Azi e 1 noiembrie, ziua în care, cu mic cu mare, ne luăm de mână pentru a face o vizită celor ce nu mai sunt printre noi. Unii s-au dus de 2-3 zile pe la cimitir pentru a face ultimele pregătiri pentru sărbătoare. Au plantat flori, au curaţat cavoul, au legat coroane frumoase. Chestii organizatorice, pentru ca astăzi să putem merge la mormintele respective să aprindem o candelă şi să admirăm rezultatele muncii depuse.
Şi să facem inventarul, pentru că trăim în ţara în care trăim. Ieri de pe la 10 şi ceva am făcut muncă de organizare pe mormânt. Am plantat nişte “grămezi” frumoase de flori, cumpărate pe nuanţa florilor din coroană, apoi am pus 2 buchete în borcan, din nou alese la nuanţă, că doar tata Gheorghe are designer. Am lăsat ieri vreo 50 şi ceva de lei pe toată distracţia, dar măcar am “amenajat” mormântul încât să arate bine şi să fie gata pentru vizite.
Astăzi, mergând să aprindem o candelă, am descoperit fără prea multă surprindere, că ne-au furat coroniţa de pe cruce. De ce spun fără surprindere? Pentru că acum 2 ani ne-au “de-plantat” florile de pe mormânt şi acum câteva luni vecinii de deasupra dovedeau că, indiferent de culoare, sunt nişte ţigani. Plus că ieri, la 4-5 morminte distanţă de al nostru, un cuplu de început de vârsta a treia, descoperau cu “încântare” că li s-au săltat florile. Aşa că azi am venit pregătită sufleteşte …
Nu au fost alte daune, doar coroniţa respectivă, chiar frumoasă, care acum este fie pe vreun mormânt de prin cimitir (nu am văzut-o pe la vecinii din zonă), fie a fost revândută. La toate intrările din cimitir e plin de tot felul de indivizi, mai coloraţi sau nu. Este probabil şi vina noastră, că le cumpărăm marfa. Mă gândesc. Poate că, dacă bişniţarii ăştia nu ar mai avea clienţi, s-ar lăsa de “sport”. Poate că, dacă ne-am face cumpărăturile doar din magazine serioase, i-am descuraja. Poate că, dacă nu ne-am mai bucura de “ocazii”, ciorditorii de diverse, de la flori la biciclete sau “electricale”, ar rămâne fără o sursă de câştig. Poate că, dacă ne-am educa urmaşii CĂ NU E OK să rupi flori, oricât de mult îţi plac, am avea şi noi flori frumoase pe stradă cu am văzut “dincolo”.
În NYC te paşte o amendă de câteva sute de dolari şi dacă ai rupt o floare dintr-un tei. Poate de asta fiecare om îşi face micuţul spaţiu verde din faţa casei ca pe un mic paradis. Fiecare cum se pricepe. Cu un pitic de grădină, nişte flori, poate o fântâniţă. Kitsch sau nu, spaţiul verde este folosit la maxim, gazonul tăiat şi micuţa grădină plină de flori. Este şi adevărat că, deşi m-am plimbat pe străzi, nu am găsit niciunde bişniţari cu 2 buchete de flori. Există florărie sau sector special pentru asta în Home Depot sau magazine similare. Pe stradă există tarabe cu genţi “Gucci” şi “Prada” pentru proastele care au impresia că o asemenea geantă costă doar 15 dolari, dar nu poţi găsi flori de la tot felul de nespălaţi.
Încă nu îmi pot imagina ce fel de oameni pot să facă asta. Nu sunt religioasă, deci fazele cu doamne-doamne care se supără că furi de pe morminte mă lasă extra-rece. Dar nici în cel mai nasol coşmar sau sub influeţa a 20 de feluri de droguri nu m-aş putea atinge de mormântul altuia. Se pare că nu toţi gândesc aşa.