca e din cauza ficatului era o distanta mare. Era cat pe ce sa fie operata si sa i se scoata colecistul, dar s-a solicitat (mai pe sestache, din anturajul de prieteni) sa i se mai faca o ecografie. Un coleg chirurg tanar (sotul unei colege de clasa cu mine) a vazut ceva undeva in sfera ginecologica. Ceva inca dubios, nelamurit (de fapt nici nu avea cum sa se vada prea bine, mult mai tarziu aveam sa aflu ca “problema” era prea ascunsa, aproape de nevazut), care se cerea investigat. A ajuns apoi la Iasi, in clinica de gastroenterologie, unde au “scarpinat-o” prin toate cotloanele posibile si imposibile… Nimic.. Nici macar la consultul ginecologic nu s-a depistat aparent nimic. Si nici nu avea cum sa se simta nimic. La disperare a fost transferata la chirurgie pentru un control laparoscopic. Acolo a picat “bolovanul”: metastaze de natura canceroasa la nivelul peritoneului, plecate, dupa toate aparentele, din ovar. A ajuns la Cluj. I s-a recomandat chimioterapie, pentru a se restrange cat de cat posibila tumoare. A urmat apoi operatia, scotand tot ce se putea scoate. Tumoarea ovariana initiala plesnise si raspandise celulele bolnave peste tot prin burta. A urmat iar chimioterapia chinuitoare. A mers bine o perioada, dar a urmat recidivarea bolii. In jumatate de an s-a dus intr-o lume mai buna. Nu s-a chinuit prea mult. Sau cel putin nu s-a plans. Regretele sunt, poate, la noi… Oare ce s-ar fi putut face mai mult pentru ea???
Sper sa treci cu bine peste situatie. Curaj!!!
Nu te cunosc, nu ma cunosti, insa te citesti de ceva vreme si pot sa spun doar atat: imi pare rau ca trebuie sa treci prin asta. Imi indrept gandurile bune catre voi si sper sa treceti cu bine prin incercare asta.
Uof, multa putere! Vin si asemenea momente dar…. nimeni nu le doreste.
O imbratisare calda!!
multa putere si rabdare! niciodata nu este usor cand afli astfel de vesti, mai ales cand este vorba de mama…
Niciodata nu esti gata de despartirea de parinti.
Mama a “plecat” anul trecut dupa doua luni de suferinta.
Stiu prin ce treci, dar nu stiu ce cuvinte te-ar putea imbarbata …
Gandeste-te ca este doar o despartire temporara. O sa iti vina mai usor. Mult curaj Dojo!
Cât de bine te înțeleg…la mine e vb de tatăl meu.cancer la plămâni, stadiul 4.acum o lună ni s-a zis că mai are 2 săptămâni de trăit.din fericire,medicii s-au înșelat și incae cu noi.nu e bine,nu ne amăgim.. Dar încă îl pot pupa și spune ‘neata sau noapte buna ! Iar el își pupa nepoții în fiecare dimineață.
Putere va doresc!
Cât de bine te înțeleg…la mine e vb de tatăl meu.cancer la plămâni, stadiul 4.acum o lună ni s-a zis că mai are 2 săptămâni de trăit.din fericire,medicii s-au înșelat și inca e cu noi.nu e bine,nu ne amăgim.. Dar încă îl pot pupa și spune ‘neata sau noapte buna ! Iar el își pupa nepoții în fiecare dimineață.
Putere va doresc!